marți, 7 octombrie 2008

Laptop nesuferit - las' ca te repar eu, nu-i problema


Of…stiu ca am zis ca o sa scriu in fiecare zi, dar iata ca sunt deja de 2 saptamani aici si abia daca am scris cateva postari. Din pacate motivul este f simplu: minunatul meu laptop, care avea 10 zile cand l-am adus aici, nu vrea sa recunoasca retelele wireless de aici, nu citeste cum trebuie CD-ul cu kituri si nu vrea sa instaleze 100% driver-ul de wireless. Lui ii place doar Bluetooth-ul, pe ala l-a recunoscut si l-a instalat fericit in cateva minute, dar pe Wireless inca nu s-a lasat convins sa-l recunoasca. Eh, asta este. O sa ma duc cu el la un centru si sper din tot sufletul sa-l dea cineva pe brazda, nu de alta, dar ma cam irita deja situatia…

Oricum, hai sa o luam cu inceputul, dar sper sa reusesc sa fiu succinta si sa nu ma pierd prea mult in detalii. Deci, dupa ce am ajuns la noua casutza si m-am lamurit cum e cu casa si cu masa, am avut socul cu laptopul. Bine, trecem peste acest prim pas inceput cu stangul, care cu siguranta o sa se rezolve in saptamana urmatoare. Pe la ora 3-4 dupa amiaza, dupa ce mi-am aranjat cat de cat lucrurile, deja mi se cam instalase in sfarsit senzatia de foame, pt ca piticania aia de Panetone, mancata de dimineata la ora 7 in aeroport, nu avea cum sa ma tina toata ziua. Asa ca am plecat cu Ana la restaurantul Tava, cu specific turcesc, arabesc sau ceva de genul asta, oricum. Mirosurile erau f imbietoare asa ca am cerut niste aripioare care infipte pe un iatagan si pe care ni le-au facut pe loc, la un fel de gratar si o salata Tzatziki, ca era singura chestie pe care am recunoscut-o. Ana si-a comandat la fel, doar salata si-a luat-o diferita, doar ca, spre uimirea mea, la noi pe masa au mai aparut inca 2 castroane mititele cu o combinatie de feliutze de ceapa, cu patrunjel si cu boia dulce, altul cu o ceapa coapta pe plita incinsa, si o farfurie enorma cu salata de rosii, castraveti si mult patrunjel….Hmm, ce darnici sunt astia… cate ne dau frate… din partea casei (credeam eu)… Aripioarele au venit nene pe un platou imens, alaturi de o garnitura de orez fiert, dar d-ala cu bob lung, absolut delicios…M-am lins pe degete, ce mai…Ma rog, s-a dovedit intr-un final ca toate platourile alea extra nu au fost chiar din partea casei, nota fiind totusi cam 26,80 lire, dar mancarea a fost absolut delicioasa, arabetii super zambitori si culmea, ne-au mai adus si restul, adica 2 monede de cate 10 penny. Normal ca le-am lasat spaga, ca asa e romanul, iar ei au fost f incantati. Da… deci asa e la restaurantul turcesc… comanzi un fel si ti se aduc vreo 4… am plecat mai mult rostogolindu-ne de acolo… satisfactie totala.

Eh, dupa aia am venit acasa… trb sa recunosc ca inca nu m-am obisnuit cu drumul spre casa si ca daca ma lasau acolo, printre bloculetze, nu stiu daca reuseam sa si nimeresc casa noastra… eh, o sa mai dureze un timp pana cand GPS-ul meu o sa retina exact traseul spre apartament. Intre timp am reusit sa fac cunostinta si cu toata lumea din casa, adica si cu prietenul Anei, Edy, si cu vecina mea de camera, pt ca avem un perete comun, Elena, si cu partenerul Alexandrei, Costa (prescurtare de la Constantin) si cam atat, ca astia suntem toti. Toti romani, din diferite colturi ale tarii: Rm.Valcea, Iasi si Bucuresti. Am testat si apa de la robinet: f buna, f asemanatoare cu apa noastra, de la Bucuresti, f rece… deci, din start, o mica economie prin eliminarea apei imbuteliate.
Mi-am umplut etajera de la baie cu prostiile mele de spalat, mi-am pus in dulapul de la bucatarie cele 3 flacoane de pastile de la Forever; fetele au fost dragute si mi-au umplut deja dulapul cu cateva farfurii, tacamuri, Ana mi-a facut cadou o cana super super draguta, f colorata si cu mesajul You are simply the best…ce sa mai…toti au facut eforturi ca sa am o perioada de integrare cat mai scurta, sa ma acomodez cat mai repede cu noile imprejurimi si sa ma simt cat mai repede ca acasa.

Niciun comentariu: