Bine ca acum cand scriu postarea asta este deja sambata, asa ca sentimentele de marti au fost estompate de scurgerea timpului. Dar ca sa simtiti avalansa de idei, imagini, injuraturi si nervi din ziua de marti trebuie doar sa inmultiti cu 50 sentimentele care vor reiesi din relatarea urmatoare.
Deci... totul s-a petrecut in felul urmator... O a doua zi de servici urma sa inceapa. Eu, culcata la 3 dimineata si trezita la 8, nu aveam nici un fel de chef de viata... Se pare totusi ca lipsa acuta de somn nu-mi face bine. Nici macar nu am avut chef sa ma machiez, desi asta e o mare placere de-a mea. Poate era chiar o zi in care as fi avut nevoie sa ma machiez, dar stiam ca mai ramasesera inca vreo 30 de felicitari de livrat, asa ca nu era nevoie sa ma aranjez prea mult ca sa fac munca asta necalificata. Ca de obicei la ora 9, nu am gasit loc in bus... ca de obicei, i-am multumit lui Dumnezeu ca macar m-a ajutat sa ma urc.
Dimineata incepuse prost, pt ca trebuia sa-mi incarc abonamentul saptamanal, dar nici unul dintre cele 2 aparate de la Dalston Station nu functiona. Asa ca a trebuit sa merg pana in Angel, sa platesc bilet de 90 pence, sa ma dau jos acolo si sa reusesc sa-mi incarc pana la urma Oyster-ul. Bine... multumita ca pana la urma una dintre probleme a fost rezolvata, m-am uitat cu uimire iar la sleahta de controlori din statie, dar am fugit rapid spre 73-ul ce deja sosise. Nu m-am mai oprit pt nici o ciocolata calda, nici o apa, nimic, pt ca oricum eram deja in intarziere... Si schiopatam, ca amaratul ala din Catelusul schiop, de Elena Farago
... sau cel putin eu asa ma simteam, ca un animal batut, haituit, vai mama lui... Abia-abia am reusit sa ajung la 10:10, strangand din dinti de durere, ca abia mai puteam sa merg. Ma gandeam cu groaza la felicitarile alea, dar stiam ca nu am ce sa fac...trebuia sa ma duc sa le impart si pe alea si sa scap de ele.
Deci, dupa cum era de asteptat, mi-am luat punguta cu plicuri si m-am dus. De data asta, ca sa fie sigur ca nu o sa mai stau de la 11 la 3 ca sa le impart, Mark mi-a printat traseul pe care urma sa merg si mi-a sugerat ca spre anumite locatii sa iau metroul. Sa fiu sincera, chiar nu-mi suradea ideea, pt ca o calatorie cu metroul este 2 lire, deci 2-3 calatorii deja imi cam dezechilibrau bugetul, si asa destul de instabil. Asa ca m-am hotarat sa-mi fac un upgrade la abonamentul de bus si cu un abonament de metrou. Sper ca Mark sa nu uite ca mi-a promis si un decont la transport...
Inainte sa plec in misiune mi-am citit fisa postului (de intern) si am semnat contractul de confidentialitate, asa ca de acum o sa trebuiasca sa ma abtin de la detalii sau prea multe informatii pe blog. O sa trebuiasca sa fiu atenta sa nu divulg prea mult, dar o sa reusesc eu pana la urma sa impac si capra si varza. Si o sa incep chiar de acum sa va spun doar zonele prin care m-am plimbat si ce-am vazut, dar fara sa dau nume sau adrese exacte. Adica, am inceput din Hyde Park Corner, cu o livrare la un hotel de lux, apoi m-am dus spre un altul, apoi am trecut si pe langa Harrods, apoi m-am plimbat pe stradutele din Kensington si South Kensington, unde m-am simtit din nou "in Londra" si m-am felicitat pt ideea minunata de a-mi lua aparatul cu mine. Nu am putut oricum sa fac prea multe poze pt ca eram in primul rand f f grabita, in al doilea rand, picioarele nu ma ajutau si tot ma dureau rau de tot, iar in al treilea rand nu eram prea incantata sa-mi scot manusile din maini si sa fac poze, pt ca afara era un frig si un vant oribil.
Am ajuns la niste apartamente de lux, ba chiar i-am facut si poza Bentley-ului alb aflat in fata scarii, apoi m-am indreptat spre Fulham Road. Dupa ce am terminat si livrarile de acolo nu mai trebuia decat sa iau metroul de la Kensington si sa ma indrept spre Victoria Station... dar lucrul asta nu mai era asa de usor de facut, din simplul motiv ca degetele mele inelare de la picioare erau deja pline de sange, lucru care mi-a facut imposibila deplasarea. Asa ca, m-am oprit la farmacia din statia de metrou, m-am rugat de sanatatea aluia care a avut ideea sa amplaseze o farmacie intr-o statie de metrou mica si pricajita, si mi-am luat din nou o cutie de pansamente si niste pernute cu gel care se lipesc pe talpa de la pantofi si te ajuta sa mergi mult, fara sa te doara si sa te usture talpile. Mi-am schimbat parerea despre indieni, pt ca tanti de la farmacie era indianca si a fost f draguta si m-a lasat sa intru in spatele tejghelei, sa ma descalt de pantofi, de sosete, sa-mi pun pansamente pe 4 dintre cele 5 degete de la fiecare picior, sa-mi lipesc pernutele de gel in interiorul pantofilor, iar apoi sa ma incalt si sa plec.
Nu pot sa spun ca am simtit vreo ameliorare in dureri, ba chiar s-au amplificat, pt ca pernutele alea imi strangeau si mai tare picioarele in pantofi, iar plasturii infasurati pe fiecare deget au facut ca spatiul destinat degetelor sa fie si mai ingust, si mai stramt... Deci, abia am coborat treptele spre peron, abia m-am asezat pe scaun, ca m-am si descaltat. Mi-am dezlipit tacticoasa fiecare pernuta d-aia din pantof, le-am pus la loc in ambalaj, iar apoi, la Victoria, mi-am vazut de drum.
Mai nasol a fost faptul ca deja erau prea multi factori care imi innegurasera ziua, adica pot sa incep cu lipsa de somn, lipsa de mancare(ca am plecat tarziu si nu am mancat), lipsa de lichide(ca nici nu bausem nimic, sa nu cumva sa fiu nevoita sa caut toalete publice prin drumul meu), iar la toate aceste lipsuri se poate adauga si disconfortul termic, pt ca afara era f f frig(sau eu eram imbracata f f subtire), mai pot mentiona ca degetele tumefiate si durerea pe care mi-au creat-o nu erau de natura sa ma binedispuna, dar mai era si factorul psihologic, respectiv stresul ca nu o se mai termine mai repede plicurile alea de impartit, ca deja imi venea sa le arunc la cos si sa ma intorc la birou. Dar, binenteles ca o fecioara nu o sa se multumeasca niciodata cu un lucru facut doar pe jumatate, asa ca, cu lacrimi in ochi si nervi in cur, mi-am continuat drumul spre Elizabeth Street si am reusit sa livrez si ultimele 3 felicitari.
Multumita, fericita si deja zambitoare, m-am intors la birou. I-am anuntat solemn ca pt mine ziua de livrari s-a terminat, ca picioarele imi sunt varza, de parca as fi sora mai mare a Cenusaresei cand si-a taiat un deget ca sa-i intre piciorul in pantoful de clestar, asa ca Mark a fost f incantat de comparatie si mi-a zis ca nu e nici o problema, ca nu mai are nimic de livrat. Era deja ora 3, dar de durere, nici macar senzatia de foame nu o mai simteam. Asa ca m-am descaltat si celelalte 2 ore le-am petrecut desculta. Oricum n-am deranjat pe nimeni pt ca mi-am facut de lucru prin dulapul cu rechizite, am vazut ce e pe acolo si le-am aranjat putin, astfel incat nimeni sa nu mai gaseasca nimic la locul lui, ci eu sa fiu singura care sa le stie locul plicurilor, etichetelor si altor maruntisuri. Asta e! Trebuie sa-mi pun si eu un pic amprenta pe acolo, sa ma tina minte!
La ora 5 i-am pupat pe buletin si m-am indreptat spre scoala sa vad daca s-a lucrat ceva la prezentarea aia nenorocita de la proiectul ala de cacat sau nu... am ajuns abia pe la 6 pt ca picioarele nu ma mai ascultau deloc... pe trecerea de pietoni de la Oxford Circus chiar m-au depasit doua hoaste batrane de 100 de ani care mergeau in baston... poate daca aveam si eu un baston as fi reusit sa le depasesc, dar fara acest atu, m-au intrecut...
Cand am intrat in clasa am observat ca fluiera vantul. Primele doua randuri - goale, Juan in randul trei, iar in spatele lui inca vreo 6 insi... Hmmm... dar nimeni din echipa mea... Mi-am risipit inca cativa pence ca sa le trimit la toti 5 cate un sms si, spre surprinderea mea, nimeni nu a catadicsit sa raspunda... Eh, deja ma cam enervasem... mi-am luat geanta pe umar si, incet-incet, m-am dus spre Computer Room. Normal ca acolo erau Milk, Izabel si Akoran, care lucrau fiecare la o parte din prezentare. Eh, pai atunci am facut si eu acelasi lucru, iar in 20 de minute deja eram super super incantata de prezentarea care imi iesise pt partea de catering.
Buun, la 6 jumate Izabel vine innebunita langa mine ca sa-mi spuna ca Juan e suparat pe noi, ca el tine cu tot dinadinsul sa prezentam azi proiectul, desi eu eram f relaxata pt ca fetele imi spusesera ca Mikos le anuntase mai devreme de faptul ca noi o sa prezentam abia joi, ca a vorbit el cu Juan si ca i-a confirmat profu'lucrul acesta, asa ca noi sa stam linistite ca el o sa faca abia miercuri seara partea lui de prezentare.
Doar ca Juan nu a confirmat nimic, el nu a vorbit nimic cu Mikos, ba chiar s-a suparat si ne-a zis ca neaparat azi trebuie sa prezentam pt ca el ne va depuncta daca nu prezentam la timp lucrarea. Ma rog, ce naiba sa zic? Nu am putut decat sa gesticulez cum o sa-l castrez pe Mikos(spre bucuria gagicilor din clasa, care nu prea il suporta pt ca are momente cand devine cam enervant). Juan ne-a dat 15 minute sa ne punem ideile in ordine, asa ca Izabel, cum e ea bagacioasa, a fugit ea prima ca sa puna la un loc cele 3 prezentari, adica ce cacat facuse ea, ce facuse Milk si ce am facut eu.
Mie imi ardea de glume, pt ca partea lui Mikos nu mi se parea atat de importanta si ne puteam descurca f bine fara ea si fara el. Izabel mi-a demonstrat ca nici macar functiile Cut/Paste nu prea le stapaneste in Power Point pt ca abia abia a reusit sa puna cap la cap toate cele 3 prezentari...
Bineee... eu le tot incurajam pe gagici, mai faceam o gluma, il mai injuram un pic pe Mikos pt faptul ca ne-a mintit, ne-a lasat cu curul in balta, nu si-a facut partea de lucrare si ne-a facut sa parem ca niste proaste, retardate si idioate in fata clasei si in fata profului. Dar speram totusi sa-l impresionam cu prezentarea, atat cat era...
Doar ca, se pare ca o zi inceputa cu stangul nu se poate termina altfel decat prost... sau, ca sa fiu mai explicita, f f prost. In sala nu mai ramasesera decat 4 persoane+proful,care era f absorbit de o pielita de la degetul aratator a mainii drepte pe care tot incerca sa o roada cu dintii, asa ca intr-un fel m-am bucurat de faptul ca nu i-a adresat Izabellei nici macar o privire pe timpul prezentarii ei in limba engleza spaniolizata. Doar ca dupa ea urmam eu, cu cele 6 slide-uri frumoase si colorate, care reprezentau niste minunate feluri de mancare asiatica... Dar, asa cum stim cu totii, shit happens. Vaca proasta nu a salvat prezentarea finala care cuprindea toate cele 3 prezentari individuale, asa ca ea a fost singura care a putut sa beneficieze de imagini vizuale in timpul prezentarii orale. Eu am fost prima care am avut parte de socul de a afla ca prezentarea mea nu are poze, apoi a urmat Milk, apoi Maria Giulia, iar ultima a fost Akoran, care oricum nu facuse nici o prezentare.
Buun... i-am umplut in gandul meu frigiderul de carne si Izabelei, dar am continuat demna prezentarea si le-am spus cam cum aratau slideurile si gata... dupa 2-3 minute am terminat partea mea... dar, ce-am observat? ca vaca proasta si retardata imi taiase o mare parte din lucrare, adica exact partea in care explicam cat costa mancarea, cum se impart costurile si chestii d-astea. Se pare ca idioata nu prea le avea cu numerele, iar lucrarea mea era prea elaborata pt un creier atat de neted precum al ei... asa ca vita a bagat un deget in Delete si a sters tot ce tinea de bani, buget pt catering si chestii d-astea grele si dificile. Eh, si cand am realizat asta, se pare ca auto-controlul meu s-a facut mic, mic de tot si a facut loc unui suvoi de lacrimi care au inceput sa mi se prelinga pe obraz. Bine ca eram data cu un rimel waterproof ramas de cu o seara inainte, asa ca macar rimelul nu mi s-a intins, dar mandria mea era facuta harcea-parcea.
Si, pt ca sunt la Londra, iar aici orice este permis, am facut o stanga-mprejur si am fugit la baie ca sa plang linistita, pt ca daca nu plangeam, sigur o plesneam si o paruiam un pic pe redusa aia mintal care mi-a ciopartit lucrarea si care ne-a pus pe toate 5 intr-o postura si mai idioata decat postura in care ne pusese Mikos mai devreme.
Ma rog, am plans un pic, chiar cu riscul de a fi patetica... si ce? vroiati sa ma consum si sa fac naibii vreun preinfarct? Nuuu! Am varsat cateva lacrimi pret de cateva ore si gata!
Prezentarea s-a terminat la 8:45 si apoi proful a inceput sa ne consoleze, sa ne spuna ca o sa tina cont si de participarea la ore, si de celalalt proiect... vrajeli d-astea... eu oricum ma simteam mizerabil, nenorocitele de lacrimi nu se mai opreau, asa ca m-am fofilat si am plecat imediat, ca in nici un caz nu mai aveam nevoie de asistenta.
Nu vroiam decat sa bat pe cineva(aia a fost saraca perna pana la urma), nu-mi mai era nici foame, desi nu mancasem nimic toata ziua, nici sete, desi nici apa nu bausem, durerea de picioare deja trecuse pe locul doi, singurul lucru care ma durea era mandria mea ranita. Si ranita de cine? De cei doi asa-zisi manageri de proiect, cei doi care nu au reusit sa-si faca treaba la care singuri s-au inhamat, adica putoarea de Mikos, care nu si-a facut prezentarea la timp, si javra de Izabela care a zis acum 2 sapt ca face ea prezentarea finala, dar care s-a decis ca nu o mai face, ca nu mai are chef... Of...acum il intelegeam pe Donald Trump cand le zicea alora din Apprentice - You're fired!!! Vai! Cat as fi vrut sa am si eu puterea asta sa-i zic Izabelei: You're fired! dar era prea tarziu... deja ne compromisese pe toti...
Bine ca acum e sambata seara, s-a terminat saptamana, nu am mai vorbit niciodata cu nici unul dintre ei si jur sa nici nu mai vorbesc. Acum sunt fericita cand ma uit in urma si imi dau seama ca am pus prea mult suflet in ceva care nu merita...sunt alte lucruri mai importante pe lumea asta, doar ca atunci, marti, proiectul parea cel mai important lucru... acum, sambata, am realizat ca am totusi multi prieteni dragi, am o familie care ma iubeste asa cum sunt si pana la urma asta conteaza...
A fost o zi dureroasa... si fizic, si psihic...dar, dupa ce am plans pana pe la 1 noaptea, somnul m-a doborat si am adormit... pana la urma, a fost doar un proiect, asa ar zice unii, mai neinitiati, dar pt mine nu era doar un proiect, era The Project, era Marele Proiect care trebuia sa iasa perfect... acum nu mai sper la perfectiune, acum sper doar ca celelalte proiecte sa fie oribile, execrabile si nasoale, astfel incat al nostru totusi sa mai aiba macar un strop de stralucire...Stiu, e urat ce gandesc si mai stiu ca nici macar nu o sa se intample asa ceva, dar Speranta e o curva, pt ca toti traim cu ea...
The End
Postări
