duminică, 28 decembrie 2008

Ultima postare - Bye bye


Dragilor,

Azi imi inchei epopeea. Stiu ca am zis ca o sa fiu studenta 7 luni, dar de fapt studentia s-a terminat, nu mai am decat internship-ul de finalizat, la sfarsitul lunii februarie, iar de la job nu am voie sa povestesc nimic. Si, oricum, am realizat ca nici nu mai am timp sa scriu. Si nici nu mai vreau, ca sa fiu sincera. Corpul meu a inceput sa dea semne de oboseala si sa-mi joace feste, sa-mi trimita diverse semnale, diverse intepaturi, diverse dureri, unele surde, altele acute, asa ca trebuie sa recunosc ca s-au dus vremurile in care scriam noaptea pe blog cate 5 ore si ziua dormeam inainte sa ma duc la facultate. De acum am intrat iar in normalitate, adica incerc sa ma culc la miezul noptii si sa ma trezesc de dimineata.

Sunt sigura ca nu o sa se supere nimeni ca am luat aceasta decizie pt ca nu pot spune ca aveam prea multi cititori. De-a lungul timpului am pus cateva intrebari cu speranta ca cineva chiar o sa raspunda la ele, dar se pare ca am cerut prea mult, pt. ca nu am primit nici un raspuns. Asa ca am luat decizia sa ma opresc. Si asa, articolele mele erau prea lungi, nu?

Si, ca de final, ca sa stiti totusi care este decizia finala, trebuie sa va spun ca de intors in tara nici nu se mai pune problema, poate doar o data, cand o sa vin sa o iau pe Eva aici, cu mine. Nu ma deranjeaza recesiunea, nu ma deranjeaza bariera limbii, nu ma deranjeaza ca astia conduc masini cu volanul pe dreapta, nu ma mai deranjeaza nimic.

Am citit o data, demult, undeva, nici nu mai stiu unde, ceva care suna de genul: Omul este singur toata viata, de cand se naste si pana moare. Atunci am zis ca e o aberatie, o minciuna, pt ca eu, de exemplu, aveam atunci familie mare, aveam prieteni multi, aveam cunostinte multe. Dar asta era atunci, poate cu 10 ani in urma. De atunci familia s-a mai redus, prietenii si cunostintele, la fel. Iar azi e data de 28 decembrie 2008. A trecut Craciunul, nu am primit nici macar o singura felicitare din tara, si lucrul asta m-a facut sa inteleg ca de fapt si eu sunt singura. Aici sau acolo, tot acelasi lucru inseamna. Asa ca dintre doua rele, o sa o aleg pe cea mai putin rea, adica stabilirea cartierului general aici, la Londra. Sunt f putine lucruri care ar putea sa ma faca sa-mi schimb decizia, asa ca ar fi bine nici sa nu incercati sa aduceti in discutie acest subiect.

Imi place aici si nu vreau sa mai plec. Nu are rost. Aici pot sa fac ce vreau. Aici pot chiar sa ma dau in carusel, desi am trecut de mult de varsta copilariei. Nimeni nu se uita stramb la mine, nimeni nu comenteaza si nimeni nu stramba din nas. Da, poate englezii sunt reci, dar e mai bine decat sa fie prea bagaciosi.
Iar aici chiar imi place. De ce sa mai plec? De ce sa nu vina restul lumii la mine?
................The End...............

vineri, 19 decembrie 2008

Duminica - 14 decembrie - la nunta - Bruce si Secil


Azi a fost o zi plina... am fost la nunta, la Hotel Waldorf din Aldwich. Nu am voie sa zic nimic, clauza de confidentialitate e semnata deja de 2 saptamani, dar pot sa-mi dau si eu cu parerea asupra faptului ca e f bine sa ai bani, sa poti sa-ti permiti toate lucrurile pe care ti le doresti sa le ai la nunta, sa ai prieteni multi si buni care sa tina toast-uri pt tine si jumatatea ta, dar toast-uri d-alea lungi si sincere, care sa dureze mult mai mult decat scria in program si tot asa.

A fost frumos, nu stiu cum au trecut orele, ca am stat de la 12 la pranz pana la 10 jumate seara, dar mi-a placut la nebunie fiecare minut. Am ajuns acasa pe la 11, rupta de obosita, dar f f incantata de ce am vazut si ce am facut acolo. Sefu' a fost intelegator si a zis ca maine ne vedem la 12, nu la 10, ca de obicei, asa ca eram fericita ca o sa dorm mai mult azi...

Sambata - 13 decembrie - Tesco + McDonalds



Ah, unii traiesc inca dupa orarul din Romania, asa ca azi Edy s-a trezit la 7 dimineata. Eu am mai stat un timp in pat, deci abia pe la 9 mi-am aratat si eu fatza. Afara era o zi oribila, ploaie, vant, frig, nici un caine sa nu scoti din casa. Noi nu ne-am indepartat prea mult de casa, ci doar ne-am dus pana in Tesco, in Totenham Swan, apoi i-am aratat un pic piata aia minunata, care seamana cu Aleea Castanilor de la noi, din Big, iar apoi i-am facut cunostinta cu McDonalds-ul de la noi din Dalston... si cam atat.

Apoi nu am mai avut chef de nici o iesire, pt ca era prea naspa afara. Am stat cu totii la bucatarie, am povestit, am ras, ne-am distrat pe cinste, deci nu mi-a parut rau ca nu am iesit pe nicaieri...am incercat sa pastram vizitele si distractiile pt saptamana viitoare, cand o sa vina si Adina la noi.

Si cam atat... asta a fost ziua de sambata...

duminică, 14 decembrie 2008

Vineri - 12 decembrie - In sfarsit ne-am regasit


Am gasit pe net o poza a garii Victoria in care chiar se vede bus-ul 38... si chiar ploua... adica totul este exact ca astazi, cand m-am dus sa-l iau pe Edy de la gara..

A fost o zi nebuna, cu alergatura in continuu, fuga si agitatie mare...

M-a trezit Edy de dimineata la 7:30 cu un sms in care mi-a spus ca a aterizat cu bine. Dupa ce am primit ok-ul de la seful meu ca pot sa ma duc sa-l culeg pe Edy de la gara Victoria, am fugit repede la 38 si la 10:05 eram deja la locul de intalnire. Dupa ce ne-am intalnit am bagat viteza inapoi, i-am aratat tot ce am putut sa-i arat de pe geam, l-am cazat la mine in camera si gata... mi-am printat lucrarea finala pt Jane si am fugit la servici.

La 5, cand mi s-a terminat treaba acolo, am bagat viteza la scoala ca sa-mi predau lucrarea finala. Profa deja plecase in field-trip cu cateva gagici prin Covent Garden, asa ca doar i-am lasat hartiile la secretariat si m-am intors in graba acasa.

In sfarsit, la ora 7 seara am ajuns acasa, l-am trezit pe Edy si in sfarsit am reusit sa vorbim si noi despre ce s-a mai intamplat prin viata mea, prin viata lui si prin viata altora. Si cam atat...

Joi - 11 decembrie - Ce teapa mi-a tras seful!


Of, dupa ce ca am stat aseara pana la 2 noaptea ca sa printez toate raspunsurile primite la chestionare (pt ca nebuna de Jane le vrea in dosar, adica in Research file), azi a trebuit sa ma trezesc la 8, deci dupa doar 6 ore de somn... Iar incep sa-mi amintesc cum era la servici, adica trezit obligatoriu la ora fixa pt ajungere la birou la ora fixa... asta e! Eu am vrut-o!


Deci, machiata un pic de tot si in mare graba, am pornit spre servici. Abia trecusem de Angel Station si ma asezasem si eu pe un scaun, cand simt ca imi vibreaza jaful de telefon cu cartela de UK... curioasa sa vad cine e asa matinal am un soc cand citesc sms-ul: seful imi spune acum, la 9:40, ca Melissa nu vine azi, ca el e la o intalnire pana la ora 11:30 si ca sa vin abia atunci la birou. Of, asta chiar ca nu o asteptam... dar, ca de obicei, tot raul spre bine... m-am oprit la fast-food-ul de langa usa biroului, chiar la masa de la geam, ca sa vad cine intra, cine iese din cladire, mi-am luat o briosa si o ciocolata calda si m-am apucat sa numar raspunsurile la chestionarul cu blanurile, ca le carasem pe toate cu mine ca sa le dau gaura, ca eu aici nu am gauritor de hartii... sincer, chiar nu m-am gandit sa-l iau pe ala de acasa...


A fost bine ca Mark a intarziat pt ca am avut timp de la 10:00 la 11:40 sa ma ocup doar de proiect, de fapt, doar de chestionare... Mai naspa era ca fast-food-ul ala era mare cat o garsoniera din Ferentari si eram un pic ingrijorata de faptul ca toate hainele mele or sa miroasa f tare a mancare, poate atat de puternic incat nici macar parfumurile de la FM sau cel de la Forever sa le poata acoperi. Acolo se gateau numai bunatati super super calorice, numai english breakfast cu carnati, bacon, omleta, oua ochiuri, fasole, cartofi prajiti si chiar diverse tipuri de hamburgeri. Asa ca, miros era din plin...


Dar ingrijorarea mea s-a spulberat cu un telefon primit de la Mark in care imi spunea ca si-a terminat intalnirea, dar ca se simte f rau si vrea sa se duca acasa, deci asta ma sfatuieste si pe mine sa fac. Normal, ce sa fac? M-am dus acasa rapid si m-am pus pe scris la proiect. Asta trebuia sa aiba 2500-3000 de cuvinte, doar ca la ora 3 dupa-amiaza eu aveam doar 96 de cuvinte. Nu ca mi-ar fi lipsit inspiratia, dar am pierdut o groaza de timp incercand sa aduc diverse imbunatatiri la ceea ce deja aveam, iar apoi m-am plictisit si m-am apucat sa fac un pic de ordine in camera, pt ca maine vine Edy...


Abia la ora 5 m-am decis sa-mi reiau munca la lucrare, asa ca am inceput sa scriu de zor. Era bine sa lucrezi din nou singur, de capul tau, pt ca desi si proiectul asta era de grup, adica trebuia sa lucrez eu si Ayesha la el, de ea nu mai stiam nimic de vinerea trecuta, luni nu venise la examen, marti nu raspunsese la mobil, miercuri nu raspunsese la sms, asa ca m-am decis sa nu o mai astept, ci sa ma apuc de proiect, sa scriu mai mult de 2000 de cuvinte, iar restul sa o rog sa faca ea. Si bine am facut, pt ca Ayesha a raspuns abia la 1 noaptea, ca o sa se ocupe, dar ca maine la prezentarea proiectului final nu o sa poata veni pt ca se duce la Birmingham, la festivitatea de absolvire. Ah, ce m-am bucurat! Am aberat eu acolo cat am putut, iar apoi i-am trimis versiunea mea cu rugamintea sa aduca ce imbunatatiri vrea ea.


Altceva important nu am facut... Ah, ba da! Am incercat sa-l sun pe sefu' si sa-i spun ca maine vine sotul meu si ca trebuie sa ma duc sa-l iau de la gara Victoria. I-am lasat un voice-mail pe care sper sa-l asculte repede si sa-mi raspunda si mai repede, ca sa am timp sa-l anunt si eu pe Edy, care stie ca o sa vina singur, cu bus-ul 38, de la Victoria la Dalston Junction... iar de acolo are harta de pe Google Earth si ar trebui sa se descurce...


Dar ce naspa! S-a facut aproape 2 noaptea si nu am nici un raspuns de la sefu'. Si, dupa cum am invatat pe propria piele, la propria nunta, cand cineva nu-ti da nici un raspuns, de fapt inseamna NU. Hmmm... nu prea imi convenea mie situatia asta pt ca aici, in Londra, ai sanse 90% sa te ratacesti si in jurul blocului... ma rog, o sa-l mai sun si maine pe la 9:30, din busul 73, pt ca trece prin jurul biroului nostru, dar apoi se duce la Victoria Station... deci inca mai am sanse...


Acum ma duc la nani... maine urmeaza o zi mare: prima zi a lui Edy aici si ultima zi de scoala... abia astept!

Miercuri - 10 decembrie - Din nou, pt prietenii mei dragi


Ah ce naspa e cand plangi prea mult si ti se umfla pleoapele... sau cel putin eu asa patesc... azi a trebuit sa ma machiez cand am ajuns la birou pt ca fata mea arata ingrozitor... eram inca ingrozitor de suparata si botoasa, dar noroc ca sefu'e atat de haios si dezinvolt ca mi-a disparut si ultima umbra de tristete din suflet si din cap. Am inceput sa ma concentrez pe activitatea pe care o am de facut la servici, pt ca azi a fost prima zi normala de lucru.

Am inceput-o cu niste mari tablouri care aveau nevoie de o reasezare a pozelor din interior, asa ca mi-a facut mare placere sa le aranjez eu. De multe ori ma intreb, oare asta chiar e munca? Se poate ca munca sa fie asa de placuta incat nici macar sa nu ai tentatia de a te uita la ceas? Se poate sa uiti si de mancare si de bautura? Ei, se pare ca da, pt ca eu asa am patit.

Azi am avut de revizuit niste locatii de nunta cu care firma lui Mark are niste contracte de colaborare sau asa ceva. Fata care fusese inaintea mea acolo nu apucase sa le termine, asa ca le-am facut eu. A fost f misto, iar nu pot sa dau detalii, dar cred ca va puteti imagina si voi ce stare de spirit ai cand te uiti la hoteluri de lux, la sali de bal, la piscine, parcuri sau gradini botanice in care se pot oficia casatorii.

Am plecat apoi la 5 si m-am indreptat spre sala de sport pt ca stiam ca doar acolo pot sa-mi vars nervii acumulati seara trecuta. M-am intalnit cu Alexandra in holul salii de sport si ne-am pus pe treaba. Am facut cele 18 minute de eliptica, cele 18 de bicicleta, am vaslit cei 1500 m in mai putin de 9 minute, dupa cum zisese David, apoi m-am dus si mi-am facut cele 3 serii de cate 15 ridicari de greutati cu bratele, apoi cele 3 serii de cate 15 abdomene, cu greutati de 25 kg, iar apoi, destul de supta de energie, am facut si 20 de bazine. Ne-am relaxat apoi la sauna, la jacuzzi si la steeming room si parca toti nervii mei s-au risipit.

Abia asteptam sa ajung mai repede acasa si sa-mi verific mailul pt ca aseara, cu ultimele puteri, trimisesem un email tuturor prietenilor mei, in care ii rugam sa ma ajute sa fac si eu un sondaj de opinie in ceea ce priveste blanurile si obiectele din piele. Raspunsurile tuturor, gandurile bune si simplul fapt ca si-au facut un pic de timp sa ma ajute si pe mine cu chestionarul, au fost de ajuns sa ma bine-dispuna si sa-mi dea putere sa continui treaba si la ultimul proiect, cel pt Trends Forecasting.


Si pt ca am promis posteritate in blogosfera, fac si eu ca la Oscaruri, si incep a multumi tuturor prietenilor mei pt ajutorul pe care mi l-au oferit: Multumesc ca existati!


In ordinea relativ-cronologica a primirii raspunsurilor trebuie sa le multumesc personal urmatoarelor persoane: nasei mele, Cristina, surorii mele, Adina, Vali, fostul meu coleg de la Citi, Catalina, acum la Piraeus Bank, dar in trecut, fosta mea colega de la deschideri de cont din Citi, mamei mele, Domnica, care nu are nevoie de alte prezentari, Alina, iubita lui Spidica, colegul meu de generala si de liceu, Andreiasul, vecinul de la parter din copilaria mea, Sandi, Simoneta, Ioana P si Alinutza, Ralu, Ioana A si Iolanda, simpaticele si scumpele mele colegele mele din UPA, Danutz, Diana, Slava, Marian, Dana, Feli, Adriana Matzu, Ana Maria, Liviu toti sunt fosti colegi dragi de liceu, acum unii dintre ei chiar proaspeti parinti ai unor copilasi superbi si dulci, Clauditza, tot fosta colega din Citi si partenera de-a mea la dantzuielile din Terminus, Andreea, vecina mea de la et 1, care mi-a dat chiar doua raspunsuri la formular, cel de-al doilea fiind completat de mama ei, d-na Rovena, Julie, nasa de botez a Evei mele iar ultimele, dar nu in ultimul rand, trebuie sa le aduc multumiri colegelor mele de facultate de aici, adica Maria Giulia (traiasca Italia!), Elif (din Turcia), Milk (din Thailanda), Mikos (din Olanda - pe el inca sunt suparata, dar tot i-am trimis chestionarul si vad ca a avut bunul simt sa raspunda, deci l-am iertat).


Cum era si de asteptat, singura care s-a facut ca nu vede emailul de la mine sau care era prea ocupata sa raspunda a fost Izabela... deci nu m-am inselat in privinta ei... e un om de nimic...


Dar acum nimic nu mai conteaza! Trecutul e trecut, viitorul o sa fie, trebuie sa traim in prezent... asa ca acum tocmai mi-am printat raspunsurile tuturor, ma bucur ca am niste raspunsuri frumoase, colorate cu multe culori, bifate cu diverse forme, asteriscuri, stelute sau alte minuni...Sunt f f incantata si deja am uitat cat de trista si amarata am fost ieri. Acum sunt f fericita pt ca am primit ajutor de la prietenii de acasa si sunt pregatita sa incerc ca macar ultimul raport sa iasa perfect.


Vineri o sa am raspunsurile tuturor si o sa scriu rezultatele si aici, pe blog. Momentan nu am inceput sa scriu nimic la ultimul proiect, dar am ales poza de pe prima pagina: o nurca purtand o haina de nurca (sau daca nu e nurca, oricum e o rozatoare cu blana pretioasa...)

Cam atat pe ziua de azi. Comparativ cu ziua de ieri, azi a fost minunat... picioarele nu ma mai dor asa de tare, in special multumita masajului cu crema verde de la Forever, la job a fost misto, scoala nu am avut, am avut in schimb timp sa ma duc la sala, sa dau acolo toti nervii afara, in timp ce inotam in piscina sau pedalam la bicicleta, iar abia acum imi dau seama ca nu mai e decat o zi si o sa vina si sotul meu drag la mine... Acum realizez ce inseamna sa te concentrezi prea mult pe o singura chestie... pierzi din vedere alte lucruri, mult, mult mai importante, precum familia si prietenii.
Deci postarea de azi de pt voi, dedicatie speciala pt toti cei care m-au ajutat. Va salut de aici, de la departare si va multumesc inca o data.
Corina

miercuri, 10 decembrie 2008

Marti - 9 decembrie - Cea mai naspa zi... de cand am venit eu aici...
















Bine ca acum cand scriu postarea asta este deja sambata, asa ca sentimentele de marti au fost estompate de scurgerea timpului. Dar ca sa simtiti avalansa de idei, imagini, injuraturi si nervi din ziua de marti trebuie doar sa inmultiti cu 50 sentimentele care vor reiesi din relatarea urmatoare.

Deci... totul s-a petrecut in felul urmator... O a doua zi de servici urma sa inceapa. Eu, culcata la 3 dimineata si trezita la 8, nu aveam nici un fel de chef de viata... Se pare totusi ca lipsa acuta de somn nu-mi face bine. Nici macar nu am avut chef sa ma machiez, desi asta e o mare placere de-a mea. Poate era chiar o zi in care as fi avut nevoie sa ma machiez, dar stiam ca mai ramasesera inca vreo 30 de felicitari de livrat, asa ca nu era nevoie sa ma aranjez prea mult ca sa fac munca asta necalificata. Ca de obicei la ora 9, nu am gasit loc in bus... ca de obicei, i-am multumit lui Dumnezeu ca macar m-a ajutat sa ma urc.

Dimineata incepuse prost, pt ca trebuia sa-mi incarc abonamentul saptamanal, dar nici unul dintre cele 2 aparate de la Dalston Station nu functiona. Asa ca a trebuit sa merg pana in Angel, sa platesc bilet de 90 pence, sa ma dau jos acolo si sa reusesc sa-mi incarc pana la urma Oyster-ul. Bine... multumita ca pana la urma una dintre probleme a fost rezolvata, m-am uitat cu uimire iar la sleahta de controlori din statie, dar am fugit rapid spre 73-ul ce deja sosise. Nu m-am mai oprit pt nici o ciocolata calda, nici o apa, nimic, pt ca oricum eram deja in intarziere... Si schiopatam, ca amaratul ala din Catelusul schiop, de Elena Farago
... sau cel putin eu asa ma simteam, ca un animal batut, haituit, vai mama lui... Abia-abia am reusit sa ajung la 10:10, strangand din dinti de durere, ca abia mai puteam sa merg. Ma gandeam cu groaza la felicitarile alea, dar stiam ca nu am ce sa fac...trebuia sa ma duc sa le impart si pe alea si sa scap de ele.

Deci, dupa cum era de asteptat, mi-am luat punguta cu plicuri si m-am dus. De data asta, ca sa fie sigur ca nu o sa mai stau de la 11 la 3 ca sa le impart, Mark mi-a printat traseul pe care urma sa merg si mi-a sugerat ca spre anumite locatii sa iau metroul. Sa fiu sincera, chiar nu-mi suradea ideea, pt ca o calatorie cu metroul este 2 lire, deci 2-3 calatorii deja imi cam dezechilibrau bugetul, si asa destul de instabil. Asa ca m-am hotarat sa-mi fac un upgrade la abonamentul de bus si cu un abonament de metrou. Sper ca Mark sa nu uite ca mi-a promis si un decont la transport...

Inainte sa plec in misiune mi-am citit fisa postului (de intern) si am semnat contractul de confidentialitate, asa ca de acum o sa trebuiasca sa ma abtin de la detalii sau prea multe informatii pe blog. O sa trebuiasca sa fiu atenta sa nu divulg prea mult, dar o sa reusesc eu pana la urma sa impac si capra si varza. Si o sa incep chiar de acum sa va spun doar zonele prin care m-am plimbat si ce-am vazut, dar fara sa dau nume sau adrese exacte. Adica, am inceput din Hyde Park Corner, cu o livrare la un hotel de lux, apoi m-am dus spre un altul, apoi am trecut si pe langa Harrods, apoi m-am plimbat pe stradutele din Kensington si South Kensington, unde m-am simtit din nou "in Londra" si m-am felicitat pt ideea minunata de a-mi lua aparatul cu mine. Nu am putut oricum sa fac prea multe poze pt ca eram in primul rand f f grabita, in al doilea rand, picioarele nu ma ajutau si tot ma dureau rau de tot, iar in al treilea rand nu eram prea incantata sa-mi scot manusile din maini si sa fac poze, pt ca afara era un frig si un vant oribil.
Am ajuns la niste apartamente de lux, ba chiar i-am facut si poza Bentley-ului alb aflat in fata scarii, apoi m-am indreptat spre Fulham Road. Dupa ce am terminat si livrarile de acolo nu mai trebuia decat sa iau metroul de la Kensington si sa ma indrept spre Victoria Station... dar lucrul asta nu mai era asa de usor de facut, din simplul motiv ca degetele mele inelare de la picioare erau deja pline de sange, lucru care mi-a facut imposibila deplasarea. Asa ca, m-am oprit la farmacia din statia de metrou, m-am rugat de sanatatea aluia care a avut ideea sa amplaseze o farmacie intr-o statie de metrou mica si pricajita, si mi-am luat din nou o cutie de pansamente si niste pernute cu gel care se lipesc pe talpa de la pantofi si te ajuta sa mergi mult, fara sa te doara si sa te usture talpile. Mi-am schimbat parerea despre indieni, pt ca tanti de la farmacie era indianca si a fost f draguta si m-a lasat sa intru in spatele tejghelei, sa ma descalt de pantofi, de sosete, sa-mi pun pansamente pe 4 dintre cele 5 degete de la fiecare picior, sa-mi lipesc pernutele de gel in interiorul pantofilor, iar apoi sa ma incalt si sa plec.
Nu pot sa spun ca am simtit vreo ameliorare in dureri, ba chiar s-au amplificat, pt ca pernutele alea imi strangeau si mai tare picioarele in pantofi, iar plasturii infasurati pe fiecare deget au facut ca spatiul destinat degetelor sa fie si mai ingust, si mai stramt... Deci, abia am coborat treptele spre peron, abia m-am asezat pe scaun, ca m-am si descaltat. Mi-am dezlipit tacticoasa fiecare pernuta d-aia din pantof, le-am pus la loc in ambalaj, iar apoi, la Victoria, mi-am vazut de drum.
Mai nasol a fost faptul ca deja erau prea multi factori care imi innegurasera ziua, adica pot sa incep cu lipsa de somn, lipsa de mancare(ca am plecat tarziu si nu am mancat), lipsa de lichide(ca nici nu bausem nimic, sa nu cumva sa fiu nevoita sa caut toalete publice prin drumul meu), iar la toate aceste lipsuri se poate adauga si disconfortul termic, pt ca afara era f f frig(sau eu eram imbracata f f subtire), mai pot mentiona ca degetele tumefiate si durerea pe care mi-au creat-o nu erau de natura sa ma binedispuna, dar mai era si factorul psihologic, respectiv stresul ca nu o se mai termine mai repede plicurile alea de impartit, ca deja imi venea sa le arunc la cos si sa ma intorc la birou. Dar, binenteles ca o fecioara nu o sa se multumeasca niciodata cu un lucru facut doar pe jumatate, asa ca, cu lacrimi in ochi si nervi in cur, mi-am continuat drumul spre Elizabeth Street si am reusit sa livrez si ultimele 3 felicitari.
Multumita, fericita si deja zambitoare, m-am intors la birou. I-am anuntat solemn ca pt mine ziua de livrari s-a terminat, ca picioarele imi sunt varza, de parca as fi sora mai mare a Cenusaresei cand si-a taiat un deget ca sa-i intre piciorul in pantoful de clestar, asa ca Mark a fost f incantat de comparatie si mi-a zis ca nu e nici o problema, ca nu mai are nimic de livrat. Era deja ora 3, dar de durere, nici macar senzatia de foame nu o mai simteam. Asa ca m-am descaltat si celelalte 2 ore le-am petrecut desculta. Oricum n-am deranjat pe nimeni pt ca mi-am facut de lucru prin dulapul cu rechizite, am vazut ce e pe acolo si le-am aranjat putin, astfel incat nimeni sa nu mai gaseasca nimic la locul lui, ci eu sa fiu singura care sa le stie locul plicurilor, etichetelor si altor maruntisuri. Asta e! Trebuie sa-mi pun si eu un pic amprenta pe acolo, sa ma tina minte!
La ora 5 i-am pupat pe buletin si m-am indreptat spre scoala sa vad daca s-a lucrat ceva la prezentarea aia nenorocita de la proiectul ala de cacat sau nu... am ajuns abia pe la 6 pt ca picioarele nu ma mai ascultau deloc... pe trecerea de pietoni de la Oxford Circus chiar m-au depasit doua hoaste batrane de 100 de ani care mergeau in baston... poate daca aveam si eu un baston as fi reusit sa le depasesc, dar fara acest atu, m-au intrecut...
Cand am intrat in clasa am observat ca fluiera vantul. Primele doua randuri - goale, Juan in randul trei, iar in spatele lui inca vreo 6 insi... Hmmm... dar nimeni din echipa mea... Mi-am risipit inca cativa pence ca sa le trimit la toti 5 cate un sms si, spre surprinderea mea, nimeni nu a catadicsit sa raspunda... Eh, deja ma cam enervasem... mi-am luat geanta pe umar si, incet-incet, m-am dus spre Computer Room. Normal ca acolo erau Milk, Izabel si Akoran, care lucrau fiecare la o parte din prezentare. Eh, pai atunci am facut si eu acelasi lucru, iar in 20 de minute deja eram super super incantata de prezentarea care imi iesise pt partea de catering.
Buun, la 6 jumate Izabel vine innebunita langa mine ca sa-mi spuna ca Juan e suparat pe noi, ca el tine cu tot dinadinsul sa prezentam azi proiectul, desi eu eram f relaxata pt ca fetele imi spusesera ca Mikos le anuntase mai devreme de faptul ca noi o sa prezentam abia joi, ca a vorbit el cu Juan si ca i-a confirmat profu'lucrul acesta, asa ca noi sa stam linistite ca el o sa faca abia miercuri seara partea lui de prezentare.
Doar ca Juan nu a confirmat nimic, el nu a vorbit nimic cu Mikos, ba chiar s-a suparat si ne-a zis ca neaparat azi trebuie sa prezentam pt ca el ne va depuncta daca nu prezentam la timp lucrarea. Ma rog, ce naiba sa zic? Nu am putut decat sa gesticulez cum o sa-l castrez pe Mikos(spre bucuria gagicilor din clasa, care nu prea il suporta pt ca are momente cand devine cam enervant). Juan ne-a dat 15 minute sa ne punem ideile in ordine, asa ca Izabel, cum e ea bagacioasa, a fugit ea prima ca sa puna la un loc cele 3 prezentari, adica ce cacat facuse ea, ce facuse Milk si ce am facut eu.
Mie imi ardea de glume, pt ca partea lui Mikos nu mi se parea atat de importanta si ne puteam descurca f bine fara ea si fara el. Izabel mi-a demonstrat ca nici macar functiile Cut/Paste nu prea le stapaneste in Power Point pt ca abia abia a reusit sa puna cap la cap toate cele 3 prezentari...
Bineee... eu le tot incurajam pe gagici, mai faceam o gluma, il mai injuram un pic pe Mikos pt faptul ca ne-a mintit, ne-a lasat cu curul in balta, nu si-a facut partea de lucrare si ne-a facut sa parem ca niste proaste, retardate si idioate in fata clasei si in fata profului. Dar speram totusi sa-l impresionam cu prezentarea, atat cat era...
Doar ca, se pare ca o zi inceputa cu stangul nu se poate termina altfel decat prost... sau, ca sa fiu mai explicita, f f prost. In sala nu mai ramasesera decat 4 persoane+proful,care era f absorbit de o pielita de la degetul aratator a mainii drepte pe care tot incerca sa o roada cu dintii, asa ca intr-un fel m-am bucurat de faptul ca nu i-a adresat Izabellei nici macar o privire pe timpul prezentarii ei in limba engleza spaniolizata. Doar ca dupa ea urmam eu, cu cele 6 slide-uri frumoase si colorate, care reprezentau niste minunate feluri de mancare asiatica... Dar, asa cum stim cu totii, shit happens. Vaca proasta nu a salvat prezentarea finala care cuprindea toate cele 3 prezentari individuale, asa ca ea a fost singura care a putut sa beneficieze de imagini vizuale in timpul prezentarii orale. Eu am fost prima care am avut parte de socul de a afla ca prezentarea mea nu are poze, apoi a urmat Milk, apoi Maria Giulia, iar ultima a fost Akoran, care oricum nu facuse nici o prezentare.
Buun... i-am umplut in gandul meu frigiderul de carne si Izabelei, dar am continuat demna prezentarea si le-am spus cam cum aratau slideurile si gata... dupa 2-3 minute am terminat partea mea... dar, ce-am observat? ca vaca proasta si retardata imi taiase o mare parte din lucrare, adica exact partea in care explicam cat costa mancarea, cum se impart costurile si chestii d-astea. Se pare ca idioata nu prea le avea cu numerele, iar lucrarea mea era prea elaborata pt un creier atat de neted precum al ei... asa ca vita a bagat un deget in Delete si a sters tot ce tinea de bani, buget pt catering si chestii d-astea grele si dificile. Eh, si cand am realizat asta, se pare ca auto-controlul meu s-a facut mic, mic de tot si a facut loc unui suvoi de lacrimi care au inceput sa mi se prelinga pe obraz. Bine ca eram data cu un rimel waterproof ramas de cu o seara inainte, asa ca macar rimelul nu mi s-a intins, dar mandria mea era facuta harcea-parcea.
Si, pt ca sunt la Londra, iar aici orice este permis, am facut o stanga-mprejur si am fugit la baie ca sa plang linistita, pt ca daca nu plangeam, sigur o plesneam si o paruiam un pic pe redusa aia mintal care mi-a ciopartit lucrarea si care ne-a pus pe toate 5 intr-o postura si mai idioata decat postura in care ne pusese Mikos mai devreme.
Ma rog, am plans un pic, chiar cu riscul de a fi patetica... si ce? vroiati sa ma consum si sa fac naibii vreun preinfarct? Nuuu! Am varsat cateva lacrimi pret de cateva ore si gata!
Prezentarea s-a terminat la 8:45 si apoi proful a inceput sa ne consoleze, sa ne spuna ca o sa tina cont si de participarea la ore, si de celalalt proiect... vrajeli d-astea... eu oricum ma simteam mizerabil, nenorocitele de lacrimi nu se mai opreau, asa ca m-am fofilat si am plecat imediat, ca in nici un caz nu mai aveam nevoie de asistenta.
Nu vroiam decat sa bat pe cineva(aia a fost saraca perna pana la urma), nu-mi mai era nici foame, desi nu mancasem nimic toata ziua, nici sete, desi nici apa nu bausem, durerea de picioare deja trecuse pe locul doi, singurul lucru care ma durea era mandria mea ranita. Si ranita de cine? De cei doi asa-zisi manageri de proiect, cei doi care nu au reusit sa-si faca treaba la care singuri s-au inhamat, adica putoarea de Mikos, care nu si-a facut prezentarea la timp, si javra de Izabela care a zis acum 2 sapt ca face ea prezentarea finala, dar care s-a decis ca nu o mai face, ca nu mai are chef... Of...acum il intelegeam pe Donald Trump cand le zicea alora din Apprentice - You're fired!!! Vai! Cat as fi vrut sa am si eu puterea asta sa-i zic Izabelei: You're fired! dar era prea tarziu... deja ne compromisese pe toti...
Bine ca acum e sambata seara, s-a terminat saptamana, nu am mai vorbit niciodata cu nici unul dintre ei si jur sa nici nu mai vorbesc. Acum sunt fericita cand ma uit in urma si imi dau seama ca am pus prea mult suflet in ceva care nu merita...sunt alte lucruri mai importante pe lumea asta, doar ca atunci, marti, proiectul parea cel mai important lucru... acum, sambata, am realizat ca am totusi multi prieteni dragi, am o familie care ma iubeste asa cum sunt si pana la urma asta conteaza...
A fost o zi dureroasa... si fizic, si psihic...dar, dupa ce am plans pana pe la 1 noaptea, somnul m-a doborat si am adormit... pana la urma, a fost doar un proiect, asa ar zice unii, mai neinitiati, dar pt mine nu era doar un proiect, era The Project, era Marele Proiect care trebuia sa iasa perfect... acum nu mai sper la perfectiune, acum sper doar ca celelalte proiecte sa fie oribile, execrabile si nasoale, astfel incat al nostru totusi sa mai aiba macar un strop de stralucire...Stiu, e urat ce gandesc si mai stiu ca nici macar nu o sa se intample asa ceva, dar Speranta e o curva, pt ca toti traim cu ea...
The End

Luni - 8 decembrie - prima zi la munca + examen + Christmas Party





Si daca tot m-am culcat la 7 seara, normal ca trezirea de dimineata a fost pe la ora 3 ... Am mai stat si am mai citit din cursuri pana pe la 7 si ceva, iar apoi m-am pregatit de prima zi de job. Iar a inceput interminabilul proces de alegere a hainelor, a pantofilor, a parfumului, a culorilor machiajului, intinsul parului...off...intr-un sfarsit am terminat de aranjat si m-am dus catre statia de 73. Naspa cand pleci de dimineata la servici...pt ca impreuna cu tine mai pleaca cateva mii de alti fericiti... iar unii reusesc sa ia 73-ul de la capat si mai stau si jos... ma rog, eu nu am prins loc liber pe scaun, dar macar eram fericita ca am intrat in el. Abia in Angel s-a dat jos jumatate de autobuz pt ca e prima statie de metrou din zona.

Dupa vreo 40 de minute am ajuns si la Comunity College Hospital, de unde m-am dus usor pe jos pana la servici. M-am gandit sa vin si eu ca o doamna la servici, cu un pahar d-ala de hartie in mana, plin cu ciocolata calda, asa ca m-am oprit la un Subway si mi-am luat o ciocolata calda si o sticla cu apa.
Ajunsa intr-un final la job mi-am luat in primire biroul, laptopul, telefonul, noua adresa de email si am inceput sa vad si eu cum stau lucrurile pe acolo.

Primul lucru pe care a trebuit sa-l fac a fost sa merg cu colega mea, Melissa, asistenta lui Mark, sa livram niste felicitari de Craciun. Mare branza! Ma gandeam eu, sictirita... ce mare rahat sa mergi si sa livrezi niste hartii. Dar dupa o ora de mers rapid printre stradute intortocheate, cu pantofiorii mei de lac, nou-nouti, deja simteam ca imi vine rau. Incepuse sa ma intepe apendicul, asa ca la un moment dat i-am propus Melissei sa ne despartim si sa ne impartim intre noi felicitarile. Ea s-a dus in Covent Garden, iar mie mi-a ramas Picadilly, Regent Street si Oxford Circus. Mi-am cumparat o carticica cu toate strazile si stradutele din Londra, adica de la A la Z, ca asa se numeste si carticica. Am fost f incantata de ea pt ca m-a ajutat f f mult. Dar, inainte sa-mi incep partea mea de livrari, m-am dus intr-un magazin de incaltaminte si mi-am cumparat o pereche de cizmulite, ca eu cu tocurile alea nu mai puteam sa merg. De fapt nu stiu daca tocurile erau de vina, pt ca sunt relativ mici, vreo 3-4 cm, dar ma dureau picioarele de la pantofi de simteam ca mor, abia mai mergeam. Nici cizmulitele nu au fost mai bune, pt ca tot noi erau si ele si imi strangeau destul de tare labele, dar macar nu aveau tocuri. Asa ca de la ora 11 la ora 15 n-am facut altceva decat sa livrez felicitarile. Chiar am vazut una dintre ele(de fapt, toate erau la fel) si mi-a placut la nebunie. Era de fapt o felicitare cu una dintre miresele careia Mark i-a organizat nunta, o miresica tanara, de vreo 22 de ani, care s-a maritat cu un fotbalist si au avut o nunta extraordinara, cu sute de invitati si mii de lire investite. Dar felicitarea o arata doar pe miresica intr-o rochie de la Vera Wang, care nu costase decat vreo 10.000 lire. Tipa tocmai se admira in oglinda, iar Mark ii aranja trena. F f misto ideea de felicitare de Craciun. Am aflat ca seful este un perfectionist, tipicar, asa ca o sa incerc pe cat posibil sa-i fac pe plac cu toate maruntisurile.

Bun, pe la ora 15:00 i-am trimis un sms Melissei si i-am zis ca nu ma mai intorc la birou, ca am examen la 5:30 si ma duc la facultate. Toate bune si frumoase, asteptam linistita un bus spre Hyde Park Corner, cand.... imi suna telefonul. Era seful, care ma ruga sa incerc sa ma intorc ca mai are ceva de lucru pt mine. Asa ca iata, in prima zi de munca, deja i-am umplut frigiderul de carne macra. Ce naiba sa fac? I-am zis ca vin, ca sunt in Oxford Circus si ca sper sa ajung in 30 de minute. M-am chinuit sa merg pana la birou, pt ca deja nici nu-mi mai simteam talpile si degetele de la picioare de durere, abia am urcat treptele pana la et.3, dar in sfarsit am ajuns. Deja se facuse ora 4 si eram f curioasa cat mai avea de gand sa ma tina la birou, mai ales ca la 5:30 trebuia sa fiu la facultate. Am ramas siderata sa aflu ca ma chemase la birou doar ca sa-mi mai dea o punga cu felicitari care trebuiau puse la posta... iar posta se afla la 3 stradute mai jos de noi, exact pe directia mea spre facultate. Sa-mi bag picioarele daca nu mi s-a parut absurd... intorci un om din drum doar ca sa-i dai un rahat de plicuri sa le puna la cutia postala. Dar ce? Cutia aia se muta de acolo? A doua zi la 10 oricum eram la birou. De ce nu se putea sa le punem la cutia aia nenorocita in ziua urmatoare, adica marti? Ma rog... cam asta e treaba cu oamenii cu idei fixe. Mi-am bagat picioarele, mi-am luat la revedere, am luat punga cu felicitari si m-am dus linistita spre facultate. Cam asa s-a derulat prima zi de servici: alergatura, degete insangerate, bataturi si basici, dar totusi un pret mic pt placerea pe care am avut-o cand vedeam fetele oamenilor care primeau felicitarile de Craciun, toti, care mai de care mai amabili, mai zambitori, mai primitori...Am avut ocazia sa vad unde este sediul Vogue, Grazia, sa intru in holul unor hoteluri de lux, sa vizitez magazine de haine barbatesi sau femeiesti de lux, magazine in care ti se deschidea doar dupa ce sunai la usa, am vazut stradute vechi, care mi-au adus aminte de Bleak House, de Dickens. Dar, una peste alta, consider ca m-am descurcat bine si sunt din nou f multumita de mine.

Sa va spun sincer, deja uitasem si de examen si de tot. Am ajuns sontac-sontac la Oxford Circus, am luat un bus spre facultate si apoi, cu 10 minute intarziere, am inceput si examenul. Mi s-a parut ok, desi ideea de "open book exam" pt mine era noua. Eu zic ca m-am descurcat bine si sper sa nu fii scris prea multe balarii pe acolo.

Apoi, dupa 3 ore, la 8:30 a inceput petrecerea de Craciun jos, la Il Bottaccio, vecinii nostri de la nr.10. Ne-am adunat cu totii acolo, am baut 5 cupe de sampanie, motiv pt care am reusit sa dansez cu fetele pana la 1 noaptea. A fost fun, mai ales ca stiam ca pe unii dintre colegi o sa fie ultima data cand ii mai vad. Nu mai aveam decat prezentarea pt Juan, iar el oricum ne impartise in doua grupe, asa ca nu mai aveam ocazia sa-i vad decat pe cei care urmau sa prezinte odata cu noi. Si... cum stateam noi asa, mai dansam un pic, mai radeam un pic, deodata Izabel se gaseste sa-mi spuna, intr-un moment de luciditate, ca Juan a zis ca noi o sa prezentam maine proiectul, in loc de joi... Eu, sa lesin, nu altceva... Prezentarea noastra nu era gata, Mikos nu-si facuse nici pana azi partea, nu trimisese nimic nimanui, partea lui Akoran era ca dracu, Izabel o tinea pe a ei, cu titlul ei de cacat, iar eu nu vazusem inca nimic terminat si pus cap la cap, pt ca treaba asta trebuia sa o faca Izabel, iar ea nu catadicsise sa faca asta pana azi... Ma rog, am sperat ca se vor pune lucrurile pe picioare in cursul zilei de maine, pt ca eu oricum nu o sa-i mai pot ajuta, din simplul fapt ca de la ora 10 pana la 5 o sa fiu la servici.

Eh, cam atat cu petrecerea... ce pot sa spun despre o petrecere? Discutii, dans, vorbe, rasete, muzica, mancare, bautura.... cu alte cuvinte, distractie.

Pe la 1 ne-au dat afara, asa ca am asteptat cuminte 38 N in fata scolii si am ajuns pe la 2 acasa. Nu m-am intalnit cu nici un om dubios pe strada, totul a fost ok, doar ca eram rupta de oboseala, asa ca doar m-am schimbat de haine si m-am culcat.

Duminica - 7 decembrie - chiar nimic, nimic












Da... deci azi a fost o zi lunga, din simplul motiv ca m-am trezit de dimineata la 2:15 si nu am mai reusit sa adorm la loc. Asa ca m-am apucat de citit pt examenul de luni seara pt ca vreau sa adun intr-un singur proiect toate ideile din cursurile mele scrise de mana, toate ideile din carte, din interviurile pe care ni le-a printat proful sau din prezentarile pe care ni le-a facut. Prima pauza am facut-o pe la 8:30, cand mi s-a facut foame, asa ca am stat acolo vreo ora, cu Costa si cu Alexandra. Apoi ei s-au dus fiecare pe la treaba lui, iar eu mi-am luat urmatoarea pauza abia pe la 12:50 cand am vazut pe pervazul geamului o spinare blanoasa... asa ca am luat aparatul si i-am facut poze bietului motan care initial statea si el linistit pe pervaz, apoi m-a auzit cum chicotesc si s-a intors suparat cu fata lui mustacioasa la mine, iar apoi mi-a aratat mandru coada si bijuteriile de familie si s-a carat la vecini...
Dar am fost rapida si l-am prins in 3 posturi: prima, cum sta el asa linistit si se uita la noi in curte, apoi cand s-a intors si m-a privit in ochi, iar ultima cand mi-a intors curisorul si s-a dus la treaba lui. Din pacate pozele sunt oribile, pt ca batea soarele f f tare la mine in geam si a creat o senzatie de ceata in poze, dar eu sunt multumita doar de faptul ca l-am surprins pe motan, nu si de calitatea pozelor. Iar daca tot eram cu aparatul in mana, mi-am facut si mie 2 poze in timp ce invatam, ca asta e ultima saptamana de scoala.... A fost bine, a fost greu, dar cu siguranta o sa-mi lipseasca scoala, colegii, profesorii, atmosfera de colectivitate, de apartenenta la un grup...
In rest, o sa va dezamagesc spunandu-va ca m-am culcat la 7 seara ... si gata... nimic altceva...

duminică, 7 decembrie 2008

Sambata - 6 decembrie - O zi lunga...


Desi o zi normala de activitate incepe de dimineata, la mine ziua de sambata a inceput la ora 12 noaptea, dupa ce m-am trezit din lungul somn de dupa-amiaza. Am citit cateva mailuri de la colegii mei, normal ca am avut ecoul pe care am vrut sa-l am, adica Izabela s-a ofuscat toata, cum adica nu poate sa-si spuna si ea parerea?? Vrajeala, vorbisem mai devreme cu thailandeza si e si ea destul de dezamagita de proiect... stiu ca pana la urma o sa se rezolve situatia asta de cacat si sunt sigura ca proiectul o sa iasa f misto la sfarsit, doar ca trebuie sa incercam cu totii sa o ignoram pe Izabela. E f simpatica, plina de energie, vorbareata, dar tipul asta de oameni devin obositori la un moment dat. Si-a luat rolul de lider si nu prea i se potriveste, pt ca, asa cum am vazut si la mine la servici cateva exemple, daca te faci singur sef, fara sa ai si respectul oamenilor din echipa, atunci nu faci altceva decat sa te lupti singur impotriva morilor de vant. Iar acest lucru se intampla acum la noi in echipa: Iza vrea sa se impuna: ne impune tuturor un anumit titlu pt proiect, ne impune un anumit nr de persoane, ne impune anumite poze/imagini... Iar noi nu prea suntem de acord cu cateva dintre ideile ei... dar, ce ma enerveaza de fapt, este ca de fapt lumea e cam parsiva, adica ei vorbesc intre ei, dar Izabelei nu-i spune nimeni ca nu e chiar asa buna cum crede ea... Si de data asta, o sa merg si eu pe burta si o sa tac... sa vad cine o sa-i spuna ca o sa schimbam titlul si nr de persoane... si nu vreau sa fiu in jurul ei cand o sa vada ca o sa-i stergem si cateva poze din prezentare... Sau poate vreau sa fiu, ca sa savurez momentul... Doamne! ce-o sa ma distrez, pt ca ea pare a fi tipul de persoana care nu prea se impaca bine cu esecurile... Bine, nimanui nu-i plac esecurile, dar cateodata trebuie sa fii pregatit si de asa ceva... mai ales cand faci parte dintr-o echipa de 6 oameni, fiecare venit dintr-o alta tara, fiecare cu personalitatea lui, fiecare cu ideile lui, mai fixe sau mai mobile... adica la noi in echipa chiar ca se simte diversitatea: avem Romania(adica incep cu mine, normal), avem Thailanda(care reprezinta factorul de echilibru, de calm, de pace), avem Olanda (care e personajul cel mai creativ, dar de multe ori ideile lui raman cam in pom, pt ca nu sunt studiate in detaliu), avem Italia(care are idei f normale, obisnuite, nimic excentric), avem Tenerife(care nu s-a afirmat de nici un fel, nu a raspuns la nici un email, este exact ca rata care trece prin apa) si am lasat la urma Spania(cea vulcanica si nepasatoare). Deci... f f greu proiectul la care lucram acum. Abia astept sa se termine totul pt ca tare m-am acrit de discutiile astea... Stiu ce a vrut proful, sa ne arate ca e grea munca in echipa, ca intotdeauna sunt cateva personaje nelipsite in orice colectivitate, precum Vorbaretul, Tacutul, Mereu-nemultumitul sau Gica-Contra si tot asa. Asta stiam si eu, ca am lucrat si in echipe cu 12-15 oameni... dar parca nu a fost asa de naspa, nu stiu ce sa zic... Era o placere sa merg zilnic la servici, sa rad cu Glumetul si cu Vorbaretul, sa savurez momentele in care Gica-Contra isi lua nasul la purtare si facea show, dar munca era munca si era placuta... pe cand acum... sa-mi bag picioarele daca nu m-am blazat de tot... nu vreau sa intru in conflicte personale cu Izabela(se pare ca numele asta e predestinat persoanelor putin sarite de pe fix, ca aveam si eu la mama in bloc o Izabela, care numai intreaga la cap nu era, dar si Izabela aia din Big Brother, care s-a ras in cap... cum era? si-o mai aminteste cineva?)...

Asa ca mi-am propus auto-control maxim, vorba calma, fara nervi, stiti voi... numar pana la 10 si abia apoi raspund la emailuri... sau... si mai bine... nu mai raspund la emailuri... o sa aplic iar tactica aia cu Indiferenta e cea mai buna arma, pt ca vad ca altfel nu se mai poate...


Deci... revenind acum la seara de vineri spre sambata: am mai scris cateva idei la proiectul de joi, dar am trimis fisierul cu mentiunea ca daca le plac ideile sa le dea cut/paste, ca eu deja am vreo 4 variante de la proiect si nu mai stiu pe care sa o actualizez...


Iar dupa ce am terminat si cu rahatul lor de proiect, m-am hotarat sa ma vopsesc... nu mai suport suvitele blonde, nu-s de mine... nu-mi place cum arata acum, asa ca vopseaua mea negru-albastru din tinerete e din nou alegerea sezonului. Am terminat de intins pe par maclavaisul pe la 2:45, iar la 3:15 am inceput obositorul proces de spalare pe cap... In jurul orei 4 terminasem cu tot... si eram f multumita de rezultat...


Fericita ca a iesit bine culoarea si nu se mai vede nici o ramasita de blond, m-am apucat de citit pt examenul de luni...Am facut asta pana pe la 9 dimineata, cand am inceput pregatirile pt conferinta de la FM. Doar ca intai m-am dus la sala sa refac exercitul de monitorizare a metabolismului in timp ce pedalez...Dar nu v-am spus inca efectul sedintei de spinning de ieri: ma doare fundul atat de tare incat nu pot sa stau pe nimic, nici pe fotoliu, nici pe pat, nici pe nimic... doar pe canapea noastra din bucatarie care e f f f moale si pufoasa... Deci, cand am ajuns la sala si m-am asezat din nou pe bicicleta am zis ca mor... l-am intrebat pe John daca el a facut spinning vreodata si mi-a spus ca a fost chiar profesor de asa ceva, cu ani in urma, doar ca nu i-a placut pt ca il durea fundul de la sa... mi-a zic ca exista niste pernute de silicon care se pun pe sa, ca sa stai mai bine... am retinut ideea, desi nu cred ca o sa mai calc pe acolo anul asta... sa vedem ce chef am de suplicii...


Intr-un final, strangand din dinti, m-am urcat si pe nenorocita aia de bicicleta... nea instructorul era cam ingrijorat, credea ca i s-a stricat aparatul si se tot uita pe toate partile la fire si la cabluri, pt ca cica aveam prea mare pulsul... ma rog, avea dreptate, ca m-am urcat pe bicicleta si arata 145, doar ca saptamana trecuta, cand am facut si masuratorile in situatii de relaxare completa, pulsul era 60... si acum asta era uimit cum naiba de e 145? Ma rog, i-am explicat ca nu am dormit cu o seara in urma, mi-a spus din nou ca e f rau, ca sa am grija... eh, asta stiam si eu, doar ca nu s-a putut altfel. L-am consolat, spunandu-i ca oricum de luni incep serviciul de dimineata, asa ca nu o sa am incotro, si o sa trebuiasca sa dorm noaptea, ca sa fiu fresh la job dimineata...

Apoi am pedalat eu acolo cu spor vreo 19 minute, tot la fel, la diferite intensitati, cu masca pe fata, dar ma enervasem ca tot ma durea fundul...abia asteptam sa se termine...

Din pacate rezultatul f f prost, adica inima mea bate ca curul, dar mi-a spus ca sigur e din cauza lipsei de somn. A ramas sa ne vedem din nou prin luna martie, ca sa vedem care sunt rezultatele muncii la sala. Sper sa nu uit sa pun asta in calendar.

Bine, ne-am luat la revedere, am fugit la vestiar, am facut rapid un dus, m-am schimbat si m-am dus la statia de 56 ca sa ajung la conferinta FM. Aveam detaliile scrise pe un carnetel, cu 2 saptamani in urma, cand trimisesem mail ca o sa particip si eu... Iar mi-a fost exemplificata zicala aia cu Planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, pt ca am plecat pe la 11:20 de la sala, iar la ora 14:35 inca nu ajunsesem la conferinta, adica deja pierdusem o ora si jumatate din ea... Normal ca greseala a fost a mea, ca in loc sa ma uit eu azi-noapte din nou pe harta, ca sa vad pe unde trebuie sa o iau, m-am multumit doar cu notatiile de pe carnetel, iar astea s-au dovedit incomplete...Am pornit-o cu stangul inca de la inceput, adica statia la care trebuia eu sa cobor se numea Lea Bridge/Bakers Arms, doar ca trebuia sa merg vreo 30 de minute cu busul. Eh, dupa 18 minute de mers am ajuns la statia Lea Bridge... dar nu scria si Bakers Arms, asa ca nu am coborat, dar nici linistita nu am mai putut sa stau... ia cand am vazut si statia Bakers Arms am coborat... m-am uitat pe harta, dar am citit-o gresit, asa ca m-am intors pe jos vreo 5 statii de bus, adica am mers 30 de minute pe jos, doar ca sa-mi dau seama la un moment dat ca nu merg bine, asa ca am luat din nou bus-ul si m-am dat jos cu o statie mai sus decat cea in care coborasem initial... da, asta era buna, de aici puteam sa iau 257, adica busul care urma sa ma duca f aproape de locul de intalnire. F bine, am degerat vreo 10 minute in statie, ca 257 nu prea avea chef sa vina, dar in sfarsit a sosit si m-am urcat fericita... Am ajuns relativ repede si la statia unde trebuia sa cobor, adica Green Man Roundabout, in traducere libera Giratoriul Omului Verde... am vazut si un indicator cu strada Bush Road, pe care trebuia sa fie locatia conferintei... doar ca indicatorul era pe un stalp din mijlocul intersectiei... ce naiba sa fac? erau vreo 6 artere de circulatie care se intersectau acolo... stiam ca trebuie sa merg doar vreo 200-300 m si cladirea era pe partea stanga... dar dupa 2 ore de invartit in cerc, dupa 2 ore de mers cate 1 km pe fiecare dintre cele 6 stradute, tot nu am gasit locatia, asa ca m-am enervat si am luat autobuzul inapoi spre casa. M-am gandit ca oricum or sa mai fie traininguri, ca nu e chiar asa mare foc, am luat partea buna a lucrurilor, adica faptul ca am mai cunoscut si eu imprejurimile, ca acum eram in partea de est a Londrei, eu stand in nord-est, am facut economie de cele 10 lire, cat costa intrarea la training si gata... alte chestii pozitive nu am gasit, dar si astea au fost de ajuns...


Am avut ocazia sa vad locuri si blocuri naspa, mult mai urate decat zona calma si frumoasa unde stau eu, am vazut si un parc misto cu lebede, mii de rate si alte pasari, am vazut si sosele englezesti pline de masini, am vazut si sute de magazine de arabi, de evrei, zeci de biserici, toate f misto, din caramida, cu multe turnulete, care chiar ca mi-au dat idea de a ma duce intr-o zi sa fac poze la toate bisericile din jurul casei, ca sunt f f misto, din punct de vedere arhitectural...


Si, ca sa vedeti cat de mica este lumea, va mai povestesc ceva. Incep cu o intrebare: cate persoane cunosc eu in toata Londra asta? Pai e f usor de spus: 5 persoane din casa, 2 cunostinte din Bucuresti, 2 instructori de la sala, 2 receptioniste si femeia de serviciu de la sala si sa zicem maxim maxim 20 de insi de la scoala... astia sunt toti.. in total vreo 30 si ceva de persoane... si ce sanse sunt sa ma intalnesc cu vreunul intamplator pe strada intr-un oras care are 60 de km? Eu zic ca sansele de a vedea o persoana cunoscuta pe strada sunt de 1 la un milion... si uite ca totusi azi din autobuz am vazut un om cunoscut, pe care nu-l vazusem decat de 2 ori in viata mea, de fiecare data pt mai putin de o ora: fratele Alexandrei. Da... stateam eu si ma uitam pe geam, eram la etaj, in primul rand de scaune, cum sta romanul, fericit ca prinde liber la geam. Busul era in statie la Lea Bridge, exact in fata unui bancomat de la Halifax si, la coada se aseaza o persoana cunoscuta. Ma uitam eu la el, de sus, si m-am distrat in sinea mea, pt ca omul se simtea privit, dar nu stia de unde simte el asa ceva... se uita spre autobuz, dar se uita la sofer... nu se uita in sus... oricum nu m-ar fi recunoscut, ca eram vopsita, aveam sapca trasa pe ochi, era imposibil sa-si dea seama cine se uita la el, dar iar m-am gandit cat de mica este lumea....


Eh, la 4 si ceva am ajuns acasa... am facut repede curat in bai, pt ca a fost ziua mea de curatenie, iar apoi m-am culcat. Eram obosita, inghetata rau, un pic dezamagita de esec, dar fericita de economia de 10 lire, asa ca m-am culcat... si m-am mai trezit la 2:15 noaptea, tocmai la timp sa-mi scriu aici memoriile si sa ma apuc serios de invatat pt examenul de luni.


Gata, ma apuc de invatat serios acum...BYE

Vineri - 5 dec - Spinning
















Azi nu am avut somn, asa ca la 6:30 m-am echipat si la 6:50 iesisem deja pe usa si eram in drum spre sala. Imediat cum am coborat treptele din fata casei m-am oprit in mijlocul strazii si m-am uitat in sus, spre cer, atrasa fiind de zgomotul puternic ce se auzea: era un mare avion, care banuiesc ca se indrepta spre City Airport, pt ca e destul de aproape de sol si puteam sa-i vad f bine si detaliile...

Si am stat asa vreo 3-4 minute si m-am uitat la burta lucioasa a avionului, gandindu-ma ca peste o saptamana o sa vina si Edy, cam tot la ora asta, apoi miercurea urmatoare vine si Adina, apoi urmeaza Craciunul, apoi pleaca Adina, vine Revelionul, incep iar job-ul, apoi pleaca si Edy... si cam atat imi clocea mie mintea, uitandu-ma la avion...mai departe de luna ianuarie nu m-am gandit... m-am oprit acolo...


Dupa ce s-a indepartat avionul si si-a vazut de coordonatele lui, m-am gandit sa merg pe strada principala, pt ca era inca noapte afara si nu prea aveam chef sa o iau pe straduta din spatele blocului pt ca, intr-o zi obisnuita, abia daca ma intalnesc cu 3-4 oameni pe drum, adica e f f pustie.

Iata-ma pe mine pe (sa-i zicem bulevardul) Kingsland, la 7 dimineata, luand pulsul orasului, pt ca nu-mi amintesc sa mai fi iesit vreodata chiar asa de devreme din casa... hai, la 8-9 dimineata am mai iesit, dar chiar la 7, niciodata.

Restaurantele turcilor deja erau deschise si aveau si clienti care luau micul dejun. Chiar si la fast-food-uri erau mancaciosi... La usa unui magazin (tot turcesc) erau 2 ladite de plastic cu pungi cu lipii, iar la poarta unei banci turcesti erau 2 stive de ziare... Lumea isi incepea deja activitatea, iar eu eram fericita ca ma aflam printre cei matinali...doar ca eu ma duceam la ora de spinning, nu la munca. Stiti ce e aia? Eu aveam doar o vaga idee, adica stiam ca te urci pe bicicleta si pedalezi pe muzica, folosind diverse viteze... Dar am aflat in scurt timp cum e...Crima si pedeapsa, nene!


Am ajuns la 7:30 fix acolo, proful era deja postat pe bicicleta, in mijlocul salii, iar in stanga si in dreapta lui erau cate 6 biciclete. Sala este luminata slab, cu o lumina rosiatica... nu m-am prins de la inceput, dar de fapt, lumina era asa ca sa estompeze culorile fetzelor noastre chinuite de atata pedalat...Dar hai sa va zic cum e...


45 de minute pedalezi de-ti ies ochii din cap; la inceput te faci ca urci un deal, proful zicea fericit Let's go over the hill! (adica hai sa urcam dealul), iti puneai bicicleta sa opuna f mare forta, si pedalai acolo vreo 4-5 minute, cam cat dura o melodie... cand melodia era la final, insemna ca ai ajuns in varful dealului, iar pe urmatoarea melodie o luai in jos, la vale, pedaland cu cea mai mare viteza, iar cu bicicleta lasata libera, fara sa opuna rezistenta...am crezut ca or sa-mi sara genunchii, ca o sa ma imprastii pe acolo, ca bicicletele alea sunt un pic mai speciale, adica la faza cu lasatul liber, se invart nene pedalele alea, de nu-ti poti stapani picioarele...


Ma rog, m-am strofocat eu acolo primele 2 melodii, adica urcatul si coboratul dealului si deja eram lac de apa, de stateam cu prosopul pe gat, ca sportivii de performanta, ce mai!

Incercam eu sa calculez in gand ca deja vreo 10 minute s-au dus, ca nu mai e chiar asa de mult... chestii d-astea pozitive, desi singurul meu gand era sa ies pe usa si sa nu ma mai intorc niciodata... Dar ma uitam la lumea din jurul meu si ma gandeam ca daca babetele alea pot, atunci eu de ce sa nu pot? Ce au ele in plus fata de mine? Hmmm... in plus nu aveau nimic, in schimb aveau in minus... vreo 20 de kg fiecare... asa ca pedalau nene babetele de n-aveau treaba... erau chiar in fata mea si ma tot uitam la abdomenele lor mai mult decat plate, pe care atarnau doar pieile, formand cateva cute subtiri... eu aveam o bluza larga de tot, astfel incat nu se vedea nimic din mine, dar oricum, se vedea care dintre noi e mai subtirica si mai rapida(nu eu, asta era clar).


Si... cum pedalam eu fericita la vale(asta imi placea, ca nu era chiar asa greu) deodata a inceput o melodie misto, pe care eu credeam ca iar o sa urcam dealul... Da, de fapt asta am facut, doar ca era melodia Highway to hell a lui AC DC (o aveti aici, pt exemplificare: http://uk.youtube.com/watch?v=erJc4dzZ3IA)... doar ca, la fiecare refren, de fiecare data cand auzeam: Highway to hell!!!! trebuia sa ne ridicam in picioare, sa pedalam asa cateva secunde, iar apoi sa ne trantim la loc in sa (adica eu ma tranteam extenuata, ceilalti erau mai in forma si poate se asezau mai usor pe sa)...


Melodia dureaza doar 3:35 minute, dar mie mi s-au parut vreo 10, ca eram deja cu limba de-un cot afara, ca un caine d-ala care a alergat dupa frisbee ... buuun, pt calmare, a urmat o alta melodie, de data asta un techno ceva, care a durat vreo 5 minute, dar cand pedalezi in picioare, la deal, adica cu rezistenta maxima, alea 5 minute la mine in cap eu fost echivalentul unei jumatati de ora sau ceva de genul asta...
In timpul asta proful s-a dus si si-a luat niste apa si ne-a adus si noua, adica mie si la inca 2 care nu aveau apa... f bine, ca imediat cum mi-a adus paharul l-am si golit... si mi-am adus aminte de John, care imi spusese saptamana trecuta ca sunt f f f deshidratata si ca trebuie sa beau mai multa apa..ma gandeam ca oricum dupa sedinta asta de spinning cred ca o sa beau un litru de apa pe nerasuflate, ca numai la apa si la un fotoliu moale ma gandeam...

Deja, la un moment dat, de atata efort si chin (mai rau ca la nastere...) incepuse sa ma intepe apendicul, asa ca am lasat-o mai moale cu pedalatul ... sa nu credeti ca m-am oprit, nuuu... doar ca nu am mai pedalat asa, ca nebuna, cum faceau restul 8 din jurul meu... Treaba lor, poate ei deja nu mai au apendic, dar eu nu vreau sa-l las cadou londonezilor, asa ca o sa ma mai moderez, indiferent ce zice proful (pe care trebuie sa recunosc ca nu stiu cum il cheama)...

Eh, cred ca deja o jumatate de ora deja se scursese, la fel ca si toata vlaga mea... simteam deja ca imi vine sa vomit de la atata efort... si cand te gandesti ca e doar o bicicleta... ma gandeam eu: ce? ma face ea pe mine? o sa rezist pana la capat, ca doar nu ma fac de ras, de fata cu toate babetele alea hidoase din fata mea... Hidoase, hidoase, dar erau ele imbracate in pantaloni de spandex, cu bustiere, cu burtile goale in fata mea? Da... si la corp chiar aratau f f misto... noroc ca fata le trada... si ma bucur, ca deja daca toate de pe biciclete erau manechini, nici nu mai intram in sala...

Eh, si se pare ca profului ii place AC DC, pt ca a urmat, ca de final, asa, Thunderstruck... toata lumea o stie, dar v-o las si pe asta aici, ca sa vedeti pe ce am pedalat eu de zor azi la 7 jumate dimineata: http://uk.youtube.com/watch?v=zvoeeq-BH4w&feature=channel.
Oricum, trebuie sa recunosc ca mi-au placut mult mai mult melodiile de la AC DC decat ultima melodie din curs, care a fost Pussycat Dolls, cu un remix dupa Don't cha (wish your girlfriend was hot like me?). Am gasit-o si pe asta pe net, adica remixul de 5 minute, care m-a enervat la maxim, pt ca melodia asta era la moda exact dupa ce nascusem eu, iar mesajul mi se parea revoltator atunci, pt ca, desi nascusem, tot hainele de gravida le purtam...

Dupa 45 de minute de pedalat, transpirat, injurat in gand si zambit la exterior, chinul s-a terminat. M-am tarat pana la tasnitoare, mi-am umplut bidonasul cu apa si, n-am reusit eu sa beau eu chiar un litru dintr-o inghititura, dar jumate de litru tot l-am savurat... m-am dus apoi la piscina si... abia inotam... eram rupta de oboseala, dar tot mi-am facut alea 40 de bazine. Adica am facut 20, apoi o pauza la sauna, 5 minute la jacuzzi, dar imi lacrimau f tare ochii de la clor, asa ca m-am enervat si mi-am terminat si restul de 20 de piscine, mi-am facut bagajele si m-am dus acasa...epuizata...dar fericita.
In drum spre casa m-am oprit si la un coafor de poloneze unde am dat 15 lire si m-am tuns un pic... de fapt, nu se prea vede, ca i-am zis gagicii sa nu-mi ia prea mult din lungime, ca m-am obisnuit cu el lung si nu am acum puterea sa renunt la el... nu m-am mai tuns de 2 ani, de cand l-am cunoscut pe Edy, asa ca nu o sa ma tund scurt chiar acum... poate doar cand o sa vreau sa-l pedepsesc cu ceva... da, buna idee... Edy, ai retinut, da?
Coaforul era f misto organizat, adica intrai, te lua una rapid si te spala pe cap, iar alta venea si te tundea dupa aceea. Tipa de la spalat pe cap era tinerica, cred ca avea un pic peste 20 de ani si frumusica foc, dar frizerita... m-am speriat de ea. Tanara, cu par lung, roscat, ochi verzi si... ca aici e cel mai interesant, avea sprancenele smulse de tot, de tot, adica era cheala la sprancene si le avea desenate cu creionul maro, subtiri-subtiri de tot... f naspa se vedea, nu am ce zice... ma cam enerva ca se tot uita la un televizor din spatele ei, care era setat pe un fel de MTV, si asta se tot benocla la diverse videoclipuri, dar macar m-a tuns bine, l-a mai filat un pic, mi-a aranjat un pic bretonul... una peste alta, sunt multumita.
Dupa ce am ajuns acasa, deja nu mai simteam nimic... doar imi era f somn...am intrat pe net, le-am anuntat pe fete ca nu vin la cursul lui Jane(mai ales ca iar vroia sa mergem la nu stiu ce cacat de librarie - asa ca nu mai aveam putere sa o suport si pe nebuna aia inca 3 ore)... deci mi-am bagat picioarele in tot... si la ora 2 dupa-amiaza m-am culcat... de pranz... Adica asa speram eu, sa dorm de pranz, doar ca am reusit sa ma trezesc la 12 noaptea, adica deja se facuse sambata...

vineri, 5 decembrie 2008

Joi - 4 decembrie - Una rece, una calda...









Motto: Nu lua asa in serios viata, la urma urmei oricum nu scapi viu din ea!

Se pare ca m-am obisnuit sa iau lucrurile prea in serios... lucruri marunte, precum un rahat de lucrare de final de trimestru... ma tot gandesc eu asa... ce kilu' meu ma tot strofoc eu atat cu artificii, cu clowni, cu jongleori, piramide umane, baloane colorate, tema principala a evenimentului sau multe alte detalii d-astea organizatorice, cand mie mi s-a trasat clar sarcina de a hrani multimea... asa ca o sa ma rezum la asta si atat...

Prima oara am auzit in Citibank vorba asta: Nimeni nu este de neinlocuit!

Desi un timp am tinut-o minte si m-am ghidat dupa ea, acum vad ca am uitat de ea...

E o zicala tare buna, foarte potrivita cu vremurile in care traim, o zicala din care trebuie neaparat sa tragem cateva invataturi. Asa ca asculta aici:

1. Nu te implica niciodata prea mult intr-o problema; se va ivi intotdeauna cate un binevoitor care sa te considere prea bagacios.

2. Nu iti depasi niciodata atributiile; vei ajunge la un moment dat ca lumea sa te considere responsabil "din oficiu" cu cele mai neplacute activitati.

3. Stai in banca ta! Cei prea dornici sa ajute sau prea saritori sunt luati de prosti!

4. Degeaba incerci sa faci ceva bun; daca majoritatea vrea sa faca un cacat, atunci aia o sa iasa!

5. Trebuie sa mergi cu turma!

6. Nu incerca sa iesi in fatza cu nimic!

7. Nu veni cu idei inovatoare! E mai bun drumul deja batatorit!

8. Incearca sa te dai bine pe langa lider.

9. Vorbeste tare si de preferat in alta limba! Lumea o sa creada ca esti inteligent.
10. Fii parsiv! Asta este cheia succesului!



Se pare ca cele 10 puncte de mai sus eu le-am inteles exact pe dos, adica:

1. m-am implicat prea mult in cacaciosul asta de proiect,

2. mi-am depasit atributiile, care erau de fapt doar organizarea serviciilor de catering si atat,

3. m-am oferit ca proasta sa printez lucrarea, desi asta inseamna sa-mi incarc culoarea rosie, adica inca 10 lire = cheltuiala neprevazuta,

4. degeaba le-am vorbit astora despre cum arata curtea interioara a liceului respectiv: desenul lor final tot ca un cacat a iesit,

5+6. trebuia sa merg cu turma si sa agreez toate deciziile lor, astfel incat sa nu fiu eu oaia neagra a grupului si nici sa nu creada astia ca vreau eu sa ies in fatza cu ceva (de fapt, in clipa asta, nici "unde soarele nu ajunge niciodata" nu ma doare - pe bune... m-am resemnat),

7. gata cu ideile inovatoare - ramanem la jocurile de fotbal, basket si niste rahaturi de seminarii de fotografie si reciclat materiale(boooooring),

8. pe langa lider nu aveam cum sa ma dau, pt ca nu avem asa ceva ... sau de fapt sunt prea multi asa - zisi lideri in grup, ca sa pot sa decid care e ala cel mare,

9. treaba cu vorbitul tare nu mi se potriveste de nici o culoare,

10 cu atat mai mult chestia cu parsivitatea... la mine e simplu: ce e-n gusa, si-n capusa....

Cu astea fiind zise, poate nu v-ati prins de unde a pornit totul: totul a pornit de la refuzul de a lua in calcul si alte idei in afara de propria idee si incapatanarea unei singure persoane din grup, care are tendinte de lider(desi consider ca intai ar trebui sa-si puna un pic la punct conversatia in limba engleza) ... e o gagica, nu conteaza din ce tara sau ce nume are... cert este ca m-a enervat la maxim cu refuzurile ei de a lua in considerare si ideile altora ca fiind fiabile... asa ca, in ciuda faptului ca aseara eram f decisa sa insist cu artificiile mele si ce-am mai scris eu acolo, acum m-am hotarat sa revin asupra deciziei respective, sa nu mai raspund la nici un email, sa ma dau ocupata ... asta o sa fie cea mai mare palma pe care pot sa le-o dau...

Imi place mult vorba aia cu: Indiferentza doare cel mai tare! (hai ca azi am tinut-o numai in zicale ...) asa ca le-am trimis acum o ora tuturor un email in care le-am cerut scuze ca m-am bagat peste partea lor de proiect, le-am promis ca nu o sa se mai intample (bine, sper ca se va sesiza tonul glaciar si ironic pe alocuri... si cine nu-l sesizeaza deja inseamna ca e prost). Le-am jurat ca o sa fiu cuminte, la locul meu, nu o sa-i mai intrerup si nu o sa-i mai contrazic...( ete, pe dracu..la misto, normal, ca doar nu-mi las nota finala la cea mai importanta materie pe mainile unor tampiti...)Am incheiat doar cu o intrebare finala: Care este elementul surpriza al evenimentului nostru, pt ca eu, in prostia mea, nu am putut sa detectez asa ceva...
Astept cu nerabdare mailurile lor, sunt sigura ca or sa fie f indignati, pt ca mai era putin si-i faceam pe toti prosti in fatza... asta e! Asa sunt eu! Aroganta si egocentrista! Vreau ca lucrurile sa fie ca mine... sau daca se poate chiar mai bine. Lucrurile trebuie neaparat sa fie mai bune decat mi le-am inchipuit eu... (ceea ce nu e cazul de fata). Imi place sa cred ca stiu sa recunosc o idee buna cand o aud/vad... dar in proiectul nostru totul e f f simplist, obisnuit, plictisitor, jenant de normal: am inchiriat o sala de sport a unui liceu, le dam baietilor minge de fotbal si fetelor una de volei, unii, mai plictisiti si mai iesiti din forma pot sa participe la seminarii de fotografie si reciclare si cu asta basta... rahat... asta nu o sa-i tina pe tineri departe de droguri si alcool. Ba cred ca de nervi si de plictis, se duc la primul colt de strada, la primul dealer si isi cumpara o bila, ca sa le mai treaca deprimarea...

Le-am propus un zid de catarat, le-am propus tiroliana (habar nu aveau ce e aia - le-am explicat ca e umerasul ala pus pe o sarma cu care te dai jos din copaci), le-am propus carting, ATV-uri (iar nu au stiut ce-s alea).. artificii... cred ca e totusi prea mult pt ei... asa ca decat sa se informeze mai mult, au preferat sa copieze un proiect care se desfasoara in Spania - si gata... ce imaginatie, ce atata implicare? Facem totul exact la fel ca acolo, pana si numele il punem la fel... si gata... macar una dintre noi e fericita...

Buun... gata cu proiectul ... mi-am varsat nervii aici, pe blog.. asta e misto... pe blog ii injuri pe toti, fara nici o grija ca s-ar supara (pt ca nici unul nu stie romaneste)... hi hi... e mai naspa cand te legi de oameni care stiu limba si raman trazniti de unele articole care ii vizeaza...

Hai sa v-o zic si pe aia buna, doar ca asta o sa ocupe in postarea asta mai putin spatiu decat aia naspa, pt ca asa sunt oamenii: tin minte doar relele, alea bune se uita rapid...

Deci azi la 11:42 m-a sunat Mark, mi-a spus ca s-a hotarat, din ianuarie incep sa vin la ei, dar daca nu cumva sunt curioasa sa vad cum organizeaza ei nunta de pe 14 decembrie... Daca sunt curioasa? N-am mai fost la o nunta misto de mult timp(nu zic de la nunta mea... ca iar imi sare lumea in cap)...Normal ca i-am zis ca da, vreau sa vad, asa ca a ramas ca de luni la ora 10 sa incep treaba, ma duc la ei la birou si acolo or sa-mi arate ei ce e de facut... deci, m-am aranjat... duminica viitoare ma duc la o nunta de lux... abia astept, mai ales ca nici nu trebuie sa dau cadou... Sunt f curioasa cum o sa fie si sper sa ma dea pe spate...O sa va povestesc tot ...

Si ce mai e misto, e misto faptul ca Mark a zis ca tot transportul se va deconta de catre firma, asa ca incepem bine, promitzator...

Cam atat pe ziua de azi... in rest a fost o zi in care nu m-am dezbracat de pijama, tusesc naspa(bine ca nu ma doare si in gat) am baut 4 halbe pline cu ceai de aloe vera si scortisoara, miere si lamaie ... Nu am avut chef sa le vad fetzele colegilor de echipa, asa ca nu i-am onorat cu prezenta la curs (si nici pe Juan)... am preferat sa stau in casa, sa-mi vad de recapitularea pt examenul de luni si sa ma uit 4 ore la laptop cum isi face upgrade-ul la Vista...in rest...nimic... un lucru bun e totusi in toata chestia asta cu tusitul: sigur mi-am baut cei 2 litri de lichid pe ziua de azi...

Si pt ca tocmai acum asta canta la mine in WinAmp, las pt eternitate si videoclipul Mandinga - Goochi. Asta pt ca am pomenit de Citibank mai devreme si mi-am amintit de petrecerea de Craciun din 2006 - la Novotel - cand au fost invitati cei din Mandinga (si cine cunoaste povestea mai departe - bravo lui, inseamna ca imi este prieten si am avut si ocazia sa i-o relatez la un pahar de vorba)



joi, 4 decembrie 2008

Miercuri - 3 decembrie - Acer Extensa - un cacat


Doamnee... de aseara pana azi am dormit 14 ore, adica m-am culcat la 12 aseara si m-am trezit azi, la 13:49... si inca nu am recuperat toate noptile pierdute cu proiectele astea... inca mai am de dormit...


Daca tot m-am trezit asa tarziu, am zis ca azi trebuie sa fac ceva ce am amanat de sambata, adica sa ma duc la posta si sa-i trimit Evei o cutie de bomboane cu ferestre de la 1 la 24, astfel incat in fiecare zi din luna decembrie sa manance cate o bombonica... bine, la cum o stiu eu, o sa manance ea mai multe pe zi, dar macar ideea e misto...


Am ajuns si la posta, am stat iar la o coada imensa, dar care merge cat de cat repede, iar apoi m-am indreptat spre facultate.


Trebuia sa ne vedem toti 6, dar Milk are de predat pian unei fetite, miercurea la 4, apoi de Akoran nu stiu nimic, Izabel a zis ca are probleme femeiesti si nu se poate misca din pat, Giulia a ajuns la 18:39, ca a avut nu stiu ce client, asa ca prima ora am fost doar eu cu Mikos, dar a fost mai bine asa, ca noi vorbeam incet, ca sa nu ne auda altii, ca mai erau in Computer Room inca 5 persoane care faceau acelasi proiect...

Dupa ce a venit Maria Giulia s-a stricat smecheria, ca nu m-a rabdat inima si am intrebat-o pe fatza de ce nu a trimis la toata lumea partea ei de proiect? Ce? Ii era frica de critici? Sau de ce? Mikos a sesizat tonul meu glaciar si a incercat sa calmeze spiritele spunand ca de fapt el i-a zis sa-i trimita doar lui si vrajeli d-astea, dar acum si-a dat seama ca in continuare doar noi 3 suntem pe aceeasi lungime de unda, adica eu, Milk si cu el, pt ca Izabel si italianca au alte idei, din care decoratiunile si distractia lipsessc cu desavarsire din proiect... si, ca de obicei, astia veniti din tari mai dezvoltate se cred si mai destepti si nu accepta opiniile celor din lumea a 3-a aka Romania... dar sunt hotarata sa ma mentin pe pozitii cu focurile de artificii pe care le vreau la sfarsitul evenimentului (nu ma las), cu baloanele cu heliu pe care le vreau pe tavanul salii de sport (nici cu astea nu ma las) si cu seminarul de gatit pe care il vreau organizat in cladirea unei scoli de bucatari (cu asta chiar ca nu m-a las)... si acum le-am mai dat o idee cu organizarea unui spectacol cu teatru de papusi (normal ca italianca nici macar nu stia ce e aia), cu vreo 5-6 caricaturisti care sa stea in curtea scolii si sa-i deseneze pe pusti... cam atat vreau... mie mi se pare ca sunt cat de cat rezonabila, pt ca daca ar fi dupa ele, ele vor doar fotbal, basket, badminton si volei... caca-maca... mie nu-mi place sportul... toata copilaria mea am avut picioarele pline de vanatai de la tentativele de jucat fotbal cu baietii pe maidan, de zicea mama ca sunt fata lui Hagi, apoi la basket, cu cei 158 de centimetri ai mei, nu am avut mare succes, badminton = boring, cu zeci de scuturari de copaci dupa fluturasul intepenit intre crengi, iar volei, iar va amintesc faptul ca inaltimea mea nu mi-a fost de mare ajutor... Eu eram buna la galerie, la glume, la caterinca, in nici un caz la sporturi... si atunci, ca mine, sigur mai sunt si pe aici... deci trebuie sa ne gandim si la cei care nu sunt chiar asa de pasionati de sport...


Ma rog, nu mai intru atat in detalii... treaba e ca pe la 8:45 m-am acrit, mi-am luat geanta si m-am carat. M-am dus si eu la sala, am inotat vreo 28 de bazine, apoi 10 minute steeming room, 5 minute sauna, 5 minute jacuzzi si gata... s-a facut 10:30.


Vai, dar ce-am uitat sa va zic azi: iar s-a bulit laptopul... iar imi cere Authentification Key... desi credeam ca ce am eu acum pe el e Genuine... ori s-a tampit laptopul asta ori cred ca il omor pe jegosul de indian... ca iar imi amintesc... of, Doamne! nu pot sa stau si eu linistita cu laptopul asta... stiti bancul ala: Cand fu Take, nu fu Tica! Cand fu Tica, nu fu Take! Cand fu Take si cu Tica, nu fu tush la gaurica! Eh... cam asa si cu mine... cand merge laptopul, nu am internet, cand am internet, nu am Windows, cand am si Internet si Windows, nu am timp sa le folosesc, nu am baterie, nu am, nu am... iar de data asta aveam niste rahaturi pt profa de Trends Forecasting pt data de 12, pt referat... si mizeriile alea erau salvate pe desktop... ma rog, fac eu rost de ele intr-un fel, dar deja ma dispera laptopul asta... abia astept sa vina Edy cu vechitura mea... e din 2005, dar merge struna, nu mi-a facut niciodata probleme, niciodata, niciodata...


Sa nu va luati never, ever Acer... e chinezesc si e de cacat... cel mai mare si mai tare... Mikos are la fel si nici lui nu-i mergea azi netul... de fapt, cand am avut eu probleme cu mizeria mea, a avut si el...deci ACER = NEVER = NICIODATA... credeti-ma ca stiu ce vorbesc...


O sa ziceti... da, dar acum cum scrii? Cum scriu? Hai ca va zic imediat! Cand am deschis japitza de laptop ma punea sa-i scriu codul sau sa intru online si sa cumpar un Vista original... asa ca am intrat online, dar nu am cumparat nimic, ci am deschis un nou Explorer, un Google, mi-am cautat blogul, am intrat si am inceput sa scriu.... toate bune si frumoase, dar asta nu e prost... din 30 in 30 de minute se inchide... asa ca trebuie sa fiu f f atenta si sa salvez la fiecare 10 secunde, ca nu stiu cand se inchide... ma ia prin surprindere de fiecare data...


Dar, cam atat pe ziua de azi... fug si eu la somn ca iar s-a facut 6 jumate.

miercuri, 3 decembrie 2008

Marti - 2 decembrie - Interviul






















Am dormit ca un prunc azi noapte, de la 2 la 9 dimineata... M-am trezit ametita, cu o greatza incredibila, de parca nu aveam un rahat de interviu, ci dadeam licenta sau doctoratul... dar asa e cand iti doresti prea tare ceva... corpul se opune ca tu sa intri intr-o stare de euforie si incearca sa te aduca cu picioarele pe pamant... am inghitit cu noduri un iaurt cu cereale (nu cu musli, nu nu nu ... aia sunt pt femei slabe, care mananca chestii naspa la gust... eu mananc Cheerios, ca am vazut intr-un ziar ca mancau copiii Angelinei Jolie, deci sigur erau buni)... dar azi, parca nici Cheerios nu mai intrau in mine... asa ca am baut un pahar de apa si am inceput: m-am dat cu body lotion, m-am dat cu parfum, m-am imbracat frumos, mi-am intins parul cu placa, ce mai... eram f incantata de mine, de ce sa va mint...

Si stiti care este secretul sa va simtiti cele mai frumoase si sa fiti f f increzatoare? Cand aveti nevoie de ceva care sa va asigure ca sunteti superbe, trebuie sa va imbracati cu cea mai misto pereche de bikinei si sa va puneti cel mai frumos, cel mai dantelat si cel mai push-up sutien... in cazul meu, treaba cu bikineii si sutienul nu s-a potrivit pt ca am apelat la body-ul meu care ma face mai subtirica, dar cea mai mandra eram de pantofi, asa ca ei mi-au dat incredere. Am iesit pe usa la ora 10, constienta ca o sa ajung f f devreme, dar nu vroiam sa risc nimic... am admirat soarele care stralucea si simteam ca vremea frumoasa de afara tinea cu mine si vroia sa-mi dovedeasca ca sunt potrivit imbracata si incaltata.

M-am dus la statia lui 73 si am ajuns fara peripetii la University College Hospital, la cateva statii de Kings Cross... de acolo am urmarit harta pe care mi-o printasem de pe net(buna afacere am facut eu cu imprimanta asta... m-a scos din multe belele) si am incercat sa recunosc zona... nuu, era clar ca nu mai fusesem niciodata pe acolo, dar era o zona f f pitoreasca, nici un autobuz nu trecea pe acolo, erau doar stradute inguste, casute vechi, englezesti... iarasi aveam in sfarsit senzatia ca sunt in Londra, nu in NY(adica Bronx). O multime de pub-uri, de magazinase cu sandwich-uri, diverse fast-food-uri si... ce mi-a placut cel mai mult... British Telecom Tower e la doar o straduta de sediul firmei...(v-am pus si voua niste poze, ca sa vedeti cat de mare este)

Bun, am gasit straduta, am reusit sa nu ma ratacesc deloc, dar era abia 11:10. Asa ca am intrat intr-un magazin care seamana cu o librarie, dar de fapt are doar reviste, sute de felicitari, mancare si bautura... deci nu stiu cum sa-i zic... nu asta e relevant, oricum... stiam eu ca atunci cand citesti trece f repede timpul, asa ca am citit Vogue, am citit Harper's Bazaar, am citit niste reviste cu miresici, m-am uitat la toate zecile de felicitari(nu am cumparat nici una pt ca erau 2 lire, ce naiba... chiar asa!!!) si pana la urma s-a facut 11:47 si m-am dus la interviu.

Sediul este la etajul 3 dintr-o casuta veche, cu o scara serpuita, pe care daca esti american gras, nu incapi... dar era totul alb, curat, cu flori la ferestrele de pe casa scarii... f pitoresc. Sus ma astepta o fata tanara, 25-26 de ani, f f inalta, imi aducea aminte de colega mea, Mihaela Gandac. Ma uitam la pantofii ei pt ca ii avea aproape la fel ca ai mei, tot negri, tot din lac, doar ca ai ei aveau botul mai rotunjit...Si ea se uita la pantofii mei...

Ea si cu inca una(care ori era gravida in 6-7 luni ori era doar grasa... nu am putut sa-mi dau bine seama) aveau birourile fata in fata, intr-o incapere micuta, dar f f misto decorata, cu fotografii de la nuntile organizate de ei, toate inramate cu rame groase, super misto, iar unele poze erau chiar alb-negru, ca sa accentueze mesajul... Din biroul alaturat se auzea o voce de barbat, tipa mi-a zis ca e chiar Mark, care o sa ma primeasca imediat ce termina de vorbit la telefon. A terminat dupa vreo 15 minute, timp in care am facut conversatie cu astea doua, le-am zis si de mama, si de tata, si de job, si de casa, si de copil.... le-am acrit, ce mai, dar decat o tacere penibila si jenanta, mai bine sa zica despre mine: aoleu, dar nu mai tacea aia o data...

Intr-un final a terminat si Mark de vorbit la telefon si m-a primit la el in birou. Primul lucru pe care l-am observat la el a fost costumul... un costum Armani superb, bleumarin, se vedea ca e de calitate... statea ca o domnisoara, picior peste picior si ma tot intreba diverse chestii. Am sesizat si cateva gesturi feminie, asa ca sotul meu poate sa stea linistit in privinta lui... Primul lucru pe care l-a intrebat a fost: De cand sunt in Londra? I-am zis ca de 2 luni... si mi-a spus ca vorbesc f bine engleza... (hmm... deja ma simteam flatata)...asistenta lui a stat langa el, dar ea nu m-a intrebat nimic, ca deja stia totul despre mine...

Dupa ceva timp, mi-a admirat cerceii si inelul, care erau primite de la colegii mei din UPA de ziua mea... le-a observat imediat si mi-a zis ca le-a mai vazut intr-un catalog de bijuterii si ca i-au atras atentia... deci, inca un lucru care i-a placut la mine... asta e bine...

Discutia a fost f degajata, iar cand m-au intrebat daca imi place la Londra le-am zis ca da, dar ca sunt un pic dezamagita de faptul ca unele lucruri nu sunt cum ma asteptam... ei poate se asteptau sa le zic cine stie ce chestie serioasa, dar eu le-am zis-o p-aia cu cabinele telefonice, alea ale lor, vechi de 100 de ani... ca imi povestise mama ca a intrat intr-una si a ramas socata de faptul ca era plina cu poze cu femei despuiata si anunturi de hotline-uri... asa ca le-am spus ca am verificat si eu si am gasit o cabina goala, fara nici un anunt... s-au cacat pe ei de ras...am mai vorbit apoi de job, de cum m-am hotarat eu sa vin aici, bla bla ... vrajeli d-astea. La sfarsit a ramas ca o sa vorbeasca cu Patricia (directoarea de la noi, de la ESE), ca asta i-a zis ca trebuie sa intervieveze cel putin 2-3 candidati, iar apoi o sa ma sune sa-mi spuna decizia lui.

Ma rog, pana la urma nu conteaza raspunsul, pt ca la el sau in alta parte, tot aia este... m-am bucurat ca a mers bine, fara pauzele alea tampite, in care nimeni nu zice nimic, fara intrebari d-alea idioate, cum mi-a pus aia de la HP cand am avut interviu: Unde va vedeti peste 5 ani??? Si i-am spus: In locul sefului tau! de s-a schimbat proasta la fatza, s-a facut negru-verde-mov... Nuuu... aici lumea parca nu e asa de incrancenata, asa de work-holic ca la noi, asa de carieristi... sau poate sunt si nu am avut eu ocazia sa-i cunosc, ca multa lume cunosc eu aici...

M-a intrebat daca am vazut site-ul si i-am zis ca mi-a placut la nebunie si ca m-a facut sa plang si mi-a spus ca i-a crescut traficul pe site si nu stia de unde: asa ca trebuie sa va multumesc voua in numele lui, pt ca era tare fericit... asa ca, vi-l mai dau o data, ca sa-i creasca traficul si mai mult: http://www.niemierko.com/. Deci, daca vreti nunti de lux, organizate la Londra, Paris sau New York, rochie de mireasa de la Vera Wang
(http://www.verawangonweddings.com/) sau pantofi de la Jimmy Choo
- el e omul care va poate ajuta...bani sa aveti, ca in rest, el se ocupa de tot...

Intr-un final s-a terminat totul, m-a intrebat daca am facut vreo referire la website-ul lui, pt ca i-a crescut traficul in ultimul timp, asa ca i-am zis ca da... si a fost f f incantat... asa ca nu o sa zic nimic rau despre saracul om... de fapt, nici nu prea am ce sa zic: a fost amabil, a vorbit frumos, a ras la glumele mele... un adevarat gentleman...

Ne-am luat la revedere de parca ne cunosteam de 10 ani si mancasem din aceeasi farfurie si a ramas sa ma sune dupa ce ii intervieveaza si pe ceilalti 2 aspiranti. Cobor eu linistita cele 3 etaje, ies din cladire si... ploaie torentiala afara... ce naiba? unde e soarele? unde e caldura? zici ca ma teleportasem in Siberia... ce naiba sa fac? n-aveam nici umbrela, nici sapca, nici nimic... am luat-o la trap, zgribulita, spre statia de autobuz...La un moment dat, iar am calcat pe o dala d-aia de ciment care nu era bine proptita in trotuar si toata apa aia nenorocita, amestecata cu nisipul de sub dala, a sarit pe ciorapii mei si pe pantofiorii mei frumosi... si totusi, desi era normal sa ma supar, am realizat ca nici in cur nu ma durea... mi-am scuturat ca o doamna picioarele si mi-am continuat drumul zambind... aha... deci asta inseamna sa te duci la servici fericit... cand ai puterea sa zambesti chiar daca viata ti-o trage (in cazul de fata a fost finutza)...si daca tot eram eu asa fericita prin ploaie, vant si frig, ma gandeam la Bacovia, la poeziile lui gretoase si potrivite numai culturii Emo... si apoi ma tot chinuiam sa gasesc un poet care sa fi scris poezii frumoase, haioase, despre soare, bucurie, fericire... nu-mi vedea nici unul in minte, pt ca majoritatea s-au axat pe dragoste neimplinita(nu-i cazul meu), pe anotimpuri cacacioase/pisacioase(eu nu sunt meteo-dependenta), sau pe mizerii umane (am fost inconjurata la un moment dat de asa ceva, dar cu timpul au disparut incet-incet din jurul meu)... Singurul poet/scriitor (sau cum naiba s-o numi) care mi-a venit in minte ca fiind potrivit cu starea mea euforica a fost Corin Bianu. Sunt absolut sigura ca nu stiti cine este pt ca nu stiu cati ati citit si ati invatat pe din-afara cartea Primavara, bun venit! - asta i-am citit-o Evei timp de un an de zile, in fiecare seara, doar cu cateva intreruperi, cand si-a gasit pasiunea pt Capra cu trei iezi (evident partea cu capetele iezilor puse in geam si toata casa manjita de sangele lor am sarit-o intentionat, ca parca imi venea mie sa vomit...). Cartea e frumoasa si mi-am dat seama la un moment dat ca nu numai eu o stiu pe din-afara, ci si Eva o stie pe din-afara...

Gandul la serile linistite petrecute acasa, in fotoliu, cu cartea de povesti si poezii in fata si completarile Evei, ori de cate ori incercam sa sar cate un vers, mi-au umplut sufletul de dor... chiar mi-e dor de ea... d-aia mi-a placut atat de mult la firma asta... pt ca mi-a adus aminte de niste clipe f f fericite, de nunta mea, de fiecare telefon pe care l-am dat, de familie, de colegi, de toti prietenii mei... (prietenii de atunci, ca acum, nici macar pe jumatate din cei prezenti acum un an la nunta mea nu-i mai pot numi prieteni, nici macar amici... nu o sa fiu chiar asa de-a dracului, cum ma cred ei, pt ca nu o sa reusesc sa sterg niciodata cu buretele anumite amintiri frumoase care ma leaga de multe persoane, dar o sa-i trec in registrul prietenilor de conjunctura, pe care viata mi i-a scos in cale, dar de care apoi m-a separat, iar "ochii care nu se vad, se uita"...)


Si cum mergeam eu grabita, recitand in gand poezii din carti pt copii (Pe neasteptate, incepand de-o vreme/ Dimineata vine, parca, mai devreme.../Atmosfera, s-a mai incalzit si ea/Soarele-i mai darnic/Cu ceva - ceva/etc..) deodata vad un Boots in fatza si, ca trasa de o sfoara, intru... abia intrata acolo mi-am dat seama ce tare inghetasem, asa ca am luat fiecare raft in parte si am admirat toate produsele, incepand cu balsam de par, sampoane, paste de dinti, perii, agrafe de prins parul, elastice de par, spume de ras, aparate de ras, deodorante, vopsele de par, cosmetice, rujuri (Doamne, iar era sa-mi iau un alt ruj... dar am reusit cu succes sa ma abtin, gandindu-ma la cele 19 pe care deja le am)... pana la urma am scapat ieftin: 2 cutii cu vopsea de par Loreal, nuanta negru-albastru, o pasta de dinti cu ingredienti de albire a dintilor si doua periute noi de dinti... gata... 16 lire au zburat de pe card...Dar cine o sa fie peste cateva zile proaspat vopsita? Hmm? EU! Abia astept... mi-era dor de par negru... nu-mi plac suvitele, m-am plictisit de ele, mi-a crescut parul, acum arata naspa... asa ca vechea mea culoare o sa-mi prinda f bine la moral...

Am ajuns apoi in statia de 73 - normal ca tocmai plecase - ii admiram fundul... dar a venit in 2 minute altul, super gol... deja ma cam dureau degetele de la pantofi... se pare ca cele 2 ore de purtat cu o seara inainte nu au fost de ajuns... si simteam cum degetul mare de la piciorul stang atingea interiorul pantofului... deci... mi se rupsese si ciorapul meu frumos si fin... asta e! bine ca mi-am luat 4 perechi... Ha!

Ajunsa acasa, in sfarsit am simtit si eu foamea. Am mancat rapid si am fugit si mai rapid la scoala, ca azi trebuia sa predau si referatul cu IMC si Pink Ladies Taxi... sper sa fie bine si sa nu-si dea proful seama cat de mult m-am inspirat de pe internet...

Normal ca nu am avut norocul sa ajung rapid la facultate, pt ca bus-ul meu s-a oprit la Holborn(destul de departe de destinatia mea)... am asteptat vreo 5 minute alt bus, dar nu a venit, asa ca m-am enervat si m-am dus pana la intersectia cu China Town, ca stiam ca acolo vor fi mai multe bus-uri... si nici nu mai inghetam ca un cacat acolo in statie, ca tare frig mai era...

Am intarziat eu vreo 10 minute, dar nu conta, ca proful inca nu facuse prezenta. Si cum stateam eu linistita, scriam eu de zor tot ce scria proful pe tabla, deodata primesc sms de la Ayesha... ca are o treaba la Lanesborough Hotel si ca daca vreau sa vin si eu... asta e exact hotelul de langa facultatea mea, in statia de metrou de la Hyde Park Corner... asa ca nu implica mare deranj...i-am zic ca vin, dar sa ma astepte sa termin cu asta, cu lucrarea lui...

Din pacate, a trebuit sa ma astepte pana la 9 seara, ca dupa ce am terminat cursul si ne-am luat la revedere de la prof, am mai stat jumatate de ora cu Mikos si Milk ca sa vorbim despre proiect... asa ca deja se acrise de atata asteptat. M-am dus acolo, ca ma astepta in restaurantul din hol, m-am uitat un pic pe meniu, am zis pas, pt ca cel mai ieftin cocktail era 12,5 lire, spaga era de 12,5% - deci mai imi luam o pereche de pantofi... asa ca am luat-o frumos de manutza, ne-am urcat in bus si ne-am dus la localul nostru din Carnaby Street si am baut un shake, am mancat un hamburger cu piept de pui la gratar si nu am dat decat 10 lire si o lira spaga... Eh, mai de studenti asa... Dar o sa postez totusi cateva poze cu hotelul, cu holul cu braduti si locul unde ma astepta Ayesha, adica Withdrawal Room (camera unde se retrage lumea dupa ce baga la matz, cu alte cuvinte) pt ca exact pe canapeaua de langa semineu a stat si fundul meu pret de 10-15 minute, cat a platit Ayesha nota ei si am privit siderata lista de preturi...

Am intrebat-o ce-a patit ieri la Brands Management de-a plecat la mijlocul orei, deodata, suparata foc... o durea ceva sau ce s-a intamplat? Si mi-a zis ca s-a enervat ca proful nu i-a raspuns la nu stiu ce intrebare... super tare! Iti dai seama! Sa te superi pe prof !

Eu nu-mi aduc aminte de intrebare, pt ca eram nervoasa la randul meu pt ca venise vita de Paloma, normal, la 30 de minute dupa inceperea cursului, imi mutase haina si geanta de pe scaunul pe care le pusesem sa stea frumos, isi trantise un rucsac imens cu mizeriile ei de echipament sportiv peste alea ale mele si se asezase tacticos pe scaunul de langa mine, pe care imi pusesem special prostiile mele, tocmai ca sa nu se aseze nimeni... in spatele meu erau doar 8 scaune libere, dar brazilianca nu se putea aseza pe nici unul dintre ele... ea trebuia sa stea in primul rand... nu? Of... si daca nu s-a falfait frate... cred ca are ceva la vezica, la fiecare curs iese de vreo 4-5 ori la baie... saraca... e prea frig pt ea aici, ca altfel nu-mi pot explica...

Eh, gata cu Paloma... abia astept sa nu o mai vad, cu adidasii aia naspa si jegosi in picioare, cu pantalonii de trening Umbro, lasati sub buric, cu suncile de pe burta balanganindu-se voioase si bucile ei zglobii, sarind in dreapta si in stanga prin treningul ala sintetic, cu vesnica bluza de trening, murdara la mansete si parul lung, blond si naclait... ah, Doamne! o placere sa o admiri...cum sta ea tampa si se uita la prof cand toata lumea scrie sau cand citeste o carte cand toata lumea il asculta pe Tim... este o zana, o craiasa ... o printesa de varza dulce... si cel mai tare este cand incepe sa vorbeasca cu Luciana in portughezu... superba priveliste si minunata zgariere a timpanelor...

Bun... cam atat de azi... maine e o noua zi... am ajuns acasa rupta de oboseala, am incercat sa vorbesc cu Edy pe mess, dar amandoi eram obositi, asa ca la 11:50 am stins lumina si m-am culcat... si culmea, chiar am adormit imediat...