duminică, 19 octombrie 2008

Sambata- 11oct




Cand m-am trezit azi de dimineatza am auzit 2 voci feminine vorbind in engleza, la bucatarie. Ana avea o musafira, o negresa tinerica, dragutzica, care a plecat dupa vreo ora. Am aflat ulterior ca era reprezentanta Avon, dar ca nu avea 16-17 ani, cat ii dadusem eu initial, ci vreo 29… si mai avea si 3 copii… ma rog, sper ca avea macar fundul mare, ca p-ala nu l-am vazut, dar la fatza era chiar misto.
Apoi am aflat ca noua bicicleta a lui Costa, care nu aniversase nici macar frumoasa varsta de o saptamana, a fost furata de la noi din curte seara trecuta… naspa rau, ca fusese vreo 80 lire… hoti multi pe aici, frate, nu gluma.
Imi faceam siesta prin bucatarie, cand, am auzit de vizita la magazinul Primark… un fel de Mini Prix de la noi, dar numai cu haine noi, nu si cu SH. Am lasat si pe acolo vreo 78 lire, dar i-am luat Evei o multime de hainutze, iar mie o pereche misto de manusi de piele, niste papucei blanosi si niste pijamale pufoase, cu oitze roz…poate in felul asta o sa dorm si eu mai bine. De la un magazin turcesc mi-am mai gasit o floarea-soarelui, pt ca cele 3 vaze din IKEA stau goale, in asteptarea unui obiect haios care sa-si gaseasca locul in ele. Pt moment, floarea-soarelui e destul de potrivita…am servit apoi masa in oras… la McDonalds si ne-am indreptat spre casa. M-am dus fericita la internet, sa vad care e verdictul, dar indianul mi-a spus ca nu merge wireless-ul, ca vrea sa incerce sa instaleze si Vista, ca poate cu asta o sa mearga … si ca ma suna el maine… ma rog, m-a cam dezumflat, ca eu speram sa reuseasca sa-l repare, dar se pare ca problema este mult mai grava. Oricum, nu se pune problema ca nu ar avea driver-ele instalate, ca am pe stick toate driver-ele posibile… totul se pare ca e mult mai complicat….deci… sa nu cumva sa va luati vreodata un laptop Acer Extensa 5220… e netul plin de intrebari, despre cum se instaleaza driver-ul de wireless, deci nu sunt singura… oricum… feriti-va de chinezarii d-astea, precum Acer… luati-va ceva mai de calitate, ca sa stati linistiti si departe de service.

Niciun comentariu: