Luni - 27 oct - Hard Rock Cafe - London

Iata cum a aratat, pe scurt, agenda zilei de azi:

ora 12 -ca de obicei, trezirea, admirat in oglinda si constatat cu mare mare fericire ca Marele Cos de pe fata disparuse...Traiasca crema verde de la Forever!!

ora 12:10 - citirea corespondentei primite, invatarea PIN-ului de la noul card Hallifax si incercarea de instalare pe laptop a wireless-ului trimis din tara de Edy

ora 12:12 - observatie asupra faptului ca CD-ul de instalare era spart in 4 bucatzele datorita ambalajului necorespunzator ci concluzionare asupra faptului ca instalarea este practic imposibila

ora 12:13 - ora 13 - injurat, blestemat si alte asemenea + cautat pe ebay si cumparat WiFi USB Wireless Adapter pt "exorbitanta" suma de 7,98 lire(daca aflu ca doar atat imi trebuia ca sa am net acasa, in pat, iar eu am platit 50 lire la indian/tigan ca sa-mi instaleze un rahat de Vista si inca 25 - 30 de lire pe orele petrecute la internet cafe, chiar ca ma oftic rau de tot)

ora 13:00 - pus rufe la spalat, ca nu am mai facut chestia asta de o saptamana

ora 13:30 - pus rufe la uscat, afara si salutat vecinii

ora 14 -inceput preparare salata pt prima masa pe ziua de azi

ora 15 - terminat mic dejun/pranz (cum zice englezoiul "brunch")

ora 16 - fugit catre Dalston Station, incarcat Oyster expirat sambata, bagat viteza catre statia de bus

ora 17 - dupa o jumatate de ora in care cei 4 adolescenti din spatele meu au urlat in continuu(pt ca asa vorbeau ei, cu multi decibeli, nu din alte motive), s-au injurat de toti sfintii, s-au chicotit, s-au harjonit, s-au inghiontit si tot asa...bus-ul s-a oprit in Piccadilly Circus si ne-a zis indianul sa ne dam jos si sa-l asteptam pe urmatorul (ca de obicei, ca asa am patit si vineri); de data asta nu mi-a parut rau pt ca am scapat de galagiosi

ora 17:01 - a venit bus-ul 14, care era d-ala frumos, cu etaj, dar care ajunge si la mine la statie, la Hyde Park Corner, asa ca l-am luat, am fugit repede si m-am asezat confortabil pe primul scaun din primul rand de la etaj si am inceput sa ma machiez

ora 17:24 - am inceput fuga catre facultate pt ca urma cu siguranta sa intarzii

0ra 17:30 - nu am intarziat pt ca Tim este ocupat cu baiatul de la Computer room sa instaleze un nou retroproiector, pt ca cel care ne-a servit pana acum a cazut la datorie

ora 17:45 - in sfarsit incepem cursul; ne vorbeste din nou despre rusi, despre cat de multi si cat de bogati sunt ei, despre cele 4 categorii de consumatori de lux, adica Eagles(vulturii = cei care se ridica deasupra tuturor), Peackocks(paunii = cei ce sunt mai mult interesati de etalarea marcii, a etichetelor, cu alte cuvinte "neamurile proaste"), Chameleons(cameleonii = care se dau si ei dupa cum bate vantul, nu sunt fideli unei anumite marci, ci poarta doar ce vad si ei prin reviste ca e la moda; adica sunt "neamurile si mai proaste") si Owls(adica cei care stiu sa discearna, care sunt fideli unei firme datorita prestigiului acesteia; sunt consumatorii cu adevarat stilati).

De data asta cand a venit vorba de Stella McCartney am putut si eu sa ma laud in gandul meu ca stiu cine este, adica este fiica lui Paul McCartney, tinerica, frumusica si mama a 3 copii. Bravo ei! Cursul de azi a fost despre cum s-au adaptat marii designeri la cerintele maselor, adica Armani a inceput sa creeze blugi, Armani Jeans si Viktor&Rolf s-au afiliat cu H&M, iar Stella McCartney cu Adidas. Ne-a dat apoi sa citim un raport de la conferinta Supreme Luxury 2007, tinuta la Moscova si un lung articol scris de Idris Mootee, un american despre care am crezut initial ca e o tipa, pt ca numele parea feminin. F interesant si bine documentat, cu informatii despre cum a ajuns boom-ul economiei americane din 90 sa creeze noi milionari, apoi cum acestia au vrut mai mult, tot mai mult, pt ca acum, sa se sature de produse materiale, de masini si de televizoare si sa-si doreasca mai multe relatii, experiente si spiritualitate...asa ca si-au indreptat atentia si banii catre Bali Resort sau alte locatii de lux. Iar spre finalul cursului ne-a mai dat si un mic test, cu vreo 10 intrebari, dar pe care o sa le discutam sapt viitoare.
ora 20:31 - urcare in 38 - destinatie Hard Rock Cafe

Asta e pe scurt ziua de azi, asa, pt cei grabiti. Detaliile si povestirile adevarate abia acum incep...

Ehe... iata ca dupa o luna si 4 zile de la sosirea mea aici, a venit si momentul sa intru intr-un bar si sa beau ceva. Si ma bucur din suflet ca nu a fost asa, orice bar, ci cel mai tare si cel mai renumit din Londra, adica "Hard Rock Cafe". Vorbisem cu Ayesha de vreo 2 sapt ca o sa mergem intr-o seara si o sa vedem si noi cum e atmosfera... ramasese sa mergem chiar vinerea trecuta, dar dupa cursuri a zis ca e obosita si s-a carat acasa, asa ca nici eu nu am insistat. Dar azi, nici nu s-a terminat bine cursul de Luxury Brand Management ca a si zis: Hai, sper ca nu ai treaba ca vreau sa mergem la Hard Rock Cafe!"Vaii... eu treaba? ce treaba sa am? sa-mi fac proiectele? eh...lasa ca sunt proiecte de grup, deci nu trb sa muncesc numai eu... asa ca normal ca ne-am dus...

Aici azi s-a lasat un mare frig, chiar am citit in Lite, ziarul gratis din bus, ca la noapte va fi doar 1 grad, deci, la ora 20:30 cand s-a terminat cursul deja era frig. Eu mai eram cum mai eram imbracata, ca aveam o geaca lunga pe mine si, e lucru dovedit, stratul adipos raspunde mai greu la stimuli de temperatura, adica daca inauntru mi-a fost cald si bine, pai cand ies afara tot cald si bine imi este, pentru ca dureaza ceva timp pana sa ajunga sa se raceasca tot stratul meu adipos... dar ea, saraca, se sa faca, ca avea un sarafan pe ea destul de subtirel si de scurt, dar f f misto, genul Dika, iar despre strat adipos ce sa vorbim... lipseste cu desavarsire... noroc ca a venit repede 38. A fost cam aiurea ca eram amandoua zapacite si, din statia de bus am mers pe jos mai departe spre Green Park Station, in loc sa ne intoarcem si sa vedem ca la 20 de metri de statie era si barul... bine ca ne-am dat totusi seama si ne-am intors doar dupa vreo 2-3 minute de mers... iata inca o data o demonstratie a faptului ca in Londra poti sa te ratacesti mergand in jurul blocului...(vorba asta am auzit-o in vara, la o terasa, mi-a placut si am retinut-o, deci nu e creatie proprie).

Am fost cam mirata sa vad ca absolut toate mesele de la terasa de afara erau ocupate, pentru ca era un friiig... eu nu as fi putut sa stau asa relaxata, pe scaun, afara, in bataia vantului si sa mai si savurez un pahar cu bere... si culmea, nu erau numai pustani, sa zici ca beau o vodka si se incalzeau, erau oameni in toata firea, trecuti de 50-60 de ani... dar m-am prins ca ei de fapt stateau afara pt ca inauntru nu se fumeaza si d-aia...ma rog, treaba lor, eu i-am spus Ayeshei ca nu prea am chef sa stau afara ca sunt sigura ca toata distractia este inauntru... iar ea m-a aprobat, cu barbia dardaind de frig... am stat cateva minute la coada ca sa intram inauntru, dar si cand am intrat...am ramas masca... vai cat de frumos este... De la intrare se vad pe pereti o multime de haine de cantareti puse in diverse vitrine, instrumente muzicale cu semnaturi celebre, cum e chitara donata de Eric Clapton sau multe poze cu staruri rock, discuri de aur sau de platina, postere cu autograf si tot felul de chestii de genul asta. Cand am intrat canta Aerosmith, iar eu trageam pe nas aromele care pluteau in atmosfera, miresme de mancare buna, si calda, si semana f mult cu mirosul inconfundabil de ingrediente de la Pizza Hut... iar eu si Ayesha ne tot chinuiam sa gasim cu privirea o masa libera. Pana la urma ne-am dat batute si ne-am hotarat sa coboram, pt ca mai este si la subsol o parte...

Scarile si holul care duceau spre subsol erau la fel, adica pline cu tot felul de minuni ale rock-ului, dar nu pot sa dau multe detalii acum pt ca sincer, nu am fost prea atenta. Cand am intrat jos, am vazut ca totul era decorat cu panze de paianjen, cu scheleti in marime naturala si cu dovleci, in stilul Halloween-ului. Aici am gasit 2 locuri la bar, pe niste scaune inalte si comode, de piele neagra, cu spatar, tocmai bine ca sa putem sa ne auzim cand vorbim, dar exact in centrul barului, astfel incat puteam si eu sa mai arunc un ochi si sa vad mai bine ce ma inconjoara. A fost super super dragutz si nu-mi pare rau ca am dat 10 lire pe un cocktail, ca in banii astia intra si un pahar de Martini ca suvenir, iar o parte din incasari erau donate pt cercetarile referitoare la cancerul la san...asa ca, mi-am zis ca daca in Romania mi-am luat toate porcariile de insigne de tinichea de la Avon cu fundite roz, de ce nu sa-mi iau si sa beau si un cocktail misto care se numea Pink Ribbon, pt ca lamaia verde care era pusa deasupra era in forma de fundita d-aia roz(doar ca era, normal, verde) care simbolizeaza lupta impotriva cancerului la san... toata luna octombrie, la Hard Rock Cafe, este luna Pinktober...Cica este al 9-lea an in care se organizeaza asa ceva.

Cat am stat am avut onoarea sa vedem pe cele 2 monitoare din spatele barului videoclipuri cu Guns and Roses - Sweet Child of Mine, Depeche Mode - People are People sau Duran Duran. Am avut ocazia sa ne si decidem asupra temei pt proiectul de la Trends Forecasting, adica ne-am hotarat sa scriem cum sta treaba cu concursurile de frumusete pt fetite, adica Pageants Contests. O sa trebuiasca sa zicem chestii cu care nu suntem de acord, adica faptul ca fetitele au cam 2-7 ani, sunt machiate, rujate, fardate, coafate, dar o sa apreciem faptul ca e un concurs, iar competitia este un factor care te ajuta sa cresti si sa-ti dezvolti personalitatea...Cred ca subiectul e misto...bine ca nu ne-am hotarat sa vorbim despre Joanne Borgella, o fosta Miss F.A.T si castigatoarea din 2005 a reality-show-ului Mo'Nique's Fat Chance... Pacat ca nu am stat decat vreo ora, ca la 10 pleca ultimul metrou din Green Park, dar ne-am promis solemn ca o sa mai mergem o data ca sa incercam si mancarea, ca prea mirosea frumos. Oricum, din ce am vazut, erau numai hamburgeri, cartofi prajiti si tot felul de minuni d-astea de junk-food... o sa va povestesc cand o sa fie cazul...