Vineri, 17 oct - Expozitii la Victoria and Albert Museum

Azi m-am trezit la 12 pt ca m-am culcat la 7 dimineatza. Nu stiu cum naiba am reusit sa ma ghidez parca dupa orarul Americii de Nord. Sper sa-mi revin mai repede cu somnul pt ca chestia asta nu e deloc sanatoasa…si cica lipsa de somn mai si ingrasa, lucru pe care cu siguranta nu-l vreau. Am mancat rapid un snitzel infipt int-o jumatate de lipie facuta din nu stiu ce fel de cereale si am fugit la Superdrug pt ca nu-mi mai sta parul in nici un fel, sunt mereu ciufulita si am neaparat nevoie de o ceara de par, care sa-l mai domoleasca. Bine, eram sigura ca o sa fie f greu sa cumpar doar o ceara de par din ditai magazinul, asa ca pe langa ceara de 2,49 lire mi-am mai luat si un pliculetz cu sampon nuantator pt parul blond(ca sa-mi improspatez un pic culoarea suvitzelor), care a costat doar 0,99 p pt ca nu era decat un rahat mic de pliculet si mi-am mai luat un sampon, chiar marca proprie Superdrug, in primul rand pt ca era doar 0,95 p si in al doilea rand era cu extract de musetel, special creat pt parul blond. Dupa ce am terminat cu parul am dat o fuga si pana la Sainsbury’s pt ca nu mai aveam oua…si stiam ca nu o sa reusesc sa iau doar oua, asa ca am lasat acolo 9,83 lire, pe oua, ulei de floarea soarelui, o cutie cu praf din care vreau sa fac maine o tava cu negrese, 3 conserve pt minunata mea salata low calories, adica porumb, mazare si ton, doar ca in loc de ton am luat o conserva de somon, pt ca era la reducere, adica costa 0,99 p… sper sa fie bun si sa nu regret decizia. Si am mai luat si o baterie Duracell pt cantarul din baie pe care abia l-am descoperit acum cateva zile in spatele piciorului de la chiuveta… ma astept sa fie o schimbare drastica pe lista mea de cumparaturi dupa ce o sa ma urc pe cantar… sunt sigura de asta…imi dau seama dupa blugi…
Bine…am rezolvat si cu asta, acum chiar ca trb sa fug, pt ca la 17:00 trb sa ma vad cu profa de Trends Forecasting si cu colegele din grupa ca sa mergem la expozitia Fashion vs Sport, de la muzeul Victoria and Albert Museum(http://www.vam.ac.uk/). Am bagat viteza si, ca sa mai castig timp, mi-am luat majoritatea cosmeticelor si m-am machiat in bus. Am vazut ca aici lumea e f diferita de cum e in Romania, parca sunt mai putin mahalagii, par mai putin interesati de hainele si accesoriile altora… sau poate doar mi se pare mie. Oricum, chiar nu conta daca cineva o sa-si dea coate sau nu despre faptul ca eu ma machiez in bus, pt ca acasa oricum nu mai aveam timp sa fac chestia asta. Nu m-am apucat imediat cum am urcat, ci abia cand pe cele 4 locuri din spate, unde stateam eu, nu mai era nimeni, bus-ul deja se cam golise, si vreau sa va spun ca in 10 minute eram gata: si pudrata, si data cu blush, si conturul facut cu negru la ochi, si cu roz deschis si roz inchis pe pleoape, si cu rimel si cu contur la buze si cu ruj si cu gloss. Am fost f incantata de rezultat, asa ca o sa mai fac chestia asta ori de cate ori o sa am ocazia.
Buuun…intr-un sfarsit am ajuns in hol, m-a sunat profa si m-a chemat pana la secretariat ca sa semnez o mizerie de hartie…nici nu am citit-o, dar mi-am dat seama ca era ceva de genul Protectia muncii, ca o sa ma comport frumos si o sa fiu cuminte la muzeu… saracii…sigur au patit ei ceva de au inceput sa-I puna pe studenti sa dea cu subsemnatul asupra faptului ca nu or sa traga nici o liniutza pe nas in toaletele de la muzeu.
Eh… nu am mers impreuna decat pana la capatul strazii, pt ca profa cu 6 colege s-au dus cu metroul o statie, iar eu cu secretara, brazilianca, am luat un bus pt 3 statii, ca noi nu eram dispuse sa dam 2 lire pe o calatorie cu metroul de doar o statie. Cu ocazia asta am vazut si unde este superbul magazin Harrods, am vazut si H&M-ul si am mai vazut si un magazin haios FCUK. Nici nu mi-am dat seama, ca am si ajuns la destinatie. Din pacate, nici eu si nici Luciana nu stiam exact unde trb sa ne intalnim cu profa, asa ca am bantuit si noi pe acolo, ne-am uitat pe la magazine(prea scumpe…nu am cumparat nimic…), am admirat statuile expuse, am ras ca erau printre ele, trantitzi pe jos sau stand pe niste scaunele ca de pescari, niste studenti la arte plastice care desenau statuile. Mi s-a parut f dragutz…intr-un final ne-am intalnit si cu grupul nostru si ne-am dus la expozitie. Am avut la dispozitie jumatate de ora, sa admiram cele 4 sectiuni: Dare, Display, Play si Desire. Pe scurt, expozitia este despre moda si despre modul in care creatori celebri de Haute Couture s-au aliat cu companii celebre de articole sportive si au creat diferite minuni. In prima sectiune, numita Dare(Indrazneste) erau expuse diferite costume de sport facute din materiale de ultima generatie, costume mulate, din latex imbunatatit cu nu stiu ce minuni, care ii ajuta pe sportivii de la natatie sau de la sarituri de la trambulina sa alunece mai usor prin apa, sa fie mai hidrodinamici si sa se usuce mai repede, datorita calitatilor respectivului material. Mai era un costum misto, initial purtat de motociclisti, de fapt era doar o haina din piele maro deschis, cu gluga, dar care avea incorporati ochelarii in ea, in partea din fata si mai avea si un ecran de plastic transparent pe maneca din stanga, exact in dreptul ceasului, astfel incat motociclistul sa nu fie nevoit sa ia mana de pe ghidon ca sa vada cat e ceasul, ci doar sa-si arunce ochii prin ecranul respectiv si sa vada ora. Super tare…dar ochelarii aia incorporati in gluga aratau f f urat… parerea mea. Mai era un costum de jogging creat de Stella McCartney in colaborare cu firma Adidas…nu m-am prins exact care era minunea, pt ca manechinul ala avea pe el o pereche de tights(cu alte cuvinte, egari) negri, un tricou, o vesta cu gluga, facuta dintr-un material care fashaie, deci waterproof, si o pereche de pantaloni scurti, de atlet, peste egarii aia … si adidasi in picioare…deci nu m-am prins exact care era minunea… o sa mai caut si pe net mai multe informatii despre fata asta, ca poate imi dau seama pana la urma.
Dar cea mai tare chestie din sectiunea asta era o pereche de pantofi aurii, cu tocuri de 10-12 cm, care aveau incorporate perne de aer, pt ca in 1988 firma Nike a preluat firma Cole Haan si in felul asta au creat Air Cushions High Heels.
Mai erau cateva piese create de Chanel si Yamamoto si o piesa din colectia Prada Linea Rossa, adica colectia sport din familia Prada…super misto toate.
Am intrat apoi in cea de-a doua sectiune, Display, in care erau expuse cateva piese create de Sonia Rykiel, Vivienne Westwood, adica un trening gri, cu turul pantalonilor mai jos de genunchi, gen Anda Adam, dar si cu o masca pe fatza, facuta din acelasi material, de zici ca era Spider Man si inca un trening, dar era gen salopeta gri, din material d-ala ordinar, de trening, de bumbac, dar cu o mare curea lata de lac negru la mijloc…deci, fetelor, aici se pare ca merge f bine sa-ti pui curea de lac si la pantalonii de trening…deci… da-ti-I bataie… dar …cel mai tare, dar si cel mai naspa, dupa parerea mea, a fost un manechin cu o masca pe fata cu o trompa de elefant din material textil. Era din colectia lui Aitor Throup – 2006 – denumita When Football Hooligans become Hindu Gods, adica masca aia cu trompa de elefant era de fapt intruchiparea zeului hindu Ganesh, dar Ganesh inseamna elefant, asa ca…ce s-a gandit asta, Aitor…in loc sa puna trompa aia intr-un loc in care sa insemne doar la figurat trompa(adica mai jos de buric) le-a pus saracilor manechini trompa chiar pe fatza, adica chiar le-a acoperit cu totul fetzele, iar cu asta vroia el sa distraga atentia de la fetzele manechinilor si sa atraga atentia doar asupra hainelor… ma rog…treaba lui.
Langa minunea cu trompa de elefant pe fatza (care nici nu mai stiu in ce era imbracat, sincer) statea o alta porcarie, creata de Bernhard Willhelm si inspirata din garderoba jucatorilor de fotbal American. Dar ce credeti ca era? Un tricou d-ala ordinar, din material d-ala plasticos, pus peste un echipament d-ala de protectie pe care jucatorii si-l pun pe umeri, pt apararea claviculelor… deci… nu stiu unde era exact inspiratia, pt ca mie mi s-a parut absolut la fel… nu mi-am dat seama unde era imbunatatirea… adica da… asta purta tricoul si aparatoarele cu pantaloni de costum…deci da…asta era imbunatatirea… pai daca asta inseamna moda, pai atunci putem sa luam absolut orice sport si sa combinam cate un element din garderoba sportivului cu cate un element de garderoba clasica… adica luam ochelarii aia oribili de la natatie si ii combinam cu o rochie neagra, lunga si cu spatele gol… sau luam crosa aia imensa de la hockey si o punem pe schiloada si drogata aia de Kate Moss sa poarte o bluza de matase verde aprins, cu manecile sfasiate, o fusta mini, tocuri de 10 si neaparat aparatorile alea de la genunchi si o crosa intr-o mana… super nu? Ce ziceti? O sa ma fac creatoare de moda si e clar ca in 10 ani creatiile mele vor ajunge si la muzeul asta…
Dar sa continuam, ca nu am ajuns nici la jumatate. Mai era un manechin imbracat in niste super oribilitati semnate Noki, o creatoare (adica asa cred eu, ca e o femeie) care vrea sa lupte impotriva hainelor de duzina, care sunt lipsite de originalitate, adica cele facute pe banda, de marile concerne din domeniu… si ce credeti ca s-a gandit d-soara...hai sa iau niste haine de la SH, sa le tai manecile sau doar mansetele, sa le ciopartesc si sa le nenorocesc dar cu ocazia asta sa mai scot o colectie de mizerii colorate, facute din gunoaiele altora, cu care sa ma laud ca sunt originala si ca lupt impotriva hainelor de firma… Parerea mea…(ca aici doar parerea mea este, nu stiu ce zic altii sau ce cred altii)…absolut hidoase, jegoase, mizerabile…pai, iar ma gandesc, ca daca reuseam sa fac diverse combinatii de maneci la sutele de haine pe care le-am trimis la tzara, pt ca eram deja plictisita de ele… pai frate…imi faceam din sufragerie un mare dressing si nu mai aruncam nimic… le pastram pe toate si, cum ma plictiseam de un pullover, de un tricou sau de un hanorac, ii taiam manecile si le coseam la o alta bluza… si gata… deja aveam inca 2 noi articole de imbracat… vai… chiar mi-e mila de fatuca asta… ideea e misto, dar ce a facut ea, e absolut horror.
Buuun…langa manechinii astia cu pantaloni cu turul pana la genunchi, cu masti cu trompe de elefanti pe moaca, cu tzoale rupte si mizerabile pe ele… stau niste vitrine cu adidasi scumpi, cu capete de sireturi incrustate cu diamante, cu safire si cu tot felul de alte minuni, iar pe un perete, era o plasma pe care rula un filmuletz in care se arata procesul tehnologic al creatiei unei perechi de adidasi, de la modelul de talpa si pana la atasarea sireturilor… misto…
Intre sectiuni, pe cate un perete era un anunt care zicea ca trb sa simti mirosul care face legatura intre ele, asa ca pe jos, sub linoleum, era un dispozitiv, un gen de Oust, pe care calcai si se raspandea un miros misto in jur.. eh…la asa ceva nu m-as fi gandit, deci asta chiar mi-a placut si mi s-a parut super ingenioasa ideea. Cea care a facut chestia asta se numeste Sissel Tolaas, e din Norvegia, dar traieste la Berlin si lucreaza cu mari companii precum Cartier si Adidas, aducandu-si contributiile la conceptul capturarii esentei unei persoane sau a unui loc. Super tare gagica, ce mai!
Dar sa mergem mai departe, in cea de-a treia sectiune a expozitiei, denumita Play (adica Joaca)Aici…ce sa vezi…tot mari porcarii pe care lumea le admira doar pt ca sunt create de mari designeri, gen Christian Dior si mizeria de rochitza care seamana cu un tu-tu de ballerina, doar ca este verde, si se poarta cu egari si mai are si cateva pietre pretioase pe piept si un gen de corset… sau o colectie inspirata de hainele clownilor(pe astea va las pe voi sa vi le imaginati), sau o pereche de adidasi care aveau pictati pe bot un bot de tigru si erau facuti doar din material care imita pielea de tigru, dar erau pusi intr-o cusca micutza si se numeau F50 Tiger Trainers in Cage…astia mi s-au parut chiar misto. Si mai erau 2 perechi de adidasi care mi-au placut mult de tot: erau creati de Yasuhiro Mihara in colaborare cu Puma; o pereche se numea MY-14, si erau facuti din plastic galben si pana si sireturile erau doar desenate, doar era creata o iluzie de sireturi, iar cea de-a doua pereche se numea MY-23 si talpa avea un model de ciocolata topita pe ea, de parca tocmai calcase cineva intr-o balta de ciocolata care acum se scurgea de pe adidasi… absolut superbi…chiar mi-au facut pofta de ciocolata, iar ei erau asa de misto… rosii si cu ciocolata aia topita pe ei… hmmm…sa te lingi pe degete, nu altceva…
Intr-un final am ajuns si la ultima sectiune a expozitiei, numita Desire (adica Dorinta) si m-am prins imediat de ce se numea asa. Pe un perete era un panou negru cu 6 vizoare pe unde puteai sa te uiti… si cand te uitai… nu vedeai decat cate un superb poster cu un barbat half-naked care facea reclama la diverse articole sportive. Binenteles ca favoritul meu(si a tuturor, de fapt) era vizorul cu nr 5, unde puteai sa-l vezi pe Beckham, intr-o reclama la Emporio Armani Underware, dar la celelalte vizoare puteai sa-I admiri pe Thierry Henry, care face reclama la Tommy Hillfiger, pe David James, intr-o reclama la Armani Jeans, pe Andrea Pirlo, intr-o reclama pt D&G Intimo si pe Alain Penaud si Daniel Narcisse, cu poze din calendarul pt Dieux du Stade. Ma rog, cu greu ne-am dezlipit de pe panoul ala cu vizoare si ne-am indreptat atentia spre bicicleta marca Paul Smith, undita si placa de windsurfing semnate Chanel. Super super tari…din pacate nu am avut voie sa facem si poze si chiar nu am vrut sa risc sa ma ia aia pe sus de acolo si sa ma arunce in strada, asa ca m-am abtinut…am facut doar cateva in holul muzeului, la un candelabru din sticla colorata, absolut superb…
Dupa ce am terminat cu expozitia, ne-am indreptat spre o alta expozitie, dedicata trupei The Supreme, din care a facut parte Diana Ross. Superb organizata, cu f multe informatii, incepand cu harta Americii de Nord, cu statele din care au inceput negrii sa emigreze, la inceputul anilor ’30, iar apoi intrand in detalii despre viata Dianei, despre celelalte 2 componenete ale trupei, Mary Wilson si Florence Ballard. Muzica trupei se auzea incetisor, de la niste mini-televizoare agatzate undeva sus, pe niste stalpi. Mi-am dat seama ca stiam si eu o melodie, Baby love, care mi-a ramas intiparita in creier toata noaptea. Era apoi super bine documentata toata istoria casei de inregistrari Motown Records, de la inceputuri, de la primele inregistrari si pana in present. Ma rog, n-am fost eu super atenta la detalii pt ca erau atatea lucruri interesante, peste 50 de rochii, incepand cu primele lor tinute, cu care au aparut in anul 1960 la tv, si rochiile de catifea neagra, cu maneci bufante si pietre mari, aplicate pe piept, rochii pe care le-au purtat cand Diana Ross a parasit trupa, in anul 1974. Absolut, absolut superbe, stralucitoare, cu paiete colorate, rochii lungi, care le puneau in valoare siluetele de clepsidre, rochii cu strasuri colorate, cu pufuri pe umeri sau in partea de jos, rochii create in general de Michael Travis. M-au lasat masca si cred ca din cauza asta nu am dat atentie si altor detalii. Am admirat toate rochiile si accesoriile fetelor, fara sa-mi dau seama macar cum au trecut cele 30 de minute allocate acestei expozitii.
Dar la 18:45 ne-am adunat toate in fata expozitiei si ne-am indreptat apoi spre sala Sackler Centre, din Hochhauser Auditorium pt ca la ora 19:00 urma sa fie un fel de conferinta, tinuta de scriitoarea Susie Orbach, avand ca subiect principal Fashion Vs Body Image. Ne-am dus repede la sala respectiva, si am asteptat sa inceapa. Parerea mea sincera a fost… fiasco total. Mie personal mi s-a parut o porcarie si revin iar asupra oamenilor care se imbraca super super ciudat si se cred mari frumuseti, cand de multe ori ma gandesc ca sunt doar greseli ale naturii. Deci, sa o luam cu inceputul: ne-am asezat toti pe scaune, desi e putin zis scaune, ca de fapt erau niste fotolii luxoase din piele vernil, care m-au imbiat f tare la somn, in nici un caz la dezbateri pe teme de fashion sau body image. Ma rog, intr-un sfarsit, m-am asezat confortabil si am inceput sa studiez lumea. Sala era destul de mare, sa fi avut vreo 30 de randuri, cu vreo 25 de scaune pe fiecare. Nu era chiar plina pt ca intrarea era 8 lire, doar ca noi am avut reducere si am dat doar 6…
In primul rand erau numai sontorogi, dar d-aia nene, care nu aveau nevoie de baston sa se tina pe picioare, ci de cadru sau chiar scaun cu rotile. Batrani, batrani… nici acum nu am inteles ce cautau ei acolo… poate erau rude cu vreunul dintre cei care au venit la masa din fata noastra, ca Susie asta nu a venit singura, ci cu inca 3 persoane, si cu prezentatoarea deja erau 5 insi pe scena. Abia apoi erau rasfirate prin sala inca vreo 100 de persoane, de toate varstele si culorile.
Prezentatoarea era absolut hidoasa, slaba, poate prea slaba, tunsa scurt de tot, bruneta, cu oasele fetzei, adica cu pometii iesiti in afara si fara carne pe ei, semana cu un papagal dintzos, era imbracata intr-o rochie neagra, din catifea, cu ciorapi plasa, dar d-aia cu ochiuri mari, cum nu-mi plac mie si cu o brosa in forma de avion in piept. A venit si a inceput sa faca prezentarile: deci, in dreapta ei si singurul barbat implicat in discutii era d-l Hywel Davies(jurnalist la Vogue si Arena), imbracat cu un f misto si elegant costum negru, banuiesc ca era si de firma, dar cu o minunata pereche de adidasi albi, nou-nouti, cu care reusea sa iasa in evidenta, apoi urma d-soara blonda, slabutza si stearsa, pe care nu am cum sa o critic pt ca nu a vb prea mult, Sophie Woodward, care a scris si o carte numita Why woman wear that they wear?, urma apoi o negresa, tinerica, imbracata intr-o bluza cu tot felul de motive pe ea, incepand cu desen de piele de zebra si terminand cu figuri geometrice multicolore pe maneci, negresa care se chema Hannah Pool, si care era din Fiji, dupa cum ne-a declarat mai tarziu. Iar ultima, dar nu cea din urma, d-na Susie Orbach, care m-a enervat ca a zis 3 vorbe, care nici macar nu erau scrise frumos pe o hartie, dupa cum aveau ceilalti, si se uita la noi de parca eram niste rahati si sigur eu nu o sa cumpar cartea ei Fat is a Feminist Issue, pt ca mi s-a parut ca ceilalti au fost mult mai activi si au prezentat chestii mult mai interesante decat ea. Vai, dar sa nu uit… pe minunata si sifilitica prezentatoare a serii o chema Reina Lewis… poate o gasiti pe google si o vedeti mai de aproape, pt ca pozele mele nu sunt f reusite… acum ma gandesc eu… de ce naiba nu m-am dus eu mai in fatza, macar pozele sa-mi iasa si mie mai bine, ca din discutii oricum nu am inteles nimic… gandul meu zbura, zbura… ma gandeam daca sa mai trec pe la Tesco sau nu, mai ma trezeam din visare cu cate un cascat, dar trebuie sa recunosc ca am venit la evenimentul asta mai mult de florile marului si de dragul profei, ca na… daca toata lumea si-a luat billet nu puteam eu sa zic ca nu… dar acum, cand sunt aici si o vad pe sictirita asta de Susie Orbach cum se uita la noi in sictir si se gandeste”of… mai e mult pana la 8 ca vreau sa-mi iau banii si sa plec”, acum ma gandesc la strategiile pe care le-am invatzat la cursul de marketing cu proful cel batranel, care seamana cu tataie, si la modul in care poti sa influentezi gandirea unui om.
Eh…hai sa vedem cu ce am ramas dupa aceasta minunata ora petrecuta in compania acestor minunate creaturi: pai a inceput nenea Davies sa ne zica ca moda masculina vrea sa impuna modelul corpului de barbat musculos si atletic(ce o fi rau in asta?...eu chiar sunt de accord) dar ca acest model nu prea se mai suprapune cu dimensiunile barbatilor de azi, care sunt mai corpolenti(asta zice el ca e originalitate? Pai si femeile se confrunta cu aceeasi problema, nu?)a zis el ca se considera gay faptul ca esti prea preocupat de propria ta silueta si se considera neadecvat faptul ca te lasi de izbeliste si nu te ingrijesti…deci, se intreba el unde este linia de plutire… pai sa-I spun eu? Linia de plutire este cand un barbat are unghiile la maini taiate si curate, dar fara sa fie si date cu lac si pielitzele taiate… sau cand isi smulge firele de par care ii atarna din nas sau I se itzesc din canalul auricular, dar fara sa fie si pensat la sprancene. Deci, dupa parerea mea, astea sunt cateva mici linii de plutire pe care un barbat straight poate sa le urmeze, fara sa cada pe panta alunecoasa a catalogarii gay. Ne-a mai dat nenea exemplu ca anul trecut a avut la el la ziar o intreaga colectie for man Christian Dior si Calvin Klein pe care au vrut sa o arate in revista, dar se pare ca odata cu colectia a sosit si o lista cu 24 de manechini care erau singurii care reuseau sa incapa in respectivele creatii.. poate el d-aia era asa invidious, ca ar fi vrut si el sa se capatuiasca cu un costum si toate erau numai masura S…apoi ne-a mai spus ca nu stiu ce firma l-a rugat pe Pete Doherty sa le fie imaginea colectiei de toamna-iarna de anul trecut, ca sa lege in acest mod firma de lumea muzicii si sa-i dea credibilitate. Interesanta ideea, dar nu originala, pt ca multi au facut asa.
Eh, pana la urma mi-a placut, baiatul a venit documentat, cu o foaie A4 scrisa fata-verso, deci s-a vazut ca si-a dat interesul.
A urmat apoi scriitoarea si psiholoaga cea blondutza si delicate, Sophie Woodward, care ne-a spus ca a facut un sondaj si s-a dus sa studieze garderobele diverselor prietene si a ajuns la concluzia ca femeile nu sunt obsedate de corpul lor, ca nu timp sa-si faca mustrari de constiinta pt felul in care arata si ca obsesiile intra in scena numai cand sunt invitate la dineuri sau la party-uri unde stiu ca se vor afla femei tinere, inalte si slabe, care le vor pune pee le, cele mai plinutze, intr-o lumina proasta. Dar zicea ca femeile nu sunt constante in ce priveste angoasele astea, pt ca de obicei se compara cu prietenele lor, cu vecinele, cu cunostintele, nu neaparat cu vedete sau cu manechinele din reviste. Spunea ca are o prietena care stie ca are fundul mare, dar care nu are in casa decat oglinzi care o arata de la mijloc in sus, iar in felul asta tanti respectiva este mereu f multumita de felul in care iese din casa. Este constienta de faptul ca pantalonii ei nu sunt decat de la masura 50 in sus, dar totusi nu vrea sa-si strice ziua cu vederea fundului ei in oglinda, asa ca evita elegant sa faca lucrul asta. Sincer, nici nu stiu daca sa-i admir sau sa-i condamn ignoranta… oscilez inca…
Ne povestea apoi despre o alta prietena de-a ei, care nu si-a facut niciodata griji referitoare la dimensiunea posteriorului ei, pana cand, intr-o zi, cand deja skinny jeans erau la moda, a probat femeia o pereche de d-aia… si a ramas socata si marcata pe viata si acum nu mai poate sa revina la vechea ei parere buna despre fundul ei potrivit, din simplul motiv ca blugii aia i-l faceau super super mare si bombat si nicidecum atractiv. De aici, ideea ca moda ne constringe si nu ne lasa sa traim liberi si fericiti… ma rog… povestioara mi se pare penibila si cel putin jenanta, pt ca daca tot te vezi mai plinutza si nu-ti place sa te imbraci in skinny jeans, cine te pune sa-I cumperi? Ia-ti in continuare blugi clasici, drepti, cu talia inalta pt sustinerea colaceilor si gata…de ce sa-ti amarasti viata pt o pereche de blugi, pe care, cu putin noroc, reusesti sa-I patezi cu vreo pata de pasta alba, corectoare sau eu stiu ce pata de cafea, chiar in prima saptamana dup ace-I cumperi.
Ma rog, blondutza si-a incheiat pledoaria spunand ca abia peste varsta de 19 ani femeile devin constiente de corpul si de silueta pe care le poseda si ca acesta este motivul pt care pustioaicele se imbraca de multe ori inadecvat, pt ca nu realizeaza de fapt ca nu li se potrivesc anumite haine.
Aha.. acum urmeaza negresa noastra, d-soara Hannah Pool, care a inceput sa ne spuna ca abia in ultimul nr din Vogue apare o negresa pe coperta si ca a cautat ea prin arhive si ca ultima oara s-a intamplat acest lucru in August 2002, cand pe coperta a fost Naomi Campbel, dar nici de aia nu a fost multumita, ca vezi-draga au europenizat-o, ca i-au intins parul, desi in nr respectiv sunt si poze cu Naomi creatza… m-a facut curioasa, chiar o sa ma uit pe net sa vad si eu cum arata Naomi cu parul cretz, ca eu nu am vazut-o niciodata creatza pe buzata asta. Apoi a inceput un monolog rasist destul de jenant, cum ca nu multe modele de culoare isi gasesc locul pe podium(vrea sa-I zic eu de ce? Pt ca au curul mare, d-aia) ca nu multe sunt acceptate pt ca au trasaturi afro, pt ca nu inspira incredere bla bla bla… deja daca pana acum subiectul a fost destul de interesant, deja cand a ajuns la chestii rasiste m-a pierdut, pt ca nu sunt capabila sa urmaresc subiectul, pt ca sunt ignoranta si nu ma intereseaza; eu nu am avut in casa majordom sau bucatareasa neagra, nici nu consider ca pot sa fac ceva pt copiii din Rwanda sau Bangladesh, cu atat mai mult nu pot sa fac eu exercitii pt coapse ca sa aiba ele, negresele, fundul mai mic. Eu aici la noi in cartier am vazut numeroase femei, si albe, si negre, si asiatice, care erau si frumoase, si urate, si grase, si slabe, si cocosate, si stilate, deci… nu stiu exact de unde a scos fatuca asta treaba cu rasismul, dar stiu sigur ca latra la cine nu trebuia. Ma rog, mintea mea iar o luase cu sorcova, ma gandeam la copil, la Edy, la noul nostru motanel, Hamlet, la laptopul meu cu probleme iremediabile la wireless si tot asa.
Intr-un final glorios iata ca vine si randul lui Susie Orbach sa ne lumineze cu inteligenta ei, dar din pacate a fost f scurta si expeditiva. Nu-si notase vita nimic, avea un rahat de agenda de telefon pe care o rasfoia, dar nu a emis cine stie ce lucruri marete sau istorice. Ne-a spus ca exista acum o tendinta de democratizare a frumusetii, ce-o fi aia? Ea stie. Ca moda este inoculata de la varste f fragede, ca acum fetite de 6 ani se incalta cu pantofii mamelor si fac parada modei in casa(ca sa fiu sincera eu aveam vreo 3 ani cand eram absolut indragostita de pantofiorii mei de lac, negri si stralucitori, cu care am vrut sa si dorm in prima noapte dupa ce mi-au fost cumparati, iar Eva mea are poze in august, deci nu avea 3 ani impliniti, cand mi-a luat papuceii cu toc de la intrare si a venit incaltzata cu ei pana la noi, in sufragerie, deci iata ca varsta de 6 ani poate este la englezi, ca la noi, in Romania, cochetaria intervine si mai devreme) . Apoi a zis ceva ce consider ca e f adevarat, cum ca mamicile predau stafeta ingrijorarii referitoare la silueta catre fetele lor, dar se pare ca acest tip de problema este prea greu de dus pt adolescente, iar acestea ajung bulimice sau anorexice. Asta e adevarat si ii dau dreptate femeii. Iar de incheiere, ne-a spus ca deja moda incepe sa nu se mai refere la haine, ci mai mult la forma corpului(Fashion is about body shape, not about the clothes anymore). Au urmat apoi intrebari din public si am fost f mandra cand colega si prietena mea Ayesha a fost prima care a intrebat ceva de genul… am si uitat… poate o sa-mi amintesc alta data…apoi a intrebat o babeta din primul rand ca pt varsta a doua cine mai creeaza, ca ea cum sa se imbrace sa sa fie trendy, apoi a pus si profa o intrebare pe care nici nu am inteles-o si nici nu m-am chinuit sa o aflu dupa aceea, ca deja raspunsurile erau scurte si nu prea erau la obiect, asa ca, cel putin la partea de intrebari si raspunsuri, pe mine m-au pierdut. Imi era foame, sete, cald, aveam nevoie la baie… chestii d-astea omenesti care imi acaparau gandurile si nu mai puteam sa gandesc limpede.
Bine ca in sfarsit s-a terminat. I-am aplaudat pe toti 5, i-am bagat de unde au iesit, pe toti, in frunte cu profa, ca ea m-a tarat aici si apoi ne-am indreptat toti fericiti catre iesire. Am luat bus-ul nr 14 din fatza muzeului si pana in Piccadilly, am admirat cat de superb este luminat magazinul Harrods noaptea, l-am si filmat un pic, chiar daca coloana sonora a fost asigurata de 2 tipi, f ciudati, d-aia laieti, unul avea ditamai pletele, chiar se vede in geam, ca l-am filmat si pe el din greseala. Am coborat la capat, in Piccadilly Circus, am admirat a 20-a oara reclamele luminoase din piata, le-am mai facut si lor o poza, si una lui Eros si apoi am intrat in magazinul Boots, ca mi-am amintit ca trebuie sa fac pt sapt viitoare o recenzie la parfumuri. Ma rog, era asa multa lume si toate gagicutzele testau diverse produse si crème si oje si rujuri si tot asa, ca mi-am testat si eu pe dosul mainii 2 parfumuri, un Angel ou Demon si un rahat de la Britney Spears, am facut o tura de magazin si apoi m-am indreptat catre statia de 38, ca deja il vedeam la coltul strazii.
Cand am ajuns la mine in cartier, deja obisnuita cu zgomotul de alarme de la ambulante sau de la politia metropolitana, nici nu le-am mai dat importanta, dar deja cand am ajuns la mine pe stradutza si am vazut ca duba se oprise in capat si 5 politisti ii pusesera la zid pe 3 pustani, negrotei, la vreo 15-16 ani, cu fetze dubioase, imbracati destul de ciudat, cu sepcile intoarse invers si cu geci mari, de fash… deja mi se cam ridicase parul pe ceafa. Am bagat si eu viteza spre casa si am sperat ca astia 3 sa nu mai aiba si alti prieteni, neprinsi, care sa se ascunda dupa tufisuri si care sa ma intrebe daca a plecat politia sau nu… dar spre fericirea mea totul a fost ok… am ajuns disperata in fata usii, ca de obicei, cheile nu erau la indemana, am scos tot interiorul gentii pe uscatorul de rufe de afara si… in sfarsit le-am gasit si am intrat, cu cateva secunde inainte ca butonul eject al vezicii mele sa nu mai reziste presiunii accumulate. Seara a decurs apoi linistit, m-am uitat un pic la Dansez pt tine, am criticat-o un pic pe Zana, apoi am trecut la Raduleasca, la Topeasca, la cat de tzigan este sau nu Banica JR, la copiii lui bla bla…si m-am culcat.
Bye