luni, 26 iulie 2010

Missing info




Of, a trecut ceva timp de la ultima postare. S-au intamplat multe de atunci.


Pe scurt, totul se rezuma la atat: nu am mai ramas in Londra, ne-am intors la noi in tara, ne-am reapucat de munci, ne-am regasit familiile si prietenii, ne-am distrat din nou la mare, la munte, la Alunis, ne-am serbat zilele de nastere, am petrecut Craciunul, Revelionul si Pastele 2010 alaturi de ei.


A fost bine la Londra, a fost educativ, a fost frumos, ne-am cunoscut mai bine si ne-am descotorosit de prieteni falsi.


Per total, a meritat banii, dar acum suntem din nou la noi in tara si o sa facem noi afaceri, nu o sa mai muncim la patron.


Gata! Am studiat destul! Acum, cu diploma in buzunar, trebuie sa punem in practica ce am invatat prin tari straine. Deja ne-am gandit la numele companiei: Wedding Department. Sunt f incantata si abia astept sa vad ce imi rezerva viitorul!

duminică, 28 decembrie 2008

Ultima postare - Bye bye


Dragilor,

Azi imi inchei epopeea. Stiu ca am zis ca o sa fiu studenta 7 luni, dar de fapt studentia s-a terminat, nu mai am decat internship-ul de finalizat, la sfarsitul lunii februarie, iar de la job nu am voie sa povestesc nimic. Si, oricum, am realizat ca nici nu mai am timp sa scriu. Si nici nu mai vreau, ca sa fiu sincera. Corpul meu a inceput sa dea semne de oboseala si sa-mi joace feste, sa-mi trimita diverse semnale, diverse intepaturi, diverse dureri, unele surde, altele acute, asa ca trebuie sa recunosc ca s-au dus vremurile in care scriam noaptea pe blog cate 5 ore si ziua dormeam inainte sa ma duc la facultate. De acum am intrat iar in normalitate, adica incerc sa ma culc la miezul noptii si sa ma trezesc de dimineata.

Sunt sigura ca nu o sa se supere nimeni ca am luat aceasta decizie pt ca nu pot spune ca aveam prea multi cititori. De-a lungul timpului am pus cateva intrebari cu speranta ca cineva chiar o sa raspunda la ele, dar se pare ca am cerut prea mult, pt. ca nu am primit nici un raspuns. Asa ca am luat decizia sa ma opresc. Si asa, articolele mele erau prea lungi, nu?

Si, ca de final, ca sa stiti totusi care este decizia finala, trebuie sa va spun ca de intors in tara nici nu se mai pune problema, poate doar o data, cand o sa vin sa o iau pe Eva aici, cu mine. Nu ma deranjeaza recesiunea, nu ma deranjeaza bariera limbii, nu ma deranjeaza ca astia conduc masini cu volanul pe dreapta, nu ma mai deranjeaza nimic.

Am citit o data, demult, undeva, nici nu mai stiu unde, ceva care suna de genul: Omul este singur toata viata, de cand se naste si pana moare. Atunci am zis ca e o aberatie, o minciuna, pt ca eu, de exemplu, aveam atunci familie mare, aveam prieteni multi, aveam cunostinte multe. Dar asta era atunci, poate cu 10 ani in urma. De atunci familia s-a mai redus, prietenii si cunostintele, la fel. Iar azi e data de 28 decembrie 2008. A trecut Craciunul, nu am primit nici macar o singura felicitare din tara, si lucrul asta m-a facut sa inteleg ca de fapt si eu sunt singura. Aici sau acolo, tot acelasi lucru inseamna. Asa ca dintre doua rele, o sa o aleg pe cea mai putin rea, adica stabilirea cartierului general aici, la Londra. Sunt f putine lucruri care ar putea sa ma faca sa-mi schimb decizia, asa ca ar fi bine nici sa nu incercati sa aduceti in discutie acest subiect.

Imi place aici si nu vreau sa mai plec. Nu are rost. Aici pot sa fac ce vreau. Aici pot chiar sa ma dau in carusel, desi am trecut de mult de varsta copilariei. Nimeni nu se uita stramb la mine, nimeni nu comenteaza si nimeni nu stramba din nas. Da, poate englezii sunt reci, dar e mai bine decat sa fie prea bagaciosi.
Iar aici chiar imi place. De ce sa mai plec? De ce sa nu vina restul lumii la mine?
................The End...............

vineri, 19 decembrie 2008

Duminica - 14 decembrie - la nunta - Bruce si Secil


Azi a fost o zi plina... am fost la nunta, la Hotel Waldorf din Aldwich. Nu am voie sa zic nimic, clauza de confidentialitate e semnata deja de 2 saptamani, dar pot sa-mi dau si eu cu parerea asupra faptului ca e f bine sa ai bani, sa poti sa-ti permiti toate lucrurile pe care ti le doresti sa le ai la nunta, sa ai prieteni multi si buni care sa tina toast-uri pt tine si jumatatea ta, dar toast-uri d-alea lungi si sincere, care sa dureze mult mai mult decat scria in program si tot asa.

A fost frumos, nu stiu cum au trecut orele, ca am stat de la 12 la pranz pana la 10 jumate seara, dar mi-a placut la nebunie fiecare minut. Am ajuns acasa pe la 11, rupta de obosita, dar f f incantata de ce am vazut si ce am facut acolo. Sefu' a fost intelegator si a zis ca maine ne vedem la 12, nu la 10, ca de obicei, asa ca eram fericita ca o sa dorm mai mult azi...

Sambata - 13 decembrie - Tesco + McDonalds



Ah, unii traiesc inca dupa orarul din Romania, asa ca azi Edy s-a trezit la 7 dimineata. Eu am mai stat un timp in pat, deci abia pe la 9 mi-am aratat si eu fatza. Afara era o zi oribila, ploaie, vant, frig, nici un caine sa nu scoti din casa. Noi nu ne-am indepartat prea mult de casa, ci doar ne-am dus pana in Tesco, in Totenham Swan, apoi i-am aratat un pic piata aia minunata, care seamana cu Aleea Castanilor de la noi, din Big, iar apoi i-am facut cunostinta cu McDonalds-ul de la noi din Dalston... si cam atat.

Apoi nu am mai avut chef de nici o iesire, pt ca era prea naspa afara. Am stat cu totii la bucatarie, am povestit, am ras, ne-am distrat pe cinste, deci nu mi-a parut rau ca nu am iesit pe nicaieri...am incercat sa pastram vizitele si distractiile pt saptamana viitoare, cand o sa vina si Adina la noi.

Si cam atat... asta a fost ziua de sambata...

duminică, 14 decembrie 2008

Vineri - 12 decembrie - In sfarsit ne-am regasit


Am gasit pe net o poza a garii Victoria in care chiar se vede bus-ul 38... si chiar ploua... adica totul este exact ca astazi, cand m-am dus sa-l iau pe Edy de la gara..

A fost o zi nebuna, cu alergatura in continuu, fuga si agitatie mare...

M-a trezit Edy de dimineata la 7:30 cu un sms in care mi-a spus ca a aterizat cu bine. Dupa ce am primit ok-ul de la seful meu ca pot sa ma duc sa-l culeg pe Edy de la gara Victoria, am fugit repede la 38 si la 10:05 eram deja la locul de intalnire. Dupa ce ne-am intalnit am bagat viteza inapoi, i-am aratat tot ce am putut sa-i arat de pe geam, l-am cazat la mine in camera si gata... mi-am printat lucrarea finala pt Jane si am fugit la servici.

La 5, cand mi s-a terminat treaba acolo, am bagat viteza la scoala ca sa-mi predau lucrarea finala. Profa deja plecase in field-trip cu cateva gagici prin Covent Garden, asa ca doar i-am lasat hartiile la secretariat si m-am intors in graba acasa.

In sfarsit, la ora 7 seara am ajuns acasa, l-am trezit pe Edy si in sfarsit am reusit sa vorbim si noi despre ce s-a mai intamplat prin viata mea, prin viata lui si prin viata altora. Si cam atat...

Joi - 11 decembrie - Ce teapa mi-a tras seful!


Of, dupa ce ca am stat aseara pana la 2 noaptea ca sa printez toate raspunsurile primite la chestionare (pt ca nebuna de Jane le vrea in dosar, adica in Research file), azi a trebuit sa ma trezesc la 8, deci dupa doar 6 ore de somn... Iar incep sa-mi amintesc cum era la servici, adica trezit obligatoriu la ora fixa pt ajungere la birou la ora fixa... asta e! Eu am vrut-o!


Deci, machiata un pic de tot si in mare graba, am pornit spre servici. Abia trecusem de Angel Station si ma asezasem si eu pe un scaun, cand simt ca imi vibreaza jaful de telefon cu cartela de UK... curioasa sa vad cine e asa matinal am un soc cand citesc sms-ul: seful imi spune acum, la 9:40, ca Melissa nu vine azi, ca el e la o intalnire pana la ora 11:30 si ca sa vin abia atunci la birou. Of, asta chiar ca nu o asteptam... dar, ca de obicei, tot raul spre bine... m-am oprit la fast-food-ul de langa usa biroului, chiar la masa de la geam, ca sa vad cine intra, cine iese din cladire, mi-am luat o briosa si o ciocolata calda si m-am apucat sa numar raspunsurile la chestionarul cu blanurile, ca le carasem pe toate cu mine ca sa le dau gaura, ca eu aici nu am gauritor de hartii... sincer, chiar nu m-am gandit sa-l iau pe ala de acasa...


A fost bine ca Mark a intarziat pt ca am avut timp de la 10:00 la 11:40 sa ma ocup doar de proiect, de fapt, doar de chestionare... Mai naspa era ca fast-food-ul ala era mare cat o garsoniera din Ferentari si eram un pic ingrijorata de faptul ca toate hainele mele or sa miroasa f tare a mancare, poate atat de puternic incat nici macar parfumurile de la FM sau cel de la Forever sa le poata acoperi. Acolo se gateau numai bunatati super super calorice, numai english breakfast cu carnati, bacon, omleta, oua ochiuri, fasole, cartofi prajiti si chiar diverse tipuri de hamburgeri. Asa ca, miros era din plin...


Dar ingrijorarea mea s-a spulberat cu un telefon primit de la Mark in care imi spunea ca si-a terminat intalnirea, dar ca se simte f rau si vrea sa se duca acasa, deci asta ma sfatuieste si pe mine sa fac. Normal, ce sa fac? M-am dus acasa rapid si m-am pus pe scris la proiect. Asta trebuia sa aiba 2500-3000 de cuvinte, doar ca la ora 3 dupa-amiaza eu aveam doar 96 de cuvinte. Nu ca mi-ar fi lipsit inspiratia, dar am pierdut o groaza de timp incercand sa aduc diverse imbunatatiri la ceea ce deja aveam, iar apoi m-am plictisit si m-am apucat sa fac un pic de ordine in camera, pt ca maine vine Edy...


Abia la ora 5 m-am decis sa-mi reiau munca la lucrare, asa ca am inceput sa scriu de zor. Era bine sa lucrezi din nou singur, de capul tau, pt ca desi si proiectul asta era de grup, adica trebuia sa lucrez eu si Ayesha la el, de ea nu mai stiam nimic de vinerea trecuta, luni nu venise la examen, marti nu raspunsese la mobil, miercuri nu raspunsese la sms, asa ca m-am decis sa nu o mai astept, ci sa ma apuc de proiect, sa scriu mai mult de 2000 de cuvinte, iar restul sa o rog sa faca ea. Si bine am facut, pt ca Ayesha a raspuns abia la 1 noaptea, ca o sa se ocupe, dar ca maine la prezentarea proiectului final nu o sa poata veni pt ca se duce la Birmingham, la festivitatea de absolvire. Ah, ce m-am bucurat! Am aberat eu acolo cat am putut, iar apoi i-am trimis versiunea mea cu rugamintea sa aduca ce imbunatatiri vrea ea.


Altceva important nu am facut... Ah, ba da! Am incercat sa-l sun pe sefu' si sa-i spun ca maine vine sotul meu si ca trebuie sa ma duc sa-l iau de la gara Victoria. I-am lasat un voice-mail pe care sper sa-l asculte repede si sa-mi raspunda si mai repede, ca sa am timp sa-l anunt si eu pe Edy, care stie ca o sa vina singur, cu bus-ul 38, de la Victoria la Dalston Junction... iar de acolo are harta de pe Google Earth si ar trebui sa se descurce...


Dar ce naspa! S-a facut aproape 2 noaptea si nu am nici un raspuns de la sefu'. Si, dupa cum am invatat pe propria piele, la propria nunta, cand cineva nu-ti da nici un raspuns, de fapt inseamna NU. Hmmm... nu prea imi convenea mie situatia asta pt ca aici, in Londra, ai sanse 90% sa te ratacesti si in jurul blocului... ma rog, o sa-l mai sun si maine pe la 9:30, din busul 73, pt ca trece prin jurul biroului nostru, dar apoi se duce la Victoria Station... deci inca mai am sanse...


Acum ma duc la nani... maine urmeaza o zi mare: prima zi a lui Edy aici si ultima zi de scoala... abia astept!

Miercuri - 10 decembrie - Din nou, pt prietenii mei dragi


Ah ce naspa e cand plangi prea mult si ti se umfla pleoapele... sau cel putin eu asa patesc... azi a trebuit sa ma machiez cand am ajuns la birou pt ca fata mea arata ingrozitor... eram inca ingrozitor de suparata si botoasa, dar noroc ca sefu'e atat de haios si dezinvolt ca mi-a disparut si ultima umbra de tristete din suflet si din cap. Am inceput sa ma concentrez pe activitatea pe care o am de facut la servici, pt ca azi a fost prima zi normala de lucru.

Am inceput-o cu niste mari tablouri care aveau nevoie de o reasezare a pozelor din interior, asa ca mi-a facut mare placere sa le aranjez eu. De multe ori ma intreb, oare asta chiar e munca? Se poate ca munca sa fie asa de placuta incat nici macar sa nu ai tentatia de a te uita la ceas? Se poate sa uiti si de mancare si de bautura? Ei, se pare ca da, pt ca eu asa am patit.

Azi am avut de revizuit niste locatii de nunta cu care firma lui Mark are niste contracte de colaborare sau asa ceva. Fata care fusese inaintea mea acolo nu apucase sa le termine, asa ca le-am facut eu. A fost f misto, iar nu pot sa dau detalii, dar cred ca va puteti imagina si voi ce stare de spirit ai cand te uiti la hoteluri de lux, la sali de bal, la piscine, parcuri sau gradini botanice in care se pot oficia casatorii.

Am plecat apoi la 5 si m-am indreptat spre sala de sport pt ca stiam ca doar acolo pot sa-mi vars nervii acumulati seara trecuta. M-am intalnit cu Alexandra in holul salii de sport si ne-am pus pe treaba. Am facut cele 18 minute de eliptica, cele 18 de bicicleta, am vaslit cei 1500 m in mai putin de 9 minute, dupa cum zisese David, apoi m-am dus si mi-am facut cele 3 serii de cate 15 ridicari de greutati cu bratele, apoi cele 3 serii de cate 15 abdomene, cu greutati de 25 kg, iar apoi, destul de supta de energie, am facut si 20 de bazine. Ne-am relaxat apoi la sauna, la jacuzzi si la steeming room si parca toti nervii mei s-au risipit.

Abia asteptam sa ajung mai repede acasa si sa-mi verific mailul pt ca aseara, cu ultimele puteri, trimisesem un email tuturor prietenilor mei, in care ii rugam sa ma ajute sa fac si eu un sondaj de opinie in ceea ce priveste blanurile si obiectele din piele. Raspunsurile tuturor, gandurile bune si simplul fapt ca si-au facut un pic de timp sa ma ajute si pe mine cu chestionarul, au fost de ajuns sa ma bine-dispuna si sa-mi dea putere sa continui treaba si la ultimul proiect, cel pt Trends Forecasting.


Si pt ca am promis posteritate in blogosfera, fac si eu ca la Oscaruri, si incep a multumi tuturor prietenilor mei pt ajutorul pe care mi l-au oferit: Multumesc ca existati!


In ordinea relativ-cronologica a primirii raspunsurilor trebuie sa le multumesc personal urmatoarelor persoane: nasei mele, Cristina, surorii mele, Adina, Vali, fostul meu coleg de la Citi, Catalina, acum la Piraeus Bank, dar in trecut, fosta mea colega de la deschideri de cont din Citi, mamei mele, Domnica, care nu are nevoie de alte prezentari, Alina, iubita lui Spidica, colegul meu de generala si de liceu, Andreiasul, vecinul de la parter din copilaria mea, Sandi, Simoneta, Ioana P si Alinutza, Ralu, Ioana A si Iolanda, simpaticele si scumpele mele colegele mele din UPA, Danutz, Diana, Slava, Marian, Dana, Feli, Adriana Matzu, Ana Maria, Liviu toti sunt fosti colegi dragi de liceu, acum unii dintre ei chiar proaspeti parinti ai unor copilasi superbi si dulci, Clauditza, tot fosta colega din Citi si partenera de-a mea la dantzuielile din Terminus, Andreea, vecina mea de la et 1, care mi-a dat chiar doua raspunsuri la formular, cel de-al doilea fiind completat de mama ei, d-na Rovena, Julie, nasa de botez a Evei mele iar ultimele, dar nu in ultimul rand, trebuie sa le aduc multumiri colegelor mele de facultate de aici, adica Maria Giulia (traiasca Italia!), Elif (din Turcia), Milk (din Thailanda), Mikos (din Olanda - pe el inca sunt suparata, dar tot i-am trimis chestionarul si vad ca a avut bunul simt sa raspunda, deci l-am iertat).


Cum era si de asteptat, singura care s-a facut ca nu vede emailul de la mine sau care era prea ocupata sa raspunda a fost Izabela... deci nu m-am inselat in privinta ei... e un om de nimic...


Dar acum nimic nu mai conteaza! Trecutul e trecut, viitorul o sa fie, trebuie sa traim in prezent... asa ca acum tocmai mi-am printat raspunsurile tuturor, ma bucur ca am niste raspunsuri frumoase, colorate cu multe culori, bifate cu diverse forme, asteriscuri, stelute sau alte minuni...Sunt f f incantata si deja am uitat cat de trista si amarata am fost ieri. Acum sunt f fericita pt ca am primit ajutor de la prietenii de acasa si sunt pregatita sa incerc ca macar ultimul raport sa iasa perfect.


Vineri o sa am raspunsurile tuturor si o sa scriu rezultatele si aici, pe blog. Momentan nu am inceput sa scriu nimic la ultimul proiect, dar am ales poza de pe prima pagina: o nurca purtand o haina de nurca (sau daca nu e nurca, oricum e o rozatoare cu blana pretioasa...)

Cam atat pe ziua de azi. Comparativ cu ziua de ieri, azi a fost minunat... picioarele nu ma mai dor asa de tare, in special multumita masajului cu crema verde de la Forever, la job a fost misto, scoala nu am avut, am avut in schimb timp sa ma duc la sala, sa dau acolo toti nervii afara, in timp ce inotam in piscina sau pedalam la bicicleta, iar abia acum imi dau seama ca nu mai e decat o zi si o sa vina si sotul meu drag la mine... Acum realizez ce inseamna sa te concentrezi prea mult pe o singura chestie... pierzi din vedere alte lucruri, mult, mult mai importante, precum familia si prietenii.
Deci postarea de azi de pt voi, dedicatie speciala pt toti cei care m-au ajutat. Va salut de aici, de la departare si va multumesc inca o data.
Corina