Marti, 28 oct - Restaurantul coreean - Corean Chilli

Azi m-am treziiiit, m-am intins, am cascat... exact ca o pisica d-aia plictisita de cat a stat pe cuptor, care sare pana jos, pe podea, se duce la farfuriutza cu lapte, bea un pic, iar apoi se retrage obosita pe cuptor... asa si eu...abia mi-am tarat picioarele molcom pana la frigider, asta inseamna 7 pasi, l-am deschis, am luat de acolo un sandwich deja facut si cu inca 7 pasi m-am refugiat din nou la mine in camera mea cea frumoasa si confortabila. Daar, cu burta plina parca altfel vezi lumea... iar eu o vedeam tare rotunjoara... asa ca m-am hotarat de data asta sa dau de sala aia de sport pe care o vazusem vineri, pe Stoke Newington, cand am fost la posta sa iau pachetul de la Edy. Normal ca am gasit-o dupa primul search, asa ca mi-am scris toate detaliile si maine o sa-mi indrept pasii spre ea. Are niste ore f misto si, daca nu depaseste 50 lire abonamentul, chiar cred ca o sa ma duc, ca prea sunt anchilozata.

Dupa ce am terminat cu sala deja se facuse ora 2 si am plecat spre facultate sa ma intalnesc cu Milk, Mikos si Paloma pt proiectul cu prezentarea de moda. Sigur ca 38 din nou s-a oprit pe drum si ne-am dat toti jos, doar ca de data asta abia daca mersesem 20 de minute din drum, adica ne-a dat jos pe la Roseberry Avenue. M-am incapatanat sa astept bus-ul 19, ca stiam eu ca are etaj si vroiam sa savurez restul drumului de la inaltime, asa ca nu m-am urcat in primul 38 care a venit, ci am luat 19. A fost f misto... am citit cartea mea de bus, ca numai acolo o citesc, am citit ziarul, m-am machiat, m-am aranjat... la un moment dat, cand am ajuns in Piccadilly Circus am vazut cerul... si m-am gandit: Aoleu, sper ca norii aia negri nu vin spre noi, ci se duc dinspre noi..." ca eu eram incaltata in balerinii mei de carpa, roz cu gri. Speram sa am noroc, ca, in drum spre statia de bus, am vazut un tatic cu 2 fetitze, una mai mica decat Eva si una un pic mai maricica, deci sa fi avut 2 ani jumate si vreo 4 ani jumate, si amandoua erau incaltate cu sandalutze, cu sosetzele, cu pantalonasi scurti, cate o bluza de trening si o vesta... deci nu caciula, nu pantaloni lungi, nu geaca...nimic... ma gandeam ca stie ala ce stie cand scoate copiii din casa in halul asta imbracati. Ma rog... am uitat de treaba cu cerul si norii, ca am ajuns la Computer Room si ne-am pus toti 4 pe brain-storming. Mi-a placut mult numele firmei, ca Mikos a venit cu ideea sa se numeasca 24 Karats Events, iar Paloma, care, apropos, e brazilianca, era f nedumerita de faptul ca nu intelegea de ce suntem toti asa de incantati, ca sa-i zicem si ei pe litere cum se scrie, ca ea nu intelege poanta... ma rog, i-am explicat cum sta treaba cu aurul, cu puritatea, chestii d-astea si pana la urma a dat semne ca intelege. Din pacate ora de stat impreuna nu ne-a ajuns, asa ca am hotarat sa mai stam 30 minute dupa ce se termina cursul de marketing, ca reusisem mai mult sa complicam lucrurile, ca acum mai vroiam sa organizam si o conferinta de presa, nu numai show-ul de moda...

Cursul cu mosulica a fost, in linii mari ok, adica interesant dar intrerupt la rastimpuri de Paloma, care, la fel ca si ieri, facea baloane de guma in gura si le pocnea intre dintzi cu zgomot... f f scarbos... mi-a amintit de filmul 100 Girls, o comedie stupida, cu o actiune destul de penibila, dar care la un moment dat a avut o scena care se potrivea perfect cu momentul de azi: baiatul, personajul principal al filmului, este la un moment dat f iritat de un badaran, care clefaia guma cu gura deschisa si...se enerveaza si... scena este filmata cu incetinitorul, pt maximizarea dramei, se duce la ala cu guma, intinde mainile, il apuca de sfarcuri si il rasuceste nene de ii sare aluia guma din gura... pai cam asa imi venea mie sa-i fac fetei asteia... si mai era si profu', care scria pe o tabla d-aia mare, de plastic, cu o nenorocita de carioca ... care SCARTZAIA... si nimeni nu dadea semne ca este deranjat de asta... de fapt, cred ca nimeni nu prea era atent la ce scria proful acolo... si ... a fost o faza super tare... langa mine statea o italianca, ca venise prea tarziu, toate locurile din spate erau ocupate, asa ca a fost nevoita sa stea langa mine... am intrat rapid in vorba, ca nu stiu ce naiba facea, dar ramanea mereu in urma si trebuia sa copieze de la mine... si...la un moment dat trebuia sa calculam niste rahaturi de cheltuieli de publicitate pt o firma... si era ceva care se putea rezolva foarte usor cu o regula de trei simpla, adica daca 25% din ceva reprezenta 120 milioane lire, 40% din acelasi rahat, cat reprezenta... vai... mi-am dat seama ca talentul meu de profesor se opreste la materia: aritmetica de clasa III, pt ca fata asta s-a scuzat de o mie de ori ca ea nu intelege cum am ajuns eu la suma de 192 milioane, ca ea nu a facut fractii, ca regula de trei simpla deja era un fel de Teorema celor 3 perpendiculare sau ceva de genul asta, ca nu am reusit sa o fac sa inteleaga in nici un fel cum am aflat eu cele 192 milioane. Deci... sa nu mai aud pe cineva ca imi lauda sistemul de invatzamant italienesc, ca eu nu cred ca e roman, in Romania, care sa ajunga in clasa V si sa nu stie cum se aplica rahatul asta de regula de trei simpla. Acum, cand ma uit in urma, imi dau seama ca ne-a mai dat o data, tot proful asta, o problema de aritmetica pura, adica ne-a intrebat ce e mai convenabil: sa cumparam un produs care costa 1 lira, dar care are o reducere de 40%, adica costa 60p sau sa cumparam acelasi produs la oferta Buy 2, get 1 free, adica cumperi 2 si pe al treilea il primesti gratuit. Pai era f simplu: la prima oferta, daca cumparai 3 bucati costau 3 x 60p = 1,80 lire iar la a doua oferta dadeai 2 l pt cele 3 produse, deci era evident ca era mai convenabil sa cumperi 3 bucati cu reducere de 40% decat sa profiti de oferta cu 2 si al treilea gratuit... DAR... credeti ca a facut cineva calculele astea asa complicate? Nu... doar eu si proful calculam...restul...deja am indoieli ca au priceput ceva...

Bun...pe la sfarsitul cursului ne-a dat profu'cu firma in cap, ca ne-a dat ce-a de-a doua tema pe care sa o pregatim pt examen, dar de data asta e una grea. Trebuie sa venim cu un concept de reclama, gen banner, pe care sa-l reprezentam grafic pe 3 coli A3, adica alea, cele mai mari... iar tema este legata de batranetze, de faptul ca pensionarii sunt discriminati, ca sunt considerati prosti si retardati... dar, ideea e ca trebuie sa reprezentam pensionarii prin latura lor calda, pozitiva, rabdatoare, nu cum erau reclamele la BRD Asigurari, care faceau trimitere numai la sontorogi care mergeau cu cadrul si cu bastonul. Mi-a nazarit asa o idee, sa ma leg de faptul ca bunicele noastre faceau prajituri de casa, in loc sa le cumpere, cum facem noi...si cum am facut eu chiar azi, cand m-am oprit la magazinul polonez din statia de 38 si am cumparat o cutie cu prajitura Musuroi de cartitza... ma gandeam sa o fac de Halloween, dar nu garantez ca nu o sa o fac chiar maine... mai vedem daca mai rezist pana vineri.

A zis proful ca o sa vb abia saptamana viitoare despre noul proiect... era cam plictisit si dansul si chiar imi era mila de el, ca prea se hlizeau scroafele alea de italience in spatele clasei fara pic de rusine... saracul om, vine cu trenul din Kent si pana aici si ele nici macar nu se uita la el... ma rog... asta e...

Dupa ce s-a terminat ora am ramas noi 4 ca sa mai punem un pic la cale detaliile despre proiect. Desi ma cam enervasem la inceput, ca Paloma nici macar nu citise notitzele noastre si era complet pe din-afara, pana la urma si-a spalat pacatele cand ne-a aratat un proiect de buget pt un eveniment pe care l-a organizat in Sao Paolo, ca ea acolo lucreaza de fapt la o firma de organizari de evenimente. Ne-a aratat cateva imagini de la o petrecere pt o pustoaica care facea 16 ani, si pt care parintii au fost dispusi sa plateasca peste 100.000 lire, doar ca erau transformati in pessos. M-am crucit... tema petrecerii era Las Vegas, tipa si inca 4-5 prietene au sosit cu o mare si lunga limuzina, in sala, pe peretele din spate, era lipit un urias foto-tapet cu cazinourile din Las Vegas, dar atat de bine realizat, de ziceai ca se vede de fapt pe geam, mai erau adusi niste sosii de-ale lui Elvis si Marilyn Monroe... ce mai, frate... nebunie totala. O iertam pt lipsa de interes si baloanele facute pana acum... si-a spalat pacatele...

Pe la ora 21 deja ne-a dat afara femeia de servici cu matura, asa ca eu si Milk ne-am urcat in 38 si am pornit spre China Town, iar Paloma si Mykos spre metrou. Cand ne-am dat jos din bus, deja ploaia torentiala care se pornise incepuse sa se transforme in lapovitza si, pana am ajuns noi la restaurant, s-a pus direct pe nins... si era un friiig, si ploaia, ninsoarea, lapovitza sau ce naiba era apa aia rece care pica din cer, reusea sa ne bata direct din fatza, de simteam ca m-a luat cineva la palme si nu se mai opreste... la picioare eram uda, fleasca...si, cand credeam ca mai rau nu se poate... am calcat pe o dala de beton din pavaj care nu era bine fixata, ca era chiar la marginea unui rand si... cand am calcat, toata apa si tot nisipul de sub dala au sarit pe piciorul meu si m-au udat pe pantaloni pana la genunchi... deci... vai mama noastra, Milk avea o gluga subtirica, dar chiar ma intreba cum e vremea la noi in tara, ca la ei in Thailanda asa ceva, adica atat de frig, nu o sa vezi niciodata. De fapt ea m-a intrebat care este cea mai scazuta temperatura inregistrata la noi in tara, iar eu i-am spus ca stiu ca o data, la Miercurea Ciuc, cred ca in 2006, in ianuarie, au fost in jur de minus 30 de grade... s-a crucit saraca... sper sa fi fost cam atat, ca nu as vrea sa o induc in eroare, ca si asa a ramas masca cand a auzit... In sfarsit, intr-un final am ajuns la restaurant, micutz, dragutz, cu vreo 10-15 mese, dar nu asa inghesuit cum era ala chinezesc.

Aici stilul era mai minimalist, mai aerisit. Cum ne-am asezat ne-au adus ceva cam de dimensiunea unei solnite d-aia de pe vremuri, care avea cate 2 farfurioare mici, rotunde, iar la mijloc era locul pt scobitori. Eh, cam asa era si asta, un fel de solnitza care avea 2 farfurioare rotunde: intr-una erau muguri de bambus(i-am recunoscut, ca de aia auzisem si eu) si in cealalta erau alge verzi cu un sos rosu deasupra... Chestia asta se numea KIMJI, adica Korean Spicy Appetizier, adica aperitiv picant corean...Hmm...hai, mugurii de bambus ii mai mananc, nu-i problema, ca sunt exact ca varza noastra la textura si la consistenta, si chiar si la gust... nu sunt naspa, dar algeleeee...nuuuuu ... am luat si eu o frunza d-aia si am mestecat-o 3-4 minute, ca era ca o guma de mestecat, era cauciucata, iar sosul de deasupra era si picant, deci am invocat motivul asta si m-am ocupat de mugurii de bambus, lasandu-i lui Milk algele, ca ea e obisnuita. Oricum, i-am spus ca am o problema cu mancatul algelor datorita faptului ca la noi in tara algele zac pe plaje, aduse la tzarm de furtunile din largul marii, si se imput si strica toata atmosfera, deci nu prea le vad decat adunate stiva, pe nisip, la malul marii, nu puse pe o farfurie si mancate cu betisoarele... Aoleu, si cu betisoarele ce naspa a fost... ca aici nu erau nici din plastic, nici din lemn, ci erau metalice, din inox si mi-a zis Milk ca astea de inox sunt cele mai naspa pt ca sunt f alunecoase... Si asa au fost, dar tot m-am descurcat de minune cu ele.

Mancarea a fost cat de cat buna, dar am facut greseala sa-mi comand si o supa... trebuia sa-mi dau seama ca daca nu costa decat 1 lira, trebuia sa fie si f naspa. Era o supa tulbure, de culoarea vantului turbat, care nu consta decat intr-o fiertura de inele de ceapa verde fierte intr-un sos(nu am retinut si numele), alaturi de cateva cubuletze minuscule de tofu. Eh... castronul de supa era mai degraba de dimensiunile unei cescutze de cafea si Milk mi-a zis ca se poate manca cu lingura, dar se si poate bea direct din canutza... mie nu prea mi-a placut ca avea un miros de ciorapi nespalati combinat cu caine ud, asa ca am mancat doar cubuletzele de tofu si mi-am promis sa cumpar si eu pt ca e tare bun. A venit apoi tanti ospataritza cu un castron cu orez... era diferit de cel chinezesc in sensul ca era mai lipicios, asa ca l-am putut manca f usor cu betzele, chiar a fost misto. Castronul in care a fost adus orezul era facut dint-un material ceramic, cam in genul castroanelor noastre de lut, care pastreaza mancarea calda(ca asa imi lasa mie mama mancarea cand eram mica, intr-un castronel d-ala, pe caloriferul de la bucatarie). Iar orezul avea deasupra un semicerc cu muguri de bambus si un semicerc cu felii de castravete...si deasupra tuturor zacea un ou ochi... f ingenios... am lasat-o pe Milk sa amestece ingredientele, am intrebat-o de sosul de soia si mi-a spus ca astia nu au, ca sunt coreeni, doar in bucataria chineza e sosul de soia folosit... hmm... deci de acum o sa merg doar la chinezi, ca astia sunt mai pe gustul meu. Dupa ce am pus-o pe Milk sa-mi scrie ce am mancat s-a elucidat si misterul cu orezul, pt ca orezul se numea BIBIMBUB, adica orez in castron de piatra... f frumos si bun.

La orez am comandat o singura portie de pork BULKOLKI, adica feliutze subtirele de carne de porc, unele chiar semanau f bine cu bacon-ul, care au fost puse la cuptor cu felii de ardei gras, cu morcov ras, cu ceapa verde si ceapa uscata... asta mi-a placut la nebunie, in primul rand ca nu mai simtisem gust de carne de porc in gura de cand am mancat cu fetele de la servici, prin august, un snitzel de porc la Persia, iar in al doilea rand, mi-a placut pt ca recunosteam toate ingredientele, nu era nimic dubios, nimic prea ciudat, era ca o priptura de porc la cuptor, doar ca era gata taiata in feliutze subtiri, ca le poti apuca cu betzisoarele.

La masa de langa noi erau 2 coreeni si o tipa, care beau ceva din niste pahare mici, transparente, cum sunt la noi alea mici de tzuica, iar pe masa aveau 5 sticle de 0,5 ml, de culoare verde inchis, cu o bautura alcoolica care are 40% alcool, ca cica la ei e frig si trebuie sa se incalzeasca... astia de langa noi se incalzisera bine ca vorbeau asa de tare ca abia ma mai auzeam cu Milk, care statea in fatza mea.

Bun...s-a terminat si mancarea, am vorbit despre relatii, despre dragoste, despre cum e la ei in tzara, despre faptul ca peste o luna, in noiembrie, o sa implineasca 7 ani de cand e cu un baiat, ca are 23 de ani ea acum si se cunosc de la 16 ani, dar ca nu se pot decide in care zi sa considere ei ca e aniversarea lor, ca el i-a spus in martie ca vrea sa ea sa fie prietena lui, iar ea i-a spus abia in noiembrie ca accepta, deci nu se pot decide... si atunci, eu, aia invatzata si tarshaita prin viata, i-am spus mandra: pai se considera ca sunteti un cuplu de cand v-ati sarutat prima data, nu?... si atunci, f senina, mi-a spus ca ea e crescuta intr-o familie f conservatoare si ca ei inca nu s-au sarutat si nici nu se tin de mana pe strada, ca nu se cade... Aoleu, eu... sa cad pe spate... m-am gandit un pic si la saracul baiat... si apoi m-am uitat si la ea... si tot speram ca o sa inceapa sa rada si sa-mi spuna ca m-a pacalit, ca nu e adevarat... dar nu a fost asa... deci Milk are o relatie superba si f profunda cu iubitul ei din tzara, amandoi canta in orchestra, iar el era partenerul ei intr-un anumit duet... si asa s-a infiripat iubirea... ce frumos... mi-a placut mult sa mai aud si de asa ceva, ca de copii din flori, parinti despartiti, casnicii distruse si oameni divortati aud tot timpul, dar povesti d-astea mai profunde nu prea... sau poate deloc...

Cand am revenit cu picioarele pe pamant m-a intrebat daca vreau dulce... i-am zis ca nu, ca mie serbetul nu-mi place, ca stiam ca e o gelatina fiarta si cam scarboasa, ca o piftie dulce si, dupa supa aia de ciorapi fiertzi, chiar nu-mi mai trebuia asa ceva... dar mi-a zis ca are ice si ca e super bun... iar eu am crezut ca are ice-cream, adica inghetzata... Dar iar m-am izbit de barierele limbilor straine... ca atunci cand a venit serbetul, care se chema Red Bean Sorbet....am avut un soc... deci era intr-un castron un pat de gheatza zdrobita care plutea in lapte de cocos, deasupra era un fel de piure rosu de fasole, care era dulce, dar in care se puteau distinge boabele de fasole storcite, deasupra boabelor era un jet de caramel, pe care l-am mancat rapid, ca sa nu curga prea mult peste fasolea aia rosie, iar intr-un colt de castron era infipta o napolitana. A fost bun, nu pot sa zic ca a fost naspa, dar eu, obisnuita cu clatite cu ciocolata, inghetata, caramel si frisca... ce sa mai zic... e bine cateodata sa vezi cate alternative sunt...

A fost misto ca spaga era inclusa in nota de plata, adica totalul a fost de vreo 30,34 lire, la care s-au mai adaugat 4 lire, spaga... cam hoti, dupa parerea mea, ca eu stiam doar de 10%, dar cred ca au rotunjit ei, ca nu au vazut bine cu ochii aia ai lor, alungiti...

Cand am iesit am vazut ca ninsoarea se mai potolise, dar eu oricum i-am aratat ca aveam numai nisip in pantofi de la patzania cu dala de beton... ma rog... ne-am despartit la coltul cladirii si am fugit catre statia de 38. Noroc ca a venit repede ca simteam deja cum imi amortesc degetele de la picioare, rand pe rand, incepand cu cel mic si terminand cu cel mare... speram doar sa nu mi se rupa si sosetelele si sa vad si vreun fir tras, ca asta insemna ca trb sa le dau jos... si nu cred ca as fi putut sa fac asta...In bus ma tot bufnea rasul, ca era un cuplu pe niste scaune, un el si o ea(ca aici trebuie sa specific) si ea ii citea ceva dintr-o carte... el, ii tinea galant geanta ei in bratze si, pe masura ce femeia ii citea, lui i se inchideau ochii, i se inmuiau mainile si scapa geanta din brate... bai nene, iar urata aia era un monument de rabdare(sau prostie)ii dadea aluia un ghiont, roscatul se trezea, se apleca, ridica geanta de jos si scena se repeta... gagica ii citea, el adormea, ii scapa geanta, urma ghiontul, apoi ridicarea gentii... ma rog, dupa cea de-a 4-a oara m-am plictisit sa ma uit la ei cat de retardati erau... ca prea aveau amandoi niste fetze d-alea ciudate, amandoi roscati, palizi, cu pistrui, slabanogi si imbracati sleampat, la vreo 30 de ani, asa...asa ca mi-am indreptat atentia catre partea stanga a mea, unde, desi era ora 23:15, era parcat un carutz, acoperit cu folie d-aia de protectie impotriva ploii, din care razbateau nene niste oracaieli si niste urlete enervante, de imi venea sa o dau cu capul de geamuri pe mama - negresa, care citea plictisita ziarul, ca sa fie la curent cu ultimele noutati. Mi-era mila si de puradelul ala mic si negru, ca era clar ca ii era cald, ii era somn, ii era foame, poate mai facuse si pe el, ca era mititel, avea maxim 9 luni... pai chiar ora 11 noaptea nu e ora potrivita sa stai cu copilul pe drumuri...nu de alta, dar deja ne isterizase pe toti maimutzica aia mica si urlatoare, iar mie, asa cum era de asteptat, mi se terminase acumulatorul la MP3 player si nu puteam sa mai ascult muzica, ci doar urletele din carucior...

Cand m-am dat jos din bus i-am multumit lui Dumnezeu pt copilul cuminte si putin urlator pe care mi l-a dat, iar apoi am bagat viteza spre casa. Cum am intrat in casa, mi-am aruncat balerinii din picioare, i-am pus la uscat pe calorifer, mi-am pus adidasii in picioare si am fugit repede afara sa fac poze la prima zapada londoneza... iat-o!