Joi - 30 octombrie - Esporta Sport Club

Azi am fost f mandra de mine...mi-am luat in sfarsit inima in dinti si m-am dus sa vizionez salile de sport din imprejurimi. Intai am luat bus-ul si m-am dus la Bay Sport Club, in Stoke Newington, ca o vazusem vinerea trecuta, cand am fost la posta sa-mi iau pachetul. Nu prea mi-a placut mie de fetzele alora de acolo, asa ca am luat o lista de preturi, o lista cu orele la care incep cursurile si am pornit spre scoala.

Cea de-a doua si ultima sala era in Islington Green si vazusem pe net ca se cheama Esporta Health Club. M-am dus linistita pana acolo sa iau niste preturi si sa vad ce fel de ore au, daca au si aerobic, daca au si dansuri... chestii d-astea... dar, ca de obicei, planul de acasa nu se potriveste cu ala din targ... cum am intrat, mi-a dat receptionista un mic formular sa-l completez(receptionista care nu cred ca avea abonament acolo, ca era f f mare si rotunda), iar apoi a venit un nene(din pacate, nu i-am retinut numele), imbracat frumos, cu costum, cu cravata, pantofi eleganti... ma rog... zic, in sinea mea, ce pot sa pierd daca stau 5 minute sa le vad astora sala... dar ce 5 minute? ca intai am vb despre viata, motivatia care m-a impins sa vin la sala(si in tot timpul asta ii vedeam pe unii cum se balaceau intr-o piscina bleu, curata si frumoasa, care mi-a adus aminte brusc de faptul ca ar trebui sa ma epilez si eu, ca duminica am sarit peste detaliul asta... apoi am vb cu nenea despre sala de forta, m-a dus sa o vad, despre antrenorul personal, care te urmareste pas cu pas si i-am spus ca eu de asa ceva am nevoie, cel putin la inceput, pana ma pun pe picioare, ca sunt tare anchilozata, ca ma dor genunchii si ca m-am puturosit de tot, ca nici pana la piata nu ma mai duc o statie pe jos, ci iau bus-ul... apoi mi-a aratat bicicletele de spinning, cu care cica arzi caloriile ca la nebuni, apoi am vazut piscina, jacuzzi, sauna, dusurile, vestiarele, localurile in care am reducere pt ca sunt membra la ei...iar apoi i-am zis ca nu mai am ce sa astept si nici ce timp sa mai pierd, ca imi convine, ca sala e deschisa pana la 11 noaptea, deci pot sa vin si dupa ce termin scoala, dar pot sa vin si inainte, ca e in drumul meu... deci n-am mai stat pe ganduri si am semnat contractul. Pe 6 luni, in fiecare luna o sa mi se debiteze cardul automat, deci nu mai am ce probleme sa-mi fac. La prima plata, in afara de taxa lunara se mai plateste si o taxa de administrare, dar am primit totusi o mare geanta de voiaj, 2 prosoape d-alea pufoase de tot, unul f mare si unul mai micutz, un breloc cu o moneda de 1 lira, care se foloseste la inchiderea si deschiderea dulapului din vestiar, o sticla cu apa, d-aia frumoasa, speciala pt sala, o pereche de casti si o sa-mi mai dea si un aparat pt monitorizarea ritmului cardiac... super tare... abia astept... o sa va povestesc tot...

Dupa ce am terminat de vizitat totul am fugit spre scoala. Am luat 73-ul din fatza salii, ca stiam ca duce tot in Hyde Park Corner, dar aveam si eu ocazia sa mai vad magazinele de pe Oxford Str. Si am putut sa le vad f bine pt ca era nene o inghesuiala, de am intarziat mai mult de jumatate de ora la intalnirea cu Milk si Mikos pt proiectul cu organizarea evenimentului cu firma de haine. Ma rog, bine ca am ajuns totusi la niste concluzii, ne-am hotarat sa luam si masina de facut zapada artificiala, ne-am hotarat sa o luam si pe cea care face ceatza, dar doar o ceatza de podea, pana pe la glezne, nimic infiorator.

Am propus sa ne facem un parteneriat cu un spital de dermatologie din Londra, ca hainele din colectia pe care trb sa o promovam sunt de calitate superioara, nu sunt cu chimicale si chestii d-astea, asa ca o sa donam o parte din venituri pt un fond de caritate. Apoi ne-am hotarat sa cautam 4 scene rotunde, pe care sa stea modelele si sa se invarta, asta ca sa nu mai facem catwalk-ul ca ma irita rau ideea... la aia sigur uitam ceva detalii pt care ne trezeam ca ne depuncteaza proful.

In rest... toate bune si frumoase... am mai stat dupa curs pana pe la ora 9, cand se inchidea scoala si am inceput sa punem pe hartie detaliile, iar maine o sa ne intalnim pe la 3 sa vedem ce mai facem, ce mai scriem... ca acum vrem si animale vii, vrem ori reni, ori maimutze, eu vreau pinguini... am gasit o firma care vine cu animalele la petrecere... am trimis un mail ca vreau sa aflu preturile, ca sa pot sa fac bugetul... sper sa nu ceara prea mult, desi nu prea mai conteaza, pt ca azi proful s-a hotarat sa ne mareasca bugetul si sa avem 10.000 lire, in loc de cele 3000 lire, ca prea erau putine.

Gata... e 7:15 de dimineatza... ma duc sa ma culc.

Bye

Miercuri - 29 octombrie - Shopping de lux

Ziua de azi mi-a placut la nebunie...nici nu mai conteaza ora la care m-am trezit, ora la care m-am gandit sa ma si dau jos din pat, faptul ca am stat la Halifax la banca o jumatate de ora, doar ca sa-mi verifice din nou adresa si sa-mi confirme ca IBAN-ul o sa mi-l trimita prin posta abia peste o saptamana... nimic nu mai conteaza si totul paleste in fatza a ceea ce o sa va povestesc mai jos.

Azi am simtit cu adevarat ca sunt la Londra, am colindat magazine de lux, magazine in care nu am sperat vreodata ca o sa calc... sau nici macar nu am crezut ca o sa calc. Si asta multumita Ayeshei, care mi-a dat un sms, ca e la Harrods, la un interviu si poate pot sa ajung la 16:30 la Harvey Nichols, la et.5, la un sushi bar. Normal ca da... ca doar nu eram nebuna, mai ales ca vroiam sa discut cu ea si ce descoperiri facusem in legatura cu concursul de frumusete pt fetite si tot asa. Din pacate am intarziat un pic pt ca am avut treaba la Halifax, dar tot ne-am intalnit, doar ca la parter, nu la et.5. Ideea era sa mergem sa colindam magazinele, dupa cum ne spusese Tim, proful de Luxury goods management, sa pipaim hainele, sa observam magazinele, clientii si tot asa...iar profa de vineri, de la Trends Management ne pusese sa colindam magazinele ca sa observam ce lucruri sunt la moda, ce se regaseste la cati mai multi designeri...pai si atunci, asta am facut. De mentionat ca marti spre miercuri nu am dormit, doar am atipit cateva ore de dimineatza de la 10:30 si pana pe la 13:30, deci nu f mult... de mancat nu am mai mancat, ca nu mai aveam timp sa ma intalnesc si cu Ayesha si sa ma mai duc si la banca...asa ca eram si nemancata si nedormita, daaaar... nu am simtit nimic, nici foame, nici sete, nici frig, nici cald...absolut nimic... cumparaturile in magazinele de lux sunt fenomenale...acum le inteleg si eu pe vedete...toata ziua la cumparaturi... viata frumoasa frate, nu gluma...

Deci... in Harvey Nichols sau Harvey Nick's cum i se mai spune, nu am stat prea mult, pt ca vroiam sa vedem intai magazinele de lux de pe Sloane Str. care urmau sa se inchida in jurul orei 18:00, deci mai aveam doar jumatate de ora la dispozitie. Dar, oricum, am vazut un pic din parter, care era numai cu cosmetice de lux, imi amintesc ca am vazut un stand Lancome, Loreal si ... am uitat, nu mai stiu, dar oricum, toate standurile aveau o multime de testere si cate un scaun, iar daca vanzatoarele te vedeau interesata de ceva cosmetice, te pofteau sa iei loc, te machiau, te aranjau, te parfumau...si... de sila, de mila, de rusine, tot trebuia sa cumperi ceva. Oricum, de cum se deschideau usile si intrai in magazin, te luau de nas o multime de mirosuri de parfumuri, combinate de la toate firmele de acolo... chiar mi-a adus aminte de un filmuletz cu Mr.Bean care a intrat intr-un super market si cand a ajuns la raionul cu parfumuri i s-a facut rau de atatea mirosuri si a inceput sa mearga in patru labe pe podea ca sa evite amalgamul de miresme... Oricum, super tare...

Ne-am indreptat spre D&G, dar magazinul pt barbati...absolut superb...italienii astia sunt dati dreaqului, ce sa mai discutam. Aveau pana si adidasi D&G cu steagul Italiei pe ei...vanzatorul a inceput sa se dea la Ayesha, ca poate ies impreuna, pe yacht-ul lui, iar ea, finutza, l-a intrebat de unde este, pt ca prostul vorbea prost engleza, dar vorbea prost si italiana... si sa ne spuna ca el de fapt e spaniol si ca doar se preface sa are accent de italian ca asa scrie in job description...Stupid... ma rog, eu nici nu m-am uitat la el, ca avea capul mare si ceafa de bulgar, deci nu sunt sigura ca era chiar spaniol...treaba lui... oricum, am observat care era trend-ul la costumele de barbati: revere f inguste, doar de vreo 2 cm latime, cravate f inguste, pantaloni f stramti... cam asa ceva. Am iesit si ne-am indreptat apoi spre Gucci...Doamnee! Ce magazin splendid... si ce haine, ce materiale, ce blanuri de astrahan si de nurca care faceau o haina sa coste 12.500 lire sterline, ce sandalutze numai cu barete, cu toc de 10-12 cm, care erau vreo 300-400 lire, in functie de ce brizbrizuri aveau pe ele, ce rochitze superbe, ce materiale fine si imposibil de spalat la masina, ci doar la curatzatoria chimica... ce mai... de vis... am mirosit si parfumurile, ne-am pus si ochelarii, ne-am admirat in oglinzi...absolut superb. Toate articolele din piele aveau tzinte, dar nu d-alea finutze, ci mari de tot, iar gentile in continuare sunt supradimensionate, la fel ca si tocurile pantofilor, sandalelor si cizmelor. Am gasit si la Gucci, la fel ca la D&G, adidasi cu steagul Italiei pe ei... lipsa de imaginatie...:(

Am iesit si am traversat vis-a-vis, la Louis Vuitton... super tare, din nou. Aici ni s-au aprins primele beculetze referitoare la trend: la LV sunt peste tot floricele, pe pantofi, pe ochelari, pe rochii, pe haine, pe veste, blanurile au revenit din nou, am gasit si aici o haina de nurca, la fel ca la Gucci... era asa de moale si de pufoasa de iti venea sa o mangai ca pe o pisica. Au inceput sa se defineasca si culorile, peste tot mov, rosu si diversiuni pe aceeasi tema... deci... am inceput sa ne cam prindem cum sta treaba.

Cand am iesit am traversat sa vedem Chanel-ul, dar deja inchisese, dar in vitrina erau aceleasi lucruri rosii, mov, blanuri, motive florale si tot asa. Am intrat apoi la Bottega Veneta, un super magazin exclusivist si mi-am adus aminte de o italianca de la noi de la curs care locuieste in orasul asta si zicea ca ea e mirata ca aude de firma asta, pt ca la ei in oras nu are magazin deschis... pai normal, daca sunt saraci...aici am vazut niste genti absolut superbe, divine, din piele de strutz, din piele fina de sarpe, de crocodil, pantofi la fel de superbi, bijuterii din aur alb, din aur rosiatic, din aur galben... superbe, absolut superbe.

Din pacate asta a fost ultimul magazin pe care l-am mai gasit deschis... asa ca am luat-o la pas pe Sloane str. am mai facut un pic de window shopping, dar tendintzele erau aceleasi. Asa ca ne-am dus sa mancam. Am ajuns pana in capatul strazii si am vazut ca deja unele magazine incepusera sa fie decorate cu ornamente de craciun, cu luminitze, cu mosi si reni...f simpatici. Am vrut sa vizitam Saatchi Gallery, dar era inchisa pt ca se desfasura nu stiu ce private event, asa ca am intrat la Zara, care avea intr-o parte o sectiune specializata in decoratiuni interioare, adica Zara Home. Nu m-a lasat inima si mi-am luat si eu un cosuletz impletit, ca sa-mi pun prostioarele, ca tare era frumos... si nu era decat 4 lire.. iar apoi am luat un bus pana la Regent str, langa Piccadilly Circus, pt ca prin zona aia, pe langa Zara, erau numai baruri si restaurante scumpe, ca eram deja in Kensington.

Am admirat cladirile si magazinele din Regent Str. iar apoi am facut dreapta pe o stradutza si am gasit un baruletz care se chema The Diner si servea mancare americana. Vai ce buna... mi-am luat un burger cu peste, dar pestele era de fapt o mare bucatzoaie de somon roz, facut la gratar, absolut delicios. Alcool nu am baut, pt ca ne-am tratat cu cate un milk-shake enorm, dar si ala excelent. Eu mi-am mai luat niste chestii f bune, se chemau potato skins, si exact asta erau: coji de cartofi, cu un strat de jumate de centimetru de cartof inca pe ele, cu branza deasupra si bagate la cuptor. Absolut mortale... auzi... sa mananci cartoful cu tot cu coaja... super bun. Iar Ayesha si -a luat onion rings... minunate si alea... de cand astptam sa incerc. Toata masa ne-a costat vreo 30 lire, adica 15 ea si 15 eu... Restaurantul era f pitoresc, nu f mare, dar nici mic cat ala chinezesc sau ala coreean. Erau o multime de sticle de bauturi la bar, iar decoratiunile de Halloween nu lipseau. Lumanarele, dovleci... tot tacamul.

Pe la 21:30 am pornit spre Oxford Str, ca la 22:00 se opreste metroul pe linia Victoria, asa ca nu mai avea cu ce sa ajunga acasa Ayesha. Am admirat cladirile si stradutzele din cartierul Soho, am ras ca strada pe care mergeam se numea Carnaby, iar eu i-am zis ca e usor de tinut minte, ca mie imi place de comisarul sef Barnaby, din Midsomer Murders si mi-a zis ca si ei ii place... asa ca, din vorba in vorba, am ajuns si la statia de bus. Pt mine deja a inceput sa fie destul de usor de ajuns acasa, ca am inceput sa invat si eu denumirile statiilor din jurul casei si denumirile strazilor si tot asa, deci am luat 98 pana la Hornborn, iar de acolo am stat vreo 20 de minute sa astept 243, care ma lasa exact la coltul strazii mele... si mai stiam eu ca d-ala cu etaj, asa ca mai admiram un pic si imprejurimile noaptea.

A fost super misto ziua de azi, mai ales ca nu-mi facusem absolut nici un plan... iar realitatea a depasit cu mult asteptarile.

Noapte buna... ca la mine s-a facut deja ziua...

Un nou membru in familia Badeanu

Nuuu, nu sunt insarcinata, daca la asta va gandeati... doar ca azi am primit cateva poze noi cu Hamlet, motanelul care a aparut la Edy la usa, la miezul noptii de 14 spre 15 octombrie, miorlaind si plangand pt ca era tare murdar, cu ochisorii bolnavi si tare slab... Edy l-a luat, l-a spalat, l-a dus la doctor, l-a hranit, l-a dat cu spray First la ochisori, s-a jucat cu el, l-a educat, l-a invatzat regulile casei... asa ca ne-am hotarat sa-l pastram pe Hamlet ca rezident permanent.

Acesta este tare fericit de tratamentul de care are parte, asa ca si el la randul lui il consoleaza pe Edy, care este mereu singur acasa, ii da cu coada pe la nas, ca sa-l gadile si sa-l faca sa rada, miauna la el si il intampina cand intra in casa si mananca impreuna.

Iata si poze cu el...la inceput, cand abia l-a gasit Edy, si poze de acum, dupa 2 saptamani in care s-a refacut.

Marti, 28 oct - Restaurantul coreean - Corean Chilli

Azi m-am treziiiit, m-am intins, am cascat... exact ca o pisica d-aia plictisita de cat a stat pe cuptor, care sare pana jos, pe podea, se duce la farfuriutza cu lapte, bea un pic, iar apoi se retrage obosita pe cuptor... asa si eu...abia mi-am tarat picioarele molcom pana la frigider, asta inseamna 7 pasi, l-am deschis, am luat de acolo un sandwich deja facut si cu inca 7 pasi m-am refugiat din nou la mine in camera mea cea frumoasa si confortabila. Daar, cu burta plina parca altfel vezi lumea... iar eu o vedeam tare rotunjoara... asa ca m-am hotarat de data asta sa dau de sala aia de sport pe care o vazusem vineri, pe Stoke Newington, cand am fost la posta sa iau pachetul de la Edy. Normal ca am gasit-o dupa primul search, asa ca mi-am scris toate detaliile si maine o sa-mi indrept pasii spre ea. Are niste ore f misto si, daca nu depaseste 50 lire abonamentul, chiar cred ca o sa ma duc, ca prea sunt anchilozata.

Dupa ce am terminat cu sala deja se facuse ora 2 si am plecat spre facultate sa ma intalnesc cu Milk, Mikos si Paloma pt proiectul cu prezentarea de moda. Sigur ca 38 din nou s-a oprit pe drum si ne-am dat toti jos, doar ca de data asta abia daca mersesem 20 de minute din drum, adica ne-a dat jos pe la Roseberry Avenue. M-am incapatanat sa astept bus-ul 19, ca stiam eu ca are etaj si vroiam sa savurez restul drumului de la inaltime, asa ca nu m-am urcat in primul 38 care a venit, ci am luat 19. A fost f misto... am citit cartea mea de bus, ca numai acolo o citesc, am citit ziarul, m-am machiat, m-am aranjat... la un moment dat, cand am ajuns in Piccadilly Circus am vazut cerul... si m-am gandit: Aoleu, sper ca norii aia negri nu vin spre noi, ci se duc dinspre noi..." ca eu eram incaltata in balerinii mei de carpa, roz cu gri. Speram sa am noroc, ca, in drum spre statia de bus, am vazut un tatic cu 2 fetitze, una mai mica decat Eva si una un pic mai maricica, deci sa fi avut 2 ani jumate si vreo 4 ani jumate, si amandoua erau incaltate cu sandalutze, cu sosetzele, cu pantalonasi scurti, cate o bluza de trening si o vesta... deci nu caciula, nu pantaloni lungi, nu geaca...nimic... ma gandeam ca stie ala ce stie cand scoate copiii din casa in halul asta imbracati. Ma rog... am uitat de treaba cu cerul si norii, ca am ajuns la Computer Room si ne-am pus toti 4 pe brain-storming. Mi-a placut mult numele firmei, ca Mikos a venit cu ideea sa se numeasca 24 Karats Events, iar Paloma, care, apropos, e brazilianca, era f nedumerita de faptul ca nu intelegea de ce suntem toti asa de incantati, ca sa-i zicem si ei pe litere cum se scrie, ca ea nu intelege poanta... ma rog, i-am explicat cum sta treaba cu aurul, cu puritatea, chestii d-astea si pana la urma a dat semne ca intelege. Din pacate ora de stat impreuna nu ne-a ajuns, asa ca am hotarat sa mai stam 30 minute dupa ce se termina cursul de marketing, ca reusisem mai mult sa complicam lucrurile, ca acum mai vroiam sa organizam si o conferinta de presa, nu numai show-ul de moda...

Cursul cu mosulica a fost, in linii mari ok, adica interesant dar intrerupt la rastimpuri de Paloma, care, la fel ca si ieri, facea baloane de guma in gura si le pocnea intre dintzi cu zgomot... f f scarbos... mi-a amintit de filmul 100 Girls, o comedie stupida, cu o actiune destul de penibila, dar care la un moment dat a avut o scena care se potrivea perfect cu momentul de azi: baiatul, personajul principal al filmului, este la un moment dat f iritat de un badaran, care clefaia guma cu gura deschisa si...se enerveaza si... scena este filmata cu incetinitorul, pt maximizarea dramei, se duce la ala cu guma, intinde mainile, il apuca de sfarcuri si il rasuceste nene de ii sare aluia guma din gura... pai cam asa imi venea mie sa-i fac fetei asteia... si mai era si profu', care scria pe o tabla d-aia mare, de plastic, cu o nenorocita de carioca ... care SCARTZAIA... si nimeni nu dadea semne ca este deranjat de asta... de fapt, cred ca nimeni nu prea era atent la ce scria proful acolo... si ... a fost o faza super tare... langa mine statea o italianca, ca venise prea tarziu, toate locurile din spate erau ocupate, asa ca a fost nevoita sa stea langa mine... am intrat rapid in vorba, ca nu stiu ce naiba facea, dar ramanea mereu in urma si trebuia sa copieze de la mine... si...la un moment dat trebuia sa calculam niste rahaturi de cheltuieli de publicitate pt o firma... si era ceva care se putea rezolva foarte usor cu o regula de trei simpla, adica daca 25% din ceva reprezenta 120 milioane lire, 40% din acelasi rahat, cat reprezenta... vai... mi-am dat seama ca talentul meu de profesor se opreste la materia: aritmetica de clasa III, pt ca fata asta s-a scuzat de o mie de ori ca ea nu intelege cum am ajuns eu la suma de 192 milioane, ca ea nu a facut fractii, ca regula de trei simpla deja era un fel de Teorema celor 3 perpendiculare sau ceva de genul asta, ca nu am reusit sa o fac sa inteleaga in nici un fel cum am aflat eu cele 192 milioane. Deci... sa nu mai aud pe cineva ca imi lauda sistemul de invatzamant italienesc, ca eu nu cred ca e roman, in Romania, care sa ajunga in clasa V si sa nu stie cum se aplica rahatul asta de regula de trei simpla. Acum, cand ma uit in urma, imi dau seama ca ne-a mai dat o data, tot proful asta, o problema de aritmetica pura, adica ne-a intrebat ce e mai convenabil: sa cumparam un produs care costa 1 lira, dar care are o reducere de 40%, adica costa 60p sau sa cumparam acelasi produs la oferta Buy 2, get 1 free, adica cumperi 2 si pe al treilea il primesti gratuit. Pai era f simplu: la prima oferta, daca cumparai 3 bucati costau 3 x 60p = 1,80 lire iar la a doua oferta dadeai 2 l pt cele 3 produse, deci era evident ca era mai convenabil sa cumperi 3 bucati cu reducere de 40% decat sa profiti de oferta cu 2 si al treilea gratuit... DAR... credeti ca a facut cineva calculele astea asa complicate? Nu... doar eu si proful calculam...restul...deja am indoieli ca au priceput ceva...

Bun...pe la sfarsitul cursului ne-a dat profu'cu firma in cap, ca ne-a dat ce-a de-a doua tema pe care sa o pregatim pt examen, dar de data asta e una grea. Trebuie sa venim cu un concept de reclama, gen banner, pe care sa-l reprezentam grafic pe 3 coli A3, adica alea, cele mai mari... iar tema este legata de batranetze, de faptul ca pensionarii sunt discriminati, ca sunt considerati prosti si retardati... dar, ideea e ca trebuie sa reprezentam pensionarii prin latura lor calda, pozitiva, rabdatoare, nu cum erau reclamele la BRD Asigurari, care faceau trimitere numai la sontorogi care mergeau cu cadrul si cu bastonul. Mi-a nazarit asa o idee, sa ma leg de faptul ca bunicele noastre faceau prajituri de casa, in loc sa le cumpere, cum facem noi...si cum am facut eu chiar azi, cand m-am oprit la magazinul polonez din statia de 38 si am cumparat o cutie cu prajitura Musuroi de cartitza... ma gandeam sa o fac de Halloween, dar nu garantez ca nu o sa o fac chiar maine... mai vedem daca mai rezist pana vineri.

A zis proful ca o sa vb abia saptamana viitoare despre noul proiect... era cam plictisit si dansul si chiar imi era mila de el, ca prea se hlizeau scroafele alea de italience in spatele clasei fara pic de rusine... saracul om, vine cu trenul din Kent si pana aici si ele nici macar nu se uita la el... ma rog... asta e...

Dupa ce s-a terminat ora am ramas noi 4 ca sa mai punem un pic la cale detaliile despre proiect. Desi ma cam enervasem la inceput, ca Paloma nici macar nu citise notitzele noastre si era complet pe din-afara, pana la urma si-a spalat pacatele cand ne-a aratat un proiect de buget pt un eveniment pe care l-a organizat in Sao Paolo, ca ea acolo lucreaza de fapt la o firma de organizari de evenimente. Ne-a aratat cateva imagini de la o petrecere pt o pustoaica care facea 16 ani, si pt care parintii au fost dispusi sa plateasca peste 100.000 lire, doar ca erau transformati in pessos. M-am crucit... tema petrecerii era Las Vegas, tipa si inca 4-5 prietene au sosit cu o mare si lunga limuzina, in sala, pe peretele din spate, era lipit un urias foto-tapet cu cazinourile din Las Vegas, dar atat de bine realizat, de ziceai ca se vede de fapt pe geam, mai erau adusi niste sosii de-ale lui Elvis si Marilyn Monroe... ce mai, frate... nebunie totala. O iertam pt lipsa de interes si baloanele facute pana acum... si-a spalat pacatele...

Pe la ora 21 deja ne-a dat afara femeia de servici cu matura, asa ca eu si Milk ne-am urcat in 38 si am pornit spre China Town, iar Paloma si Mykos spre metrou. Cand ne-am dat jos din bus, deja ploaia torentiala care se pornise incepuse sa se transforme in lapovitza si, pana am ajuns noi la restaurant, s-a pus direct pe nins... si era un friiig, si ploaia, ninsoarea, lapovitza sau ce naiba era apa aia rece care pica din cer, reusea sa ne bata direct din fatza, de simteam ca m-a luat cineva la palme si nu se mai opreste... la picioare eram uda, fleasca...si, cand credeam ca mai rau nu se poate... am calcat pe o dala de beton din pavaj care nu era bine fixata, ca era chiar la marginea unui rand si... cand am calcat, toata apa si tot nisipul de sub dala au sarit pe piciorul meu si m-au udat pe pantaloni pana la genunchi... deci... vai mama noastra, Milk avea o gluga subtirica, dar chiar ma intreba cum e vremea la noi in tara, ca la ei in Thailanda asa ceva, adica atat de frig, nu o sa vezi niciodata. De fapt ea m-a intrebat care este cea mai scazuta temperatura inregistrata la noi in tara, iar eu i-am spus ca stiu ca o data, la Miercurea Ciuc, cred ca in 2006, in ianuarie, au fost in jur de minus 30 de grade... s-a crucit saraca... sper sa fi fost cam atat, ca nu as vrea sa o induc in eroare, ca si asa a ramas masca cand a auzit... In sfarsit, intr-un final am ajuns la restaurant, micutz, dragutz, cu vreo 10-15 mese, dar nu asa inghesuit cum era ala chinezesc.

Aici stilul era mai minimalist, mai aerisit. Cum ne-am asezat ne-au adus ceva cam de dimensiunea unei solnite d-aia de pe vremuri, care avea cate 2 farfurioare mici, rotunde, iar la mijloc era locul pt scobitori. Eh, cam asa era si asta, un fel de solnitza care avea 2 farfurioare rotunde: intr-una erau muguri de bambus(i-am recunoscut, ca de aia auzisem si eu) si in cealalta erau alge verzi cu un sos rosu deasupra... Chestia asta se numea KIMJI, adica Korean Spicy Appetizier, adica aperitiv picant corean...Hmm...hai, mugurii de bambus ii mai mananc, nu-i problema, ca sunt exact ca varza noastra la textura si la consistenta, si chiar si la gust... nu sunt naspa, dar algeleeee...nuuuuu ... am luat si eu o frunza d-aia si am mestecat-o 3-4 minute, ca era ca o guma de mestecat, era cauciucata, iar sosul de deasupra era si picant, deci am invocat motivul asta si m-am ocupat de mugurii de bambus, lasandu-i lui Milk algele, ca ea e obisnuita. Oricum, i-am spus ca am o problema cu mancatul algelor datorita faptului ca la noi in tara algele zac pe plaje, aduse la tzarm de furtunile din largul marii, si se imput si strica toata atmosfera, deci nu prea le vad decat adunate stiva, pe nisip, la malul marii, nu puse pe o farfurie si mancate cu betisoarele... Aoleu, si cu betisoarele ce naspa a fost... ca aici nu erau nici din plastic, nici din lemn, ci erau metalice, din inox si mi-a zis Milk ca astea de inox sunt cele mai naspa pt ca sunt f alunecoase... Si asa au fost, dar tot m-am descurcat de minune cu ele.

Mancarea a fost cat de cat buna, dar am facut greseala sa-mi comand si o supa... trebuia sa-mi dau seama ca daca nu costa decat 1 lira, trebuia sa fie si f naspa. Era o supa tulbure, de culoarea vantului turbat, care nu consta decat intr-o fiertura de inele de ceapa verde fierte intr-un sos(nu am retinut si numele), alaturi de cateva cubuletze minuscule de tofu. Eh... castronul de supa era mai degraba de dimensiunile unei cescutze de cafea si Milk mi-a zis ca se poate manca cu lingura, dar se si poate bea direct din canutza... mie nu prea mi-a placut ca avea un miros de ciorapi nespalati combinat cu caine ud, asa ca am mancat doar cubuletzele de tofu si mi-am promis sa cumpar si eu pt ca e tare bun. A venit apoi tanti ospataritza cu un castron cu orez... era diferit de cel chinezesc in sensul ca era mai lipicios, asa ca l-am putut manca f usor cu betzele, chiar a fost misto. Castronul in care a fost adus orezul era facut dint-un material ceramic, cam in genul castroanelor noastre de lut, care pastreaza mancarea calda(ca asa imi lasa mie mama mancarea cand eram mica, intr-un castronel d-ala, pe caloriferul de la bucatarie). Iar orezul avea deasupra un semicerc cu muguri de bambus si un semicerc cu felii de castravete...si deasupra tuturor zacea un ou ochi... f ingenios... am lasat-o pe Milk sa amestece ingredientele, am intrebat-o de sosul de soia si mi-a spus ca astia nu au, ca sunt coreeni, doar in bucataria chineza e sosul de soia folosit... hmm... deci de acum o sa merg doar la chinezi, ca astia sunt mai pe gustul meu. Dupa ce am pus-o pe Milk sa-mi scrie ce am mancat s-a elucidat si misterul cu orezul, pt ca orezul se numea BIBIMBUB, adica orez in castron de piatra... f frumos si bun.

La orez am comandat o singura portie de pork BULKOLKI, adica feliutze subtirele de carne de porc, unele chiar semanau f bine cu bacon-ul, care au fost puse la cuptor cu felii de ardei gras, cu morcov ras, cu ceapa verde si ceapa uscata... asta mi-a placut la nebunie, in primul rand ca nu mai simtisem gust de carne de porc in gura de cand am mancat cu fetele de la servici, prin august, un snitzel de porc la Persia, iar in al doilea rand, mi-a placut pt ca recunosteam toate ingredientele, nu era nimic dubios, nimic prea ciudat, era ca o priptura de porc la cuptor, doar ca era gata taiata in feliutze subtiri, ca le poti apuca cu betzisoarele.

La masa de langa noi erau 2 coreeni si o tipa, care beau ceva din niste pahare mici, transparente, cum sunt la noi alea mici de tzuica, iar pe masa aveau 5 sticle de 0,5 ml, de culoare verde inchis, cu o bautura alcoolica care are 40% alcool, ca cica la ei e frig si trebuie sa se incalzeasca... astia de langa noi se incalzisera bine ca vorbeau asa de tare ca abia ma mai auzeam cu Milk, care statea in fatza mea.

Bun...s-a terminat si mancarea, am vorbit despre relatii, despre dragoste, despre cum e la ei in tzara, despre faptul ca peste o luna, in noiembrie, o sa implineasca 7 ani de cand e cu un baiat, ca are 23 de ani ea acum si se cunosc de la 16 ani, dar ca nu se pot decide in care zi sa considere ei ca e aniversarea lor, ca el i-a spus in martie ca vrea sa ea sa fie prietena lui, iar ea i-a spus abia in noiembrie ca accepta, deci nu se pot decide... si atunci, eu, aia invatzata si tarshaita prin viata, i-am spus mandra: pai se considera ca sunteti un cuplu de cand v-ati sarutat prima data, nu?... si atunci, f senina, mi-a spus ca ea e crescuta intr-o familie f conservatoare si ca ei inca nu s-au sarutat si nici nu se tin de mana pe strada, ca nu se cade... Aoleu, eu... sa cad pe spate... m-am gandit un pic si la saracul baiat... si apoi m-am uitat si la ea... si tot speram ca o sa inceapa sa rada si sa-mi spuna ca m-a pacalit, ca nu e adevarat... dar nu a fost asa... deci Milk are o relatie superba si f profunda cu iubitul ei din tzara, amandoi canta in orchestra, iar el era partenerul ei intr-un anumit duet... si asa s-a infiripat iubirea... ce frumos... mi-a placut mult sa mai aud si de asa ceva, ca de copii din flori, parinti despartiti, casnicii distruse si oameni divortati aud tot timpul, dar povesti d-astea mai profunde nu prea... sau poate deloc...

Cand am revenit cu picioarele pe pamant m-a intrebat daca vreau dulce... i-am zis ca nu, ca mie serbetul nu-mi place, ca stiam ca e o gelatina fiarta si cam scarboasa, ca o piftie dulce si, dupa supa aia de ciorapi fiertzi, chiar nu-mi mai trebuia asa ceva... dar mi-a zis ca are ice si ca e super bun... iar eu am crezut ca are ice-cream, adica inghetzata... Dar iar m-am izbit de barierele limbilor straine... ca atunci cand a venit serbetul, care se chema Red Bean Sorbet....am avut un soc... deci era intr-un castron un pat de gheatza zdrobita care plutea in lapte de cocos, deasupra era un fel de piure rosu de fasole, care era dulce, dar in care se puteau distinge boabele de fasole storcite, deasupra boabelor era un jet de caramel, pe care l-am mancat rapid, ca sa nu curga prea mult peste fasolea aia rosie, iar intr-un colt de castron era infipta o napolitana. A fost bun, nu pot sa zic ca a fost naspa, dar eu, obisnuita cu clatite cu ciocolata, inghetata, caramel si frisca... ce sa mai zic... e bine cateodata sa vezi cate alternative sunt...

A fost misto ca spaga era inclusa in nota de plata, adica totalul a fost de vreo 30,34 lire, la care s-au mai adaugat 4 lire, spaga... cam hoti, dupa parerea mea, ca eu stiam doar de 10%, dar cred ca au rotunjit ei, ca nu au vazut bine cu ochii aia ai lor, alungiti...

Cand am iesit am vazut ca ninsoarea se mai potolise, dar eu oricum i-am aratat ca aveam numai nisip in pantofi de la patzania cu dala de beton... ma rog... ne-am despartit la coltul cladirii si am fugit catre statia de 38. Noroc ca a venit repede ca simteam deja cum imi amortesc degetele de la picioare, rand pe rand, incepand cu cel mic si terminand cu cel mare... speram doar sa nu mi se rupa si sosetelele si sa vad si vreun fir tras, ca asta insemna ca trb sa le dau jos... si nu cred ca as fi putut sa fac asta...In bus ma tot bufnea rasul, ca era un cuplu pe niste scaune, un el si o ea(ca aici trebuie sa specific) si ea ii citea ceva dintr-o carte... el, ii tinea galant geanta ei in bratze si, pe masura ce femeia ii citea, lui i se inchideau ochii, i se inmuiau mainile si scapa geanta din brate... bai nene, iar urata aia era un monument de rabdare(sau prostie)ii dadea aluia un ghiont, roscatul se trezea, se apleca, ridica geanta de jos si scena se repeta... gagica ii citea, el adormea, ii scapa geanta, urma ghiontul, apoi ridicarea gentii... ma rog, dupa cea de-a 4-a oara m-am plictisit sa ma uit la ei cat de retardati erau... ca prea aveau amandoi niste fetze d-alea ciudate, amandoi roscati, palizi, cu pistrui, slabanogi si imbracati sleampat, la vreo 30 de ani, asa...asa ca mi-am indreptat atentia catre partea stanga a mea, unde, desi era ora 23:15, era parcat un carutz, acoperit cu folie d-aia de protectie impotriva ploii, din care razbateau nene niste oracaieli si niste urlete enervante, de imi venea sa o dau cu capul de geamuri pe mama - negresa, care citea plictisita ziarul, ca sa fie la curent cu ultimele noutati. Mi-era mila si de puradelul ala mic si negru, ca era clar ca ii era cald, ii era somn, ii era foame, poate mai facuse si pe el, ca era mititel, avea maxim 9 luni... pai chiar ora 11 noaptea nu e ora potrivita sa stai cu copilul pe drumuri...nu de alta, dar deja ne isterizase pe toti maimutzica aia mica si urlatoare, iar mie, asa cum era de asteptat, mi se terminase acumulatorul la MP3 player si nu puteam sa mai ascult muzica, ci doar urletele din carucior...

Cand m-am dat jos din bus i-am multumit lui Dumnezeu pt copilul cuminte si putin urlator pe care mi l-a dat, iar apoi am bagat viteza spre casa. Cum am intrat in casa, mi-am aruncat balerinii din picioare, i-am pus la uscat pe calorifer, mi-am pus adidasii in picioare si am fugit repede afara sa fac poze la prima zapada londoneza... iat-o!

Luni - 27 oct - Hard Rock Cafe - London

Iata cum a aratat, pe scurt, agenda zilei de azi:

ora 12 -ca de obicei, trezirea, admirat in oglinda si constatat cu mare mare fericire ca Marele Cos de pe fata disparuse...Traiasca crema verde de la Forever!!

ora 12:10 - citirea corespondentei primite, invatarea PIN-ului de la noul card Hallifax si incercarea de instalare pe laptop a wireless-ului trimis din tara de Edy

ora 12:12 - observatie asupra faptului ca CD-ul de instalare era spart in 4 bucatzele datorita ambalajului necorespunzator ci concluzionare asupra faptului ca instalarea este practic imposibila

ora 12:13 - ora 13 - injurat, blestemat si alte asemenea + cautat pe ebay si cumparat WiFi USB Wireless Adapter pt "exorbitanta" suma de 7,98 lire(daca aflu ca doar atat imi trebuia ca sa am net acasa, in pat, iar eu am platit 50 lire la indian/tigan ca sa-mi instaleze un rahat de Vista si inca 25 - 30 de lire pe orele petrecute la internet cafe, chiar ca ma oftic rau de tot)

ora 13:00 - pus rufe la spalat, ca nu am mai facut chestia asta de o saptamana

ora 13:30 - pus rufe la uscat, afara si salutat vecinii

ora 14 -inceput preparare salata pt prima masa pe ziua de azi

ora 15 - terminat mic dejun/pranz (cum zice englezoiul "brunch")

ora 16 - fugit catre Dalston Station, incarcat Oyster expirat sambata, bagat viteza catre statia de bus

ora 17 - dupa o jumatate de ora in care cei 4 adolescenti din spatele meu au urlat in continuu(pt ca asa vorbeau ei, cu multi decibeli, nu din alte motive), s-au injurat de toti sfintii, s-au chicotit, s-au harjonit, s-au inghiontit si tot asa...bus-ul s-a oprit in Piccadilly Circus si ne-a zis indianul sa ne dam jos si sa-l asteptam pe urmatorul (ca de obicei, ca asa am patit si vineri); de data asta nu mi-a parut rau pt ca am scapat de galagiosi

ora 17:01 - a venit bus-ul 14, care era d-ala frumos, cu etaj, dar care ajunge si la mine la statie, la Hyde Park Corner, asa ca l-am luat, am fugit repede si m-am asezat confortabil pe primul scaun din primul rand de la etaj si am inceput sa ma machiez

ora 17:24 - am inceput fuga catre facultate pt ca urma cu siguranta sa intarzii

0ra 17:30 - nu am intarziat pt ca Tim este ocupat cu baiatul de la Computer room sa instaleze un nou retroproiector, pt ca cel care ne-a servit pana acum a cazut la datorie

ora 17:45 - in sfarsit incepem cursul; ne vorbeste din nou despre rusi, despre cat de multi si cat de bogati sunt ei, despre cele 4 categorii de consumatori de lux, adica Eagles(vulturii = cei care se ridica deasupra tuturor), Peackocks(paunii = cei ce sunt mai mult interesati de etalarea marcii, a etichetelor, cu alte cuvinte "neamurile proaste"), Chameleons(cameleonii = care se dau si ei dupa cum bate vantul, nu sunt fideli unei anumite marci, ci poarta doar ce vad si ei prin reviste ca e la moda; adica sunt "neamurile si mai proaste") si Owls(adica cei care stiu sa discearna, care sunt fideli unei firme datorita prestigiului acesteia; sunt consumatorii cu adevarat stilati).

De data asta cand a venit vorba de Stella McCartney am putut si eu sa ma laud in gandul meu ca stiu cine este, adica este fiica lui Paul McCartney, tinerica, frumusica si mama a 3 copii. Bravo ei! Cursul de azi a fost despre cum s-au adaptat marii designeri la cerintele maselor, adica Armani a inceput sa creeze blugi, Armani Jeans si Viktor&Rolf s-au afiliat cu H&M, iar Stella McCartney cu Adidas. Ne-a dat apoi sa citim un raport de la conferinta Supreme Luxury 2007, tinuta la Moscova si un lung articol scris de Idris Mootee, un american despre care am crezut initial ca e o tipa, pt ca numele parea feminin. F interesant si bine documentat, cu informatii despre cum a ajuns boom-ul economiei americane din 90 sa creeze noi milionari, apoi cum acestia au vrut mai mult, tot mai mult, pt ca acum, sa se sature de produse materiale, de masini si de televizoare si sa-si doreasca mai multe relatii, experiente si spiritualitate...asa ca si-au indreptat atentia si banii catre Bali Resort sau alte locatii de lux. Iar spre finalul cursului ne-a mai dat si un mic test, cu vreo 10 intrebari, dar pe care o sa le discutam sapt viitoare.
ora 20:31 - urcare in 38 - destinatie Hard Rock Cafe

Asta e pe scurt ziua de azi, asa, pt cei grabiti. Detaliile si povestirile adevarate abia acum incep...

Ehe... iata ca dupa o luna si 4 zile de la sosirea mea aici, a venit si momentul sa intru intr-un bar si sa beau ceva. Si ma bucur din suflet ca nu a fost asa, orice bar, ci cel mai tare si cel mai renumit din Londra, adica "Hard Rock Cafe". Vorbisem cu Ayesha de vreo 2 sapt ca o sa mergem intr-o seara si o sa vedem si noi cum e atmosfera... ramasese sa mergem chiar vinerea trecuta, dar dupa cursuri a zis ca e obosita si s-a carat acasa, asa ca nici eu nu am insistat. Dar azi, nici nu s-a terminat bine cursul de Luxury Brand Management ca a si zis: Hai, sper ca nu ai treaba ca vreau sa mergem la Hard Rock Cafe!"Vaii... eu treaba? ce treaba sa am? sa-mi fac proiectele? eh...lasa ca sunt proiecte de grup, deci nu trb sa muncesc numai eu... asa ca normal ca ne-am dus...

Aici azi s-a lasat un mare frig, chiar am citit in Lite, ziarul gratis din bus, ca la noapte va fi doar 1 grad, deci, la ora 20:30 cand s-a terminat cursul deja era frig. Eu mai eram cum mai eram imbracata, ca aveam o geaca lunga pe mine si, e lucru dovedit, stratul adipos raspunde mai greu la stimuli de temperatura, adica daca inauntru mi-a fost cald si bine, pai cand ies afara tot cald si bine imi este, pentru ca dureaza ceva timp pana sa ajunga sa se raceasca tot stratul meu adipos... dar ea, saraca, se sa faca, ca avea un sarafan pe ea destul de subtirel si de scurt, dar f f misto, genul Dika, iar despre strat adipos ce sa vorbim... lipseste cu desavarsire... noroc ca a venit repede 38. A fost cam aiurea ca eram amandoua zapacite si, din statia de bus am mers pe jos mai departe spre Green Park Station, in loc sa ne intoarcem si sa vedem ca la 20 de metri de statie era si barul... bine ca ne-am dat totusi seama si ne-am intors doar dupa vreo 2-3 minute de mers... iata inca o data o demonstratie a faptului ca in Londra poti sa te ratacesti mergand in jurul blocului...(vorba asta am auzit-o in vara, la o terasa, mi-a placut si am retinut-o, deci nu e creatie proprie).

Am fost cam mirata sa vad ca absolut toate mesele de la terasa de afara erau ocupate, pentru ca era un friiig... eu nu as fi putut sa stau asa relaxata, pe scaun, afara, in bataia vantului si sa mai si savurez un pahar cu bere... si culmea, nu erau numai pustani, sa zici ca beau o vodka si se incalzeau, erau oameni in toata firea, trecuti de 50-60 de ani... dar m-am prins ca ei de fapt stateau afara pt ca inauntru nu se fumeaza si d-aia...ma rog, treaba lor, eu i-am spus Ayeshei ca nu prea am chef sa stau afara ca sunt sigura ca toata distractia este inauntru... iar ea m-a aprobat, cu barbia dardaind de frig... am stat cateva minute la coada ca sa intram inauntru, dar si cand am intrat...am ramas masca... vai cat de frumos este... De la intrare se vad pe pereti o multime de haine de cantareti puse in diverse vitrine, instrumente muzicale cu semnaturi celebre, cum e chitara donata de Eric Clapton sau multe poze cu staruri rock, discuri de aur sau de platina, postere cu autograf si tot felul de chestii de genul asta. Cand am intrat canta Aerosmith, iar eu trageam pe nas aromele care pluteau in atmosfera, miresme de mancare buna, si calda, si semana f mult cu mirosul inconfundabil de ingrediente de la Pizza Hut... iar eu si Ayesha ne tot chinuiam sa gasim cu privirea o masa libera. Pana la urma ne-am dat batute si ne-am hotarat sa coboram, pt ca mai este si la subsol o parte...

Scarile si holul care duceau spre subsol erau la fel, adica pline cu tot felul de minuni ale rock-ului, dar nu pot sa dau multe detalii acum pt ca sincer, nu am fost prea atenta. Cand am intrat jos, am vazut ca totul era decorat cu panze de paianjen, cu scheleti in marime naturala si cu dovleci, in stilul Halloween-ului. Aici am gasit 2 locuri la bar, pe niste scaune inalte si comode, de piele neagra, cu spatar, tocmai bine ca sa putem sa ne auzim cand vorbim, dar exact in centrul barului, astfel incat puteam si eu sa mai arunc un ochi si sa vad mai bine ce ma inconjoara. A fost super super dragutz si nu-mi pare rau ca am dat 10 lire pe un cocktail, ca in banii astia intra si un pahar de Martini ca suvenir, iar o parte din incasari erau donate pt cercetarile referitoare la cancerul la san...asa ca, mi-am zis ca daca in Romania mi-am luat toate porcariile de insigne de tinichea de la Avon cu fundite roz, de ce nu sa-mi iau si sa beau si un cocktail misto care se numea Pink Ribbon, pt ca lamaia verde care era pusa deasupra era in forma de fundita d-aia roz(doar ca era, normal, verde) care simbolizeaza lupta impotriva cancerului la san... toata luna octombrie, la Hard Rock Cafe, este luna Pinktober...Cica este al 9-lea an in care se organizeaza asa ceva.

Cat am stat am avut onoarea sa vedem pe cele 2 monitoare din spatele barului videoclipuri cu Guns and Roses - Sweet Child of Mine, Depeche Mode - People are People sau Duran Duran. Am avut ocazia sa ne si decidem asupra temei pt proiectul de la Trends Forecasting, adica ne-am hotarat sa scriem cum sta treaba cu concursurile de frumusete pt fetite, adica Pageants Contests. O sa trebuiasca sa zicem chestii cu care nu suntem de acord, adica faptul ca fetitele au cam 2-7 ani, sunt machiate, rujate, fardate, coafate, dar o sa apreciem faptul ca e un concurs, iar competitia este un factor care te ajuta sa cresti si sa-ti dezvolti personalitatea...Cred ca subiectul e misto...bine ca nu ne-am hotarat sa vorbim despre Joanne Borgella, o fosta Miss F.A.T si castigatoarea din 2005 a reality-show-ului Mo'Nique's Fat Chance... Pacat ca nu am stat decat vreo ora, ca la 10 pleca ultimul metrou din Green Park, dar ne-am promis solemn ca o sa mai mergem o data ca sa incercam si mancarea, ca prea mirosea frumos. Oricum, din ce am vazut, erau numai hamburgeri, cartofi prajiti si tot felul de minuni d-astea de junk-food... o sa va povestesc cand o sa fie cazul...

http://www.iqads.ro/clipul_publicitar_1359/ - Nu mai taiati copacii!!

Filmuletzul asta l-am primit pe Mess acum ceva timp. Mi se pare f f misto...

Deci, dragilor, incercati sa reciclati ce se poate recicla... pt ca altfel... o sa va muste cainii...

Sambata, duminica - 24-25 oct

In week-end-ul asta am fost fata cuminte si am invatzat, m-am ocupat de proiecte, m-am documentat pt ele, chestii d-astea boring... Au fost 2 motive principale pt care am facut lucrurile astea mai putin potrivite pt un week-end la Londra: 1. mi-a iesit un cos pe fatza, d-ala mare si naspa si nici prin cap nu mi-a trecut sa ies in lume defiland cu el in vant; 2. Alexandra mi-a imprumutat laptopul ei, cu internet nelimitat, si atunci m-am gandit sa caut toate lucrurile de care am nevoie pt referate, toate site-urile, toate chestiile...ca e mai bine acasa, in pat cu laptopul, decat jos la indianu la internet, intepenita pe un scaun...iar spre fericirea mea sa zicem ca duminica a mai aparut si cel de-al treilea motiv, vremea urata, ploaia, frigul si faptul ca s-a dat ceasul cu o ora in urma si se intuneca mai devreme acum.

Dar sa nu credeti ca daca am stat mai mult in casa nu am cheltuit nici bani... nici vorba... am facut o achizitie serioasa, dar de care aveam mare nevoie pt la facultate, adica mi-am luat imprimanta. De data asta o sa las misterul sa planeze si nu o sa va zic decat ca e HP, e frumoasa, e desteapta si cu ajutorul ei mi-am umplut camera cu poze. O sa va arat si voua pozele printate cu ea pt ca sunt f mandra de achizitie.

Pup si sunt sigura ca va bucurati pt mine...

Romanii in strainatate

Azi m-am gandit sa fac curat la sutele de mailuri primite de-a lungul timpului pe adresa de yahoo, sa sterg din address book adresele de email ale persoanelor care nu nu numai ca nu mi-au mai scris nimic de ani de zile, dar nici macar forward-uri d-alea cacacioase la filmuletze si la bancuri nu mi-au mai dat, m-am gandit sa mai eliberez si eu casutza asta de email ca se spune ca daca nu-ti golesti casa de vechituri nu o sa ai niciodata loc pt lucruri noi. Acest lucru este valabil si pt partea sentimentala, pt ca persoanele care se agatza cu disperare de lucruri de mult apuse nu au loc in inima lor pt noi iubiri. Lucrul asta e dovedit.

Asa ca... iata-ma hotarata sa ma apuc de curatenie. Primul mail din coada este datat 4 decembrie 2005 si e trimis de o prietena maritata cu un francez si stabilita acolo. L-am citit si m-am gandit la faptul ca acum 3 ani nici prin cap nu-mi trecea sa plec in strainatate, dar iata-ma acum, aici, in 2008... si citind mailul mi-am dat seama ca ma regasesc in el. Mi-a placut mult, asa ca mi-a parut rau sa-l sterg inainte sa-l impartasesc cu voi, asa ca iata-l....

"Sociologii au studiat si identificat generatii: s-au perindat in ultimul secol generatia interbelica, generatia "baby boomers", generatia hippie, generatia youpie, generatia X, generatia Y. Parintii nostri au fost generatia de sacrificiu. Ei s-au chinuit cu comunismul pe model chinezesc antedecembrist. Apoi cu tranzitia; cu entuziasmul postdecembrist; cu nesiguranta zilei de maine; cu Caritasul, Bancorexul, FNI-ul. Cu inflatia, cu criza economica. Cu totul si nimic. Apoi am venit noi.
Noi suntem generatia care pleaca. Generatia care a plecat. Noi, care muncim la negru in Irlanda, care cersim in Franta, furam in Spania, spalam vase in Italia, ingrijim de copii in Anglia, care studiem in America, programam sau facem strip-tease in Canada. Generatia care pleaca. Dezamagiti de prezent, visam la un viitor in care ne reintoarcem acasa plini de bani, ne luam case, ni le mobilam si dotam cu electrocasnice asa cum am vazut afara. Generatia care se straduieste sa puna un ban deoparte. Care vorbeste cu parintii prin telefoanele cu cartele cu cod. Care scrie mailuri prietenilor, vorbeste prin messenger cu fostele iubiri din tara, care tine bloguri si face poze. Orice numai sa nu ne instrainam. Nu vrem sa fim francezi, italieni sau spanioli. Le vorbim limba de nevoie. Injuram, iubim, plangem in romaneste. Suntem romani, chiar daca nu stam ore intregi la coada ca sa votam. Suntem romani atunci cand ascultam manele sau Parazitii si ne povestim viata de student. Atunci cand intram pe forumuri de discutii si criticam ultimele hituri O-zone. Atunci cand ne intoarcem acasa de sarbatori si dam de baut prietenilor. Cand salivam la amintirea sarmalutelor de acasa, a muraturilor de iarna cum nu gasesti aici, a palincii, slaninei afumate, tobei, caltabosului, mamaligii. Suntem generatia plecata pe afara. Un roman din sapte. Cu nimic deosebiti, schimbati totusi cu desavarsire. Ingrijorati de destinul tarii, dar usurati totodata la gandul ca, din fericire, nu e neaparat si al nostru. O generatie pierduta. O generatie care spera sa se reintoarca, odata si odata. La parinti, prieteni lasati in urma, iubiri de demult. La mamaliga de odinioara, la sarmalute, cozonac, palinca, slanina afumata. La colindele de Craciun, la ciocnitul oualor de Pasti. La bunici, la copilarie, la Romania pe care ne-o amintim, la Romania pe care o purtam in suflet!!!"

Vineri - 24 oct 2008

Acest post este dedicatie speciala pt sotzul meu iubit, care a platit o carutza de bani la Posta Romana doar ca sa ma stie pe mine fericita aici... si, iata-ma azi f f fericita. Mi-am luat in sfarsit coletul de la posta, pt ca a postasul a venit marti la usa, la ora 13:50, iar eu parasisem postul cu vreo 20 de min inainte. Eh... asta e...ceasul rau, pisica neagra. Pana la urma m-am informat ce bus-uri sa iau pana la Parcell Force, adica fostul Royal Mail, am luat caruciorul de cumparaturi al Alexandrei, ca stiam ca pachetul o sa aiba 9 kg si am pornit voiniceste la drum, pe la ora 11, intr-o zi de toamna absolut superba. Soarele imi intra in ochi de fiecare data cand bus-ul cotea la stanga, frunzele erau maturate de pe jos de un vanticel caldutz, nici un nor pe cer... o atmosfera de vis. Am luat bus-ul 30 si m-am dat jos la King's Cross, o imensa intersectie care are renumele de "mare nod feroviar"... nu stiam asta, am aflat dupa aia, dar stiu ca ma uitam totusi mirata cata lume era pe strada, cum toti trageau dupa ei trolere, am vazut toate culorile, formele si firmele de trolere... eram fericita ca aveam si eu carutul dupa mine si ma incadram f bine in peisaj.

Intersectia este dominata de gara si de hotelul St.Pancras, de unde am vazut ca pleaca Eurostarul...super tare...nu am avut aparatul la mine ca sa-i fac o poza, dar o sa caut pe net, ca sa vedeti si voi cat de misto este...si va dau si link-ul de pe Wikipedia, in caz ca vreti sa vedeti poze mai frumoase... http://en.wikipedia.org/wiki/St_Pancras_railway_station.

Gara este de fapt o cladire inalta, construita in 1864, in stil gotic, cu turnuri din caramida roscata, dar anul trecut, cam pe vremea asta, mai precis pe 14 noiembrie, s-a terminat renovarea ei de multe milioane de lire sterline si s-a deschis ca punct de plecare al Eurostarului, catre Lille, Paris si Brussels. In cadrul garii sunt o multime de magazine, restaurante, baruri si terase, s-a facut cel mai lung bar pt sampanie din Europa si mai este in centru o statuie enorma, de 9 metri, ce infatiseaza doi indragostiti imbratisati, iar locul respectiv se numeste "The Meeting Place"... am vazut pe bloguri ca unii comenteaza faptul ca nu prea are aspect de gara, ca e mai degraba un mare mall din care pleaca trenurile bla bla bla... totdeauna unii vor fi mai carcotasi, altii nu vor accepta o schimbare ca fiind un lucru benefic, dar fiecare e liber sa-si exprime pe blogul propriu ideile lui despre orice subiect. Mie constructia mi se pare minunata, impozanta, arhitectura este superba, iar combinatia de caramida veche si acoperisul enorm de sticla mi se pare fantastica. Sper ca atunci cand Eva o sa fie de varsta mea sa fie si Gara de Nord din Bucuresti tot asa de frumoasa...

Dupa ce m-am indreptat intai spre o directie gresita, pe Euston street, am reusit sa ma redresez cu ajutorul hartii din statia de bus si, dupa 10 minute de mers in directia buna, am gasit si statia de bus 46, pe langa care trecusem fara sa o observ, cu 20 de minute in urma. Nu am mai mers decat vreo 10 minute pana la Parcell Force, dar nenea de acolo mi-a dat proasta veste ca nu e la ei coletul, ci la oficiul postal de pe Stoke Newington nr 138. Ma rog, ce sa zic... i-am multumit si m-am indreptat spre casa, binenteles cu un bus luat la nimereala, ca majoritatea se indreptau spre St.Pancras. M-am urcat din nou in 30, dar am vazut ca soferul era nebun rau... punea niste frane de abia ma tineam pe scaun, iar fundul imi aluneca pe el, ca aveam geaca neagra de fash, iar la astia in autobuz scaunele sunt toate tapitzate, nu sunt de plastic...Abia asteptam sa ajung mai repede, sa fug la posta si sa-mi iau pachetul. In ultimele zile nu prea am baut apa, asa ca mi se uscase fatza, fruntea, nasul... abia asteptam sa ma dau cu crema mea verde, sa ma spal pe dinti cu pasta mea cu aloe... altceva nici nu mai vroiam...doar astea doua si eu eram cea mai fericita...

Dar nu a fost chiar asa de usor nici la posta, ca eu m-am dus la posta pe care o stiam eu, dar aia se numea altfel... ma rog, nu o sa consider ca am stat chiar degeaba la coada pt ca am trimis totusi o felicitare in tzara, cuiva care tocmai si-a pierdut mama si stiu ca sufera f mult. Tanti de acolo mi-a spus ca nu e asta oficiul corect, asa ca m-am dus din nou la bus, m-am uitat din nou un pic pe harta si... cum sunt eu norocoasa, nu am mai mers decat 2 statii si gata, am ajuns la posta. Cand i-am dat indianului hartia si mi-a adus coletul... s-a uitat asa, mirat la mine si m-a intrebat daca am cum sa-l car... i-am aratat fericita caruciorul de cumparaturi si l-am luat. Din pacate, cutia era mai mare cu vreo 2 cm decat gura caruciorului, asa ca a trebuit sa-l desfac acolo, la posta si sa-mi pun toate chestiile in carucior. Am vrut initial sa arunc cutia, dar dupa ce am desfacut scotch-ul in care era infasurata, am vazut ca era una dintre cutiile mele din Ikea, asa ca nu m-am indurat sa o arunc si am luat-o si p-aia la subrat.

Cum am ajuns acasa m-am dus si m-am spalat pe dinti, m-am dat cu crema, m-am parfumat cu parfumurile mele dragi... Doamne! ce bine a fost!

Am fost apoi pe la banca si cred ca am fost asa de fermecata de negresa de la ghiseu ca am uitat sa-mi iau pasaportul de acolo... si, dupa ce ajunsesem deja in statia de bus, m-a sunat tipa si mi-a amintit... ma rog... se pare ca eram inca cu capul in nori, de fericire ca mi-au venit cosmeticele din tzara. Mi-am incarcat apoi si cartela de mobil cu vreo 20 de lire, ca am de facut niste proiecte si sunt in echipa cu Ayesha la proiectul cu parfumurile de la Trends Forecasting si in echipa cu Milk la proiectul cu Event Management, asa ca o sa mai trebuiasca sa le mai sms-esc, sa le mai sun si tot asa.

La scoala a fost ok... ne-a tot aburit profa cu trend-urile ei, ne-a pus sa-i povestim ce ne-a placut de la expozitie, ce nu ne-a placut... am fost f incantata sa aflu ca pantofii aia aurii cu toc de 10 cm si cu pernutza de aer Nike erau facuti de designer-ul Cole Haan. Am intrat sa vad pe net cam ce preturi are... un rahat... pai doar 600 dolari o pereche de cizme... o sa-mi iau vreo 3 perechi, ca la pretzul asta e pacat sa nu le iau...:)

Ne-a povestit de parfumuri care miros toate a trandafiri, dar nici unul nu miroase la fel, adica ea vorbea de Chanel no.5, de Rose, de la Paul Smith, de Valentino Rock&Rose si de Commes des Garcons - Rose. De asta din urma eu nu am auzit niciodata, dar cica e o gama exclusivista si nu se gaseste peste tot. Ma rog... toate mi-au placut cum miroseau, ca una dintre colegele mele, o italianca, adusese cateva mostre pe care le luase din diverse magazine... ma rog... e mult spus mostre, ca mostre sunt alea din mapa de la FM... erau de fapt cartonase d-alea subtiri imbibate cu parfum... fata isi facuse serios temele... spre deosebire de altii

Ne-a aratat din nou parfumul lui Marc Jacobs - Daisy si iar a mai batut un pic campii despre faptul ca

Seara mi-am facut un dus lung, m-am spalat cu toate gelurile de dus pe care le primisem, ca imi fusese dor de ele, mi-am pus masca pe par... super misto...chiar, stiti cum zice englezoiul ca se cheama cand stai si te ingrijesti asa, din varful capului pana la degetul mic de la picior? Ii zice "pampering"...asta ca sa vedeti de la ce vine cuvantul pampers.

Hai ca am fugit...

Pup