marți, 14 octombrie 2008

Vineri - 26 sept 2008 - Mare e nene Big Ben-ul astora!!!






















Vai, vinerea asta a fost superba…am avut o zi plina, incepand cu plecarea la facultate, apoi la intoarcerea acasa am fost surprinsa de Edy, care ne-a luat flori tuturor fetelor din casa, pt ca urmau 3 zile in care era singurul reprezentant al sexului tare din casa, Alexandra si Costa fiind plecati la Geneva intr-un we prelungit. Iar seara, desi incepuse ‘promitator’, cu mine in trening, relaxata pe canapea, uitandu-ma la Crimele din Midsomer, cand, deodata, cineva a luat hotararea sa mergem in oras… pai ce? Credeti ca mi-a trebuit mult? In 10 min eram echipata. Am luat 38 si am coborat toti trei in China Town, langa Ripley’s, Believe it or not – un fel de muzeu de ciudatenii dupa care stiu ca se facuse si o emisiune in care veneau toti ciudatii si mancau serpi ce le ieseau dup-aia pe nas sau tot felul de alte cretinitati d-astea. Ma rog, zona oricum este absolut superba, miroase minunat a mancare peste tot pt ca sunt sute de restaurante chinezesti, magazine de suveniruri, supermarketuri cu produse asiatice, puburi bla bla…ca in centrul Londrei, ce mai. Strazile sunt super misto pt ca au bolte din felinare de hartie rosie, intinse pe niste sfori, tot rosii, dintr-o cladire pana la cealalta, de vis-à-vis, iar la intrarile principale sunt porti mari, in stil chinezesc, care dau un aer f pitoresc imprejurimilor. Oricum, asiaticii sunt super haiosi, sunt toti imbracati f f fistichiu, incepand cu ochelarii cu rame groase, care vad ca sunt inca f la moda si terminand cu fetele cu fustele de blugi f f scurte, curelele f f late, pantofii ori cu tocuri f inalte ori f simpli, gen balerini, iar ciorapii in culori cat mai tipatoare sunt la ordinea zilei sau baietii (acum ma refer la adolescenti, nu la hodorogi) cu blugi f f mulati pe niste picioruse f f slabe si cracanate, dar cu niste adidasi gheata f f mari in picioare. Doamne, pai daca ar fi sa fac un album de ciudati, sigur peste 50% ar fi asiatici(si zic asiatici pt ca prietena mea de la facultate, thailandeza, mi-a spus ca ea recunoaste f bine fizionomiile ce sunt caracteristice anumitor zone, adica care e din Thailanda, care e din China, care e japonez, ma rog… ea stie cum face, asa ca la subiectul asta chiar nu am vrut sa intru in detalii… m-am multumit doar sa-i confirm faptul ca pt noi, alibi, toti sunt numiti generic chinezi).
In zilele mai racoroase am vazut ca se poarta pe cap niste caciuli, de obicei intr-o singura culoare, care neaparat trebuie sa stea doar pe varful capului astfel incat sa atarne f mult pe ceafa. Ceva ce seamana cu un gogosar, cu o caciula care acum-acum sta sa cada… dar nu cade, normal.
Deci, odata ajunsi in China Town ne-am apucat si noi sa facem poze, ca tot omul, dar o sa postez o poza haioasa, cu un nene, negru, care s-a bagat in poza noastra, dar pe care nici unul dintre noi nu l-a vazut decat acasa, cand ne-am uitat pe poze.
Dupa ceva timp de plimbare printre stradutele din China Town, am ajuns si in rond la Piccadilly, am intrat apoi intr-un magazin de dulciuri, din care mi-am luat un fel de jeleu, lung de vreo 30 de cm, verde, cu aroma de mar… dar nu asta era asa important, ci faptul ca serpalaul ala verde era pus intr-o cutie de carton in forma de bus supraetajat, simbolul Londrei. Super dragutza cutia…am pastrat-o ca amintire si si-a gasit un f bun loc aici la mine, pe etajera de deasupra patului … si sper sa I se mai alature multe multe alte prostioare dragutze, specific londoneze.
Ne-am dus si noi in josul strazii, impreuna cu o multime de petrecareti jumatate beti sau oameni seriosi, iesiti cu familiile la plimbare, turisti de toate natiile, varstele, etniile…ma simteam ca intr-un shaker urias, alaturi de mii (daca nu cumva sute de mii) de alte persoane. Era o strada doar cu acces pietonal si trb sa va spun sincer ca nu stiam incotro sa ma mai uit. In toate partile erau pub-uri, cinematografe, teatre, magazine, terase, baruri… Pub-urile erau o nebunie, toate erau care mai de care mai atragatoare, cu afise de Happy Hours, cu lumini super misto, cu arhitecturi super misto, dar era haios cand ii vedeam pe cei cazuti in patima tutunului cum erau nevoiti sa stea in picioare, in fata pub-ului, pentru ca inauntru nu este voie sa se fumeze in absolut nici un fel de local din Londra (de fapt, cred ca din Anglia, nu neaparat din Londra). La un moment dat am ajuns chiar pe o strada de vreo 200 m plina doar cu restaurante si pizzerii italienesti si pe stanga si pe dreapta… Nebunie mare, lume multa, unii pe scaune la terase, altii in picioare, unii inauntru, altii afara, unii linistiti, altii strigand, injurandu-se sau punandu-si poalele in cap… haos total, oricum, dar fiecare cu aia a ma-sii… nimeni nu avea treaba cu nimeni, fiecare era acolo sa se simta bine, sa bea pana nu mai poate, iar apoi sa plece linistit acasa, in treaba lui… nimeni nu mi s-a parut ca este pus pe scandal… f f civilizat, ce mai…
Intr-un final am ajuns intr-o piateta super mare, la care am ajuns dupa ce am coborat niste trepte intestate cu oameni. Piateta era de fapt o mare intersectie, dar si cu o zona pietonala, cu fantani arteziene si cu o coloana imensa in mijloc, cu o statuie a lui Nelson in varf, semn ca ajunsesem in sfarsit in Trafalgar Square. Aici este punctul din care se masoara toate distantele catre diferite orase, iar columna este inconjurata de 4 lei imensi din bronz, vopsiti in negru, mereu acoperiti cu turisti dornici de poze. Ne-am facut si noi niste poze pe acolo, ca doar si noi eram turisti, nu? Iar apoi am pornit pe jos, usor –usor pe Westminste, pe langa diverse cladiri administrative cand deodata… am vazut si m-am indragostit iremediabil de el… nu credeam ca e atat de mare, de alb, de curat si de frumos… mi-a luat ochii, mi-a taiat rasuflarea si m-a dat pe spate… Big Ben-ul (dar ce credeati???) O frumusete de turn, cu ceas in varf, luminat in partea de sus cu o lumina superba, verde, care ii pune perfect in evidenta superbele modele arhitectonice gotice… eh, da… il vazusem in sute de carti, filme, poze, dar realitatea a depasit cu mult asteptarile. Iar ma miram in sinea mea, ca doar am mai vazut o multime de alte cladiri, care mai de care mai de renume international, Sagrada Familia din Barcelona, zeci de alte biserici si catedrale din Viena sau din Praga, dar trebuie sa recunosc ca Big Ben-ul o sa ramana favoritul meu. Nu-mi mai ajungeau pozele cu el, vroiam si asa si altfel, si de aici, si de pe trotoarul de vis-à-vis, si mai jos si mai sus… ce mai… eram innebunita… mi-a placut la nebunie. Nu stiu exact sa explic ce m-a dat asa de tare pe spate, faptul ca simteam cu adevarat ca am ajuns la Londra, Big Ben-ul fiind simbolul Londrei, faptul ca ceasul inca mergea f bine, desi turnul a fost terminat de construit in anul 1860, dupa vreo 20 de ani de munca… ma rog, nu conteaza exact ce mi-a placut, ideea e ca mi-a placut mult de tot si o sa mai vreau sa-l vad de vreo 20-30 de ori, pana sa ma satur de el. Ne-am dus apoi pe pod, peste Tamisa si ne-am pozat si cu Roata Mileniumului, adica British Airways London Eye, adica o roata enorma, de 135 m inaltime, cu 32 de capsule de observatie, din care se poate vedea toata panorama Londrei… alt lucru absolut superb, dar care bine ca nu functiona ca deja se facuse aproape de miezul noptii. Oricum, era luminata in lumini albastre, ce accentuau detaliile siluetei perfecte ale masinariei. Chiar si asa tarziu in noapte, podul era plin de vizitatori, cheiul Tamisei era la fel de plin de turisti ca si centrul orasului, iar noi abia am reusit sa facem cateva poze cu statuile reprezentant creatiile lui Salvador Dali, din care una stiu sigur ca se numeste Scurgerea Timpului si reprezinta un ceas care se scurge, se topeste si simbolizeaza trecerea ireversibila a timpului. M-am documentat despre ea in mod special pt ca vroiam sa mi-o tatuez pe glezna acum vreo 10 ani, cand eram si eu mai curioasa… dar timpul nu este trecut si cine stie cum vin la Bucuresti cu un tatuaj pe glezna… nu ar fi dragut??? Ma mai gandesc…
Pana la urma a trebuit sa o luam usor la pas catre o statie de autobuz, ca deja toata lumea era cam obosita, dupa atata colindat… a fost misto ca am reusit sa nu coboram la timp din bus, sa fim nevoiti sa coboram undeva unde nici unul dintre noi nu mai fusese niciodata, dar iar a intervenit civilizatia englezeasca si hartile super detaliate si statiile de autobuz cu traseele detaliate ale fiecarui bus care opreste acolo… asa ca ne-am descurcat de minune si pana la urma am luat un bus care ne-a dus in Piccadilly Circus, loc din care am luat linistiti bus-ul 38N, adica 38 care circula toata noaptea, ca ziua este doar 38 simplu, fara N in coada. Ce mai… civilizatie nene, nu gluma. Aici totul merge ca pe roate, si, desi e f usor sa te ratacesti doar mergand in jurul blocului, totdeauna exista cate o statie de bus cu harta desenata f detaliat si din care poti sa-ti dai seama extraordinar de usor unde esti si cum poti sa ajungi unde ti-ai propus(ba chiar sunt scrise minutele pe care le faci cu bus-ul de la statia unde te afli pana la statiile urmatoare… normal, in zilele in care nu sunt blocaje in trafic).
Eh, pana la urma am ajuns linistiti acasa si am fugit fiecare in camera lui, fericiti de toate cele vazute si fotografiate...si cum vizita asta trebuia sarbatorita cum trebuie... am sarbatorit-o la un pahar...de vorba

Niciun comentariu: