duminică, 7 septembrie 2008

Crimele din Midsomer

De ceva timp, mai exact, de vreo 4 - 5 ani incoace, am descoperit ca imi plac foarte mult filmele politiste, dar nu neaparat cele de tip hollywoodian, ci filmele un pic invechite, care te duc initial pe piste false si in care politistii au nas de copoi, facand niste legaturi remarcabile intre diverse evenimente relativ disparate; nu imi plac in mod deosebit filmele in care pt prinderea unui criminal se fac analize ADN asupra unui fir de par amarat, gasit intr-o masina, intre schimbatorul de viteze si marginea covorasului de pe jos(cum dreacu de l-a vazut frate acolo?daca era de la pisica victimei? cum mai rezolvau cazul?) sau arata imagini socante cu cadavre grotesti, ce imi fac firele de par de pe ceafa sa se ridice... si sa aprind lumina in camera... de frica...


Ma pasioneaza mai mult gandirea simplista prin care se analizeaza un muc de tigara aflat intr-o scrumiera, pe o masuta de cafea veche de 100 de ani, sculptata in lemn de nuc, aflata intr-o sufragerie decorata in stil englezesc, cu canapele si fotolii vechi, cu huse inflorate; mi se pare super tare cand detectivul retine nuanta de ruj de pe filtrul tigarii si... dupa vreo 40 de minute de film, se intampla sa revada aceeasi nuanta de ruj pe buzele unei super lady, care intamplator avea cel mai tare alibi, dar care se afla la nu stiu ce petrecere simandicoasa... si iata ca detectivul face legatura si gata!...prinde criminala... bine... ce am scris eu aici nu am si vazut in vreun film, dar era doar asa, un exemplu nevinovat.



Printre favoritele mele se numara serialul englezesc Midsomer Murders, difuzat in fiecare sambata si duminica, la ora 18:00 pe Hallmark Channel. In 2007 s-a turnat deja seria a 10-a, in care inspectorul-şef Tom Barnaby (John Nettles) revine împreună cu frumuselul si tinerelul detectiv sergent Dan Scott (John Hopkins ) pentru a elucida întâmplări sinistre, crime si mistere din mirificul peisaj rural din Midsomer. Acestia reusesc sa descopere o realitate dura, in care planeaza primejdia si moartea, dincolo de imaginea fabricata, idilica si calma, de ilustrata de vacanta a vietii de la tara.



Imi place sa cred ca toata povestea asta a mea cu plecarea in Anglia a avut si un pic de ajutor cosmic... glumesc, desigur, dar trebuie sa recunosc ca mi-ar placea tare mult sa ajung si prin partile rurale ale Regatului Unit, mai precis, tare as vrea sa vad live locurile incarcate de mister din serial. Din pacate, am aflat din Wikipedia ca sunt doar niste decoruri si ca Midsomer County nu exista cu adevarat, dar filmarile au fost facute in Long Crendon - Buckinghamshire, in Waddesdon Manor - Waddesdon - Buckinghamshire si in Wallingford - Oxfordshire; asa ca, daca o sa am drum pe acolo sigur o sa ma duc sa vad si niste castele vechi, in stil englezesc, construite din piatra innegrita de timp, cu gradini pline de flori multicolore si alei umbrite de copaci batrani.

Nu va spun mai mult, decat ca, de obicei, se intampla cam 2-3 crime, iar criminalul este de fiecare data persoana care apare la inceputul episodului f f nevinovata si care, de cele mai multe ori, se face chiar ca nu o cunoaste pe victima.

Vizionare placuta tuturor si sa va ganditi la mine cand o sa va uitati la serial.

PS. imi placea si Colombo, cand il difuzau, dar in America nu am ajuns inca...:(

Niciun comentariu: