Aeroportul Luton din Londra

Ehe... iata ca dupa ce am stat la aeroportul Baneasa jumatate de ora ca sa-mi las bagajul la cala, dupa ce am constata cu mare satisfactie ca in spatele meu coada se facuse mai mare decat era sala aia de asteptare si se prelungea pana in strada, in fata aeroportului, dupa ce mi-am luat un La revedere putin lacrimogen de la sot, de la Andreea si de la tatal ei, nea Gabi(care au facut un gest super super frumos si s-au trezit in mijlocul saptamanii la ora 3 dimineata ca sa ma duca pe mine la aeroport), dupa ce baietii de la check-in mi-au desfacut bagajul si au rascolit printre tampoane, farduri, rimeluri si parfumuri ca vazusera ei ceva la infrared, care depasea 100 ml - lucru pe care l-am combatut cu mare placere, aratandu-le un deodorant stick de la Forever de 92,1 grame, dupa ce m-am jucat Free Cell, Solitaire si Hearts inca o ora in sala de asteptare, dupa ce am constatat cu mare placere ca cei 18 RON platiti in plus pentru un loc Extra Leg au meritat cu varf si indesat pt ca erau destul de mici si de inghesuite locurile in avion, iar eu stateam ca belferul cu picioarele intinse, fara nici o problema, dupa un zbor destul de linistit timp de vreo 2 ore si dupa inca 45 de minute de turbulente, iata ca am ajuns si la aeroportul Luton, din Londra. Vremea era exact asa cum ma si asteptam, adica rece si umeda, dar de plouat inca nu ploua. Din aer insa, am vazut ca, desi era ora 7 dimineata, iluminatul public era inca in functiune, pentru ca cerul era f intunecat. Se vedeau o multime de casute si de stradute si de terenuri cultivate... ca peste tot.

Aeroportul se vrea mic, desi mie nu mi s-a parut deloc asa, dar am tras concluzia asta datorita faptului ca de pe scara avionului nu am vazut nici un autobuz care sa ne duca la aeroport, ci am mers direct pe pista, ca la aeroportul din Iasi. Am ramas uimita inca de la primii pasi pe acolo de faptul ca aici nivelul de civilizatie este f f f ridicat; nici nu ajunsesem macar la controlul pasapoartelor, ca am si vazut pe un perete o cutie de plastic alba, cu o cruce rosie; am tras eu repede concluzia ca era vorba de o trusa de prim ajutor, dar ...socul acum vine...langa ea era un defibrilator... un defibrilator bai nene, in aeroport, cand la noi nici macar nu au toate spitalele din provincie...

Bine, trecem peste asta; stau la coada la aia acolo sa-mi verifice pasaportul, se uita nenea ala adanc in ochii mei, vede el ca nu am venit cu ganduri necurate si imi ureaza Welcome. Bagajul vine repede pe banda aia, trag de el fericita, il urnesc cu greu, dar urmaresc indicatoarele de Exit si ies fericita din aeroport. Ma opresc la un moment dat, scormonesc bine prin bagaj si ma uit bine la harta pe care mi-au dat-o cei de la Wizz Air, cu punctul de intalnire de unde trb sa ne ia microbuzul si sa ne duca la Victoria Station. Din pacate eu nu am fost prea atenta si nu am vazut ca in mailul respectiv mai scria si ora la care o sa soseasca minunatul microbuz cu sigla Wizz Air pe el, adica ora 8:30 si din acest motiv am stat o ora pe acolo, prin parcare, cu sufletul la gura ca nu cumva sa raman dreaq de carutza... dar a fost frumos, asa ca am stat linistita si m-am uitat pe la multimea de autobuze colorate care tot veneau si plecau. Si sa spunem ca la autobuze nu prea m-am uitat eu cu atentie la soferi, ca tot eram atenta la telefon(ca uitasem sa-mi activez roaming-ul si in Anglia, si nu stiam daca mai este activ... dar s-a dovedit ca era activ totusi... uraa... traiasca Vodafone-ul), dar am avut o reactie de uimire cand l-am vazut pe unul, intr-un Jaguar negru, ca tinea cu ambele maini un pahar de cafea... si statea omul linistit pe scaunul soferului (asa ziceam eu, care uitasem pe ce parte este volanul masinilor din Anglia)... si deja ma gandeam... aha.. iata ca vad si primul accident... dar nu a fost asa... normal ca ala nu era sofer, ci doar pasagerul din... stanga soferului.

Pai si cam asa mi-am petrecut prima ora in minunatul Regat ... m-am chiombit cu mare atentie la toate masinile care intrau in aeroport, am admirat taxiurile, semnele de circulatie marcate cu vopsea pe stradutele aeroportului, si... am facut si prima cheltuiala. De obicei nu-mi place sa-mi cumpar mai nimic din aeroporturi, ca stiu ca sunt f scumpe chestiile de acolo, dar acum era un caz special, pentru ca tocmai aflasem pe pielea mea ca daca mergi cu o companie low-cost nu vei primi sandvisul triunghi infasurat in foarte multa folie transparenta si paharul de suc, obligatorii la Tarom, de exemplu. Eh...S-a rezolvat si chestia asta. Am considerat ca a sosit momentul sa schimb bancnota mea nou-nouta de 20 lire si pentru mine a fost o mare mandrie sa scot hartia, sa o intind negrului care vindea la chiosc si sa-mi cumpar un Panetone de 1,69 pounds. Yes, I would like one panetone, please... Thank you.