duminică, 7 decembrie 2008

Sambata - 6 decembrie - O zi lunga...


Desi o zi normala de activitate incepe de dimineata, la mine ziua de sambata a inceput la ora 12 noaptea, dupa ce m-am trezit din lungul somn de dupa-amiaza. Am citit cateva mailuri de la colegii mei, normal ca am avut ecoul pe care am vrut sa-l am, adica Izabela s-a ofuscat toata, cum adica nu poate sa-si spuna si ea parerea?? Vrajeala, vorbisem mai devreme cu thailandeza si e si ea destul de dezamagita de proiect... stiu ca pana la urma o sa se rezolve situatia asta de cacat si sunt sigura ca proiectul o sa iasa f misto la sfarsit, doar ca trebuie sa incercam cu totii sa o ignoram pe Izabela. E f simpatica, plina de energie, vorbareata, dar tipul asta de oameni devin obositori la un moment dat. Si-a luat rolul de lider si nu prea i se potriveste, pt ca, asa cum am vazut si la mine la servici cateva exemple, daca te faci singur sef, fara sa ai si respectul oamenilor din echipa, atunci nu faci altceva decat sa te lupti singur impotriva morilor de vant. Iar acest lucru se intampla acum la noi in echipa: Iza vrea sa se impuna: ne impune tuturor un anumit titlu pt proiect, ne impune un anumit nr de persoane, ne impune anumite poze/imagini... Iar noi nu prea suntem de acord cu cateva dintre ideile ei... dar, ce ma enerveaza de fapt, este ca de fapt lumea e cam parsiva, adica ei vorbesc intre ei, dar Izabelei nu-i spune nimeni ca nu e chiar asa buna cum crede ea... Si de data asta, o sa merg si eu pe burta si o sa tac... sa vad cine o sa-i spuna ca o sa schimbam titlul si nr de persoane... si nu vreau sa fiu in jurul ei cand o sa vada ca o sa-i stergem si cateva poze din prezentare... Sau poate vreau sa fiu, ca sa savurez momentul... Doamne! ce-o sa ma distrez, pt ca ea pare a fi tipul de persoana care nu prea se impaca bine cu esecurile... Bine, nimanui nu-i plac esecurile, dar cateodata trebuie sa fii pregatit si de asa ceva... mai ales cand faci parte dintr-o echipa de 6 oameni, fiecare venit dintr-o alta tara, fiecare cu personalitatea lui, fiecare cu ideile lui, mai fixe sau mai mobile... adica la noi in echipa chiar ca se simte diversitatea: avem Romania(adica incep cu mine, normal), avem Thailanda(care reprezinta factorul de echilibru, de calm, de pace), avem Olanda (care e personajul cel mai creativ, dar de multe ori ideile lui raman cam in pom, pt ca nu sunt studiate in detaliu), avem Italia(care are idei f normale, obisnuite, nimic excentric), avem Tenerife(care nu s-a afirmat de nici un fel, nu a raspuns la nici un email, este exact ca rata care trece prin apa) si am lasat la urma Spania(cea vulcanica si nepasatoare). Deci... f f greu proiectul la care lucram acum. Abia astept sa se termine totul pt ca tare m-am acrit de discutiile astea... Stiu ce a vrut proful, sa ne arate ca e grea munca in echipa, ca intotdeauna sunt cateva personaje nelipsite in orice colectivitate, precum Vorbaretul, Tacutul, Mereu-nemultumitul sau Gica-Contra si tot asa. Asta stiam si eu, ca am lucrat si in echipe cu 12-15 oameni... dar parca nu a fost asa de naspa, nu stiu ce sa zic... Era o placere sa merg zilnic la servici, sa rad cu Glumetul si cu Vorbaretul, sa savurez momentele in care Gica-Contra isi lua nasul la purtare si facea show, dar munca era munca si era placuta... pe cand acum... sa-mi bag picioarele daca nu m-am blazat de tot... nu vreau sa intru in conflicte personale cu Izabela(se pare ca numele asta e predestinat persoanelor putin sarite de pe fix, ca aveam si eu la mama in bloc o Izabela, care numai intreaga la cap nu era, dar si Izabela aia din Big Brother, care s-a ras in cap... cum era? si-o mai aminteste cineva?)...

Asa ca mi-am propus auto-control maxim, vorba calma, fara nervi, stiti voi... numar pana la 10 si abia apoi raspund la emailuri... sau... si mai bine... nu mai raspund la emailuri... o sa aplic iar tactica aia cu Indiferenta e cea mai buna arma, pt ca vad ca altfel nu se mai poate...


Deci... revenind acum la seara de vineri spre sambata: am mai scris cateva idei la proiectul de joi, dar am trimis fisierul cu mentiunea ca daca le plac ideile sa le dea cut/paste, ca eu deja am vreo 4 variante de la proiect si nu mai stiu pe care sa o actualizez...


Iar dupa ce am terminat si cu rahatul lor de proiect, m-am hotarat sa ma vopsesc... nu mai suport suvitele blonde, nu-s de mine... nu-mi place cum arata acum, asa ca vopseaua mea negru-albastru din tinerete e din nou alegerea sezonului. Am terminat de intins pe par maclavaisul pe la 2:45, iar la 3:15 am inceput obositorul proces de spalare pe cap... In jurul orei 4 terminasem cu tot... si eram f multumita de rezultat...


Fericita ca a iesit bine culoarea si nu se mai vede nici o ramasita de blond, m-am apucat de citit pt examenul de luni...Am facut asta pana pe la 9 dimineata, cand am inceput pregatirile pt conferinta de la FM. Doar ca intai m-am dus la sala sa refac exercitul de monitorizare a metabolismului in timp ce pedalez...Dar nu v-am spus inca efectul sedintei de spinning de ieri: ma doare fundul atat de tare incat nu pot sa stau pe nimic, nici pe fotoliu, nici pe pat, nici pe nimic... doar pe canapea noastra din bucatarie care e f f f moale si pufoasa... Deci, cand am ajuns la sala si m-am asezat din nou pe bicicleta am zis ca mor... l-am intrebat pe John daca el a facut spinning vreodata si mi-a spus ca a fost chiar profesor de asa ceva, cu ani in urma, doar ca nu i-a placut pt ca il durea fundul de la sa... mi-a zic ca exista niste pernute de silicon care se pun pe sa, ca sa stai mai bine... am retinut ideea, desi nu cred ca o sa mai calc pe acolo anul asta... sa vedem ce chef am de suplicii...


Intr-un final, strangand din dinti, m-am urcat si pe nenorocita aia de bicicleta... nea instructorul era cam ingrijorat, credea ca i s-a stricat aparatul si se tot uita pe toate partile la fire si la cabluri, pt ca cica aveam prea mare pulsul... ma rog, avea dreptate, ca m-am urcat pe bicicleta si arata 145, doar ca saptamana trecuta, cand am facut si masuratorile in situatii de relaxare completa, pulsul era 60... si acum asta era uimit cum naiba de e 145? Ma rog, i-am explicat ca nu am dormit cu o seara in urma, mi-a spus din nou ca e f rau, ca sa am grija... eh, asta stiam si eu, doar ca nu s-a putut altfel. L-am consolat, spunandu-i ca oricum de luni incep serviciul de dimineata, asa ca nu o sa am incotro, si o sa trebuiasca sa dorm noaptea, ca sa fiu fresh la job dimineata...

Apoi am pedalat eu acolo cu spor vreo 19 minute, tot la fel, la diferite intensitati, cu masca pe fata, dar ma enervasem ca tot ma durea fundul...abia asteptam sa se termine...

Din pacate rezultatul f f prost, adica inima mea bate ca curul, dar mi-a spus ca sigur e din cauza lipsei de somn. A ramas sa ne vedem din nou prin luna martie, ca sa vedem care sunt rezultatele muncii la sala. Sper sa nu uit sa pun asta in calendar.

Bine, ne-am luat la revedere, am fugit la vestiar, am facut rapid un dus, m-am schimbat si m-am dus la statia de 56 ca sa ajung la conferinta FM. Aveam detaliile scrise pe un carnetel, cu 2 saptamani in urma, cand trimisesem mail ca o sa particip si eu... Iar mi-a fost exemplificata zicala aia cu Planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, pt ca am plecat pe la 11:20 de la sala, iar la ora 14:35 inca nu ajunsesem la conferinta, adica deja pierdusem o ora si jumatate din ea... Normal ca greseala a fost a mea, ca in loc sa ma uit eu azi-noapte din nou pe harta, ca sa vad pe unde trebuie sa o iau, m-am multumit doar cu notatiile de pe carnetel, iar astea s-au dovedit incomplete...Am pornit-o cu stangul inca de la inceput, adica statia la care trebuia eu sa cobor se numea Lea Bridge/Bakers Arms, doar ca trebuia sa merg vreo 30 de minute cu busul. Eh, dupa 18 minute de mers am ajuns la statia Lea Bridge... dar nu scria si Bakers Arms, asa ca nu am coborat, dar nici linistita nu am mai putut sa stau... ia cand am vazut si statia Bakers Arms am coborat... m-am uitat pe harta, dar am citit-o gresit, asa ca m-am intors pe jos vreo 5 statii de bus, adica am mers 30 de minute pe jos, doar ca sa-mi dau seama la un moment dat ca nu merg bine, asa ca am luat din nou bus-ul si m-am dat jos cu o statie mai sus decat cea in care coborasem initial... da, asta era buna, de aici puteam sa iau 257, adica busul care urma sa ma duca f aproape de locul de intalnire. F bine, am degerat vreo 10 minute in statie, ca 257 nu prea avea chef sa vina, dar in sfarsit a sosit si m-am urcat fericita... Am ajuns relativ repede si la statia unde trebuia sa cobor, adica Green Man Roundabout, in traducere libera Giratoriul Omului Verde... am vazut si un indicator cu strada Bush Road, pe care trebuia sa fie locatia conferintei... doar ca indicatorul era pe un stalp din mijlocul intersectiei... ce naiba sa fac? erau vreo 6 artere de circulatie care se intersectau acolo... stiam ca trebuie sa merg doar vreo 200-300 m si cladirea era pe partea stanga... dar dupa 2 ore de invartit in cerc, dupa 2 ore de mers cate 1 km pe fiecare dintre cele 6 stradute, tot nu am gasit locatia, asa ca m-am enervat si am luat autobuzul inapoi spre casa. M-am gandit ca oricum or sa mai fie traininguri, ca nu e chiar asa mare foc, am luat partea buna a lucrurilor, adica faptul ca am mai cunoscut si eu imprejurimile, ca acum eram in partea de est a Londrei, eu stand in nord-est, am facut economie de cele 10 lire, cat costa intrarea la training si gata... alte chestii pozitive nu am gasit, dar si astea au fost de ajuns...


Am avut ocazia sa vad locuri si blocuri naspa, mult mai urate decat zona calma si frumoasa unde stau eu, am vazut si un parc misto cu lebede, mii de rate si alte pasari, am vazut si sosele englezesti pline de masini, am vazut si sute de magazine de arabi, de evrei, zeci de biserici, toate f misto, din caramida, cu multe turnulete, care chiar ca mi-au dat idea de a ma duce intr-o zi sa fac poze la toate bisericile din jurul casei, ca sunt f f misto, din punct de vedere arhitectural...


Si, ca sa vedeti cat de mica este lumea, va mai povestesc ceva. Incep cu o intrebare: cate persoane cunosc eu in toata Londra asta? Pai e f usor de spus: 5 persoane din casa, 2 cunostinte din Bucuresti, 2 instructori de la sala, 2 receptioniste si femeia de serviciu de la sala si sa zicem maxim maxim 20 de insi de la scoala... astia sunt toti.. in total vreo 30 si ceva de persoane... si ce sanse sunt sa ma intalnesc cu vreunul intamplator pe strada intr-un oras care are 60 de km? Eu zic ca sansele de a vedea o persoana cunoscuta pe strada sunt de 1 la un milion... si uite ca totusi azi din autobuz am vazut un om cunoscut, pe care nu-l vazusem decat de 2 ori in viata mea, de fiecare data pt mai putin de o ora: fratele Alexandrei. Da... stateam eu si ma uitam pe geam, eram la etaj, in primul rand de scaune, cum sta romanul, fericit ca prinde liber la geam. Busul era in statie la Lea Bridge, exact in fata unui bancomat de la Halifax si, la coada se aseaza o persoana cunoscuta. Ma uitam eu la el, de sus, si m-am distrat in sinea mea, pt ca omul se simtea privit, dar nu stia de unde simte el asa ceva... se uita spre autobuz, dar se uita la sofer... nu se uita in sus... oricum nu m-ar fi recunoscut, ca eram vopsita, aveam sapca trasa pe ochi, era imposibil sa-si dea seama cine se uita la el, dar iar m-am gandit cat de mica este lumea....


Eh, la 4 si ceva am ajuns acasa... am facut repede curat in bai, pt ca a fost ziua mea de curatenie, iar apoi m-am culcat. Eram obosita, inghetata rau, un pic dezamagita de esec, dar fericita de economia de 10 lire, asa ca m-am culcat... si m-am mai trezit la 2:15 noaptea, tocmai la timp sa-mi scriu aici memoriile si sa ma apuc serios de invatat pt examenul de luni.


Gata, ma apuc de invatat serios acum...BYE

Niciun comentariu: