Marti - 2 decembrie - Interviul

Am dormit ca un prunc azi noapte, de la 2 la 9 dimineata... M-am trezit ametita, cu o greatza incredibila, de parca nu aveam un rahat de interviu, ci dadeam licenta sau doctoratul... dar asa e cand iti doresti prea tare ceva... corpul se opune ca tu sa intri intr-o stare de euforie si incearca sa te aduca cu picioarele pe pamant... am inghitit cu noduri un iaurt cu cereale (nu cu musli, nu nu nu ... aia sunt pt femei slabe, care mananca chestii naspa la gust... eu mananc Cheerios, ca am vazut intr-un ziar ca mancau copiii Angelinei Jolie, deci sigur erau buni)... dar azi, parca nici Cheerios nu mai intrau in mine... asa ca am baut un pahar de apa si am inceput: m-am dat cu body lotion, m-am dat cu parfum, m-am imbracat frumos, mi-am intins parul cu placa, ce mai... eram f incantata de mine, de ce sa va mint...

Si stiti care este secretul sa va simtiti cele mai frumoase si sa fiti f f increzatoare? Cand aveti nevoie de ceva care sa va asigure ca sunteti superbe, trebuie sa va imbracati cu cea mai misto pereche de bikinei si sa va puneti cel mai frumos, cel mai dantelat si cel mai push-up sutien... in cazul meu, treaba cu bikineii si sutienul nu s-a potrivit pt ca am apelat la body-ul meu care ma face mai subtirica, dar cea mai mandra eram de pantofi, asa ca ei mi-au dat incredere. Am iesit pe usa la ora 10, constienta ca o sa ajung f f devreme, dar nu vroiam sa risc nimic... am admirat soarele care stralucea si simteam ca vremea frumoasa de afara tinea cu mine si vroia sa-mi dovedeasca ca sunt potrivit imbracata si incaltata.

M-am dus la statia lui 73 si am ajuns fara peripetii la University College Hospital, la cateva statii de Kings Cross... de acolo am urmarit harta pe care mi-o printasem de pe net(buna afacere am facut eu cu imprimanta asta... m-a scos din multe belele) si am incercat sa recunosc zona... nuu, era clar ca nu mai fusesem niciodata pe acolo, dar era o zona f f pitoreasca, nici un autobuz nu trecea pe acolo, erau doar stradute inguste, casute vechi, englezesti... iarasi aveam in sfarsit senzatia ca sunt in Londra, nu in NY(adica Bronx). O multime de pub-uri, de magazinase cu sandwich-uri, diverse fast-food-uri si... ce mi-a placut cel mai mult... British Telecom Tower e la doar o straduta de sediul firmei...(v-am pus si voua niste poze, ca sa vedeti cat de mare este)

Bun, am gasit straduta, am reusit sa nu ma ratacesc deloc, dar era abia 11:10. Asa ca am intrat intr-un magazin care seamana cu o librarie, dar de fapt are doar reviste, sute de felicitari, mancare si bautura... deci nu stiu cum sa-i zic... nu asta e relevant, oricum... stiam eu ca atunci cand citesti trece f repede timpul, asa ca am citit Vogue, am citit Harper's Bazaar, am citit niste reviste cu miresici, m-am uitat la toate zecile de felicitari(nu am cumparat nici una pt ca erau 2 lire, ce naiba... chiar asa!!!) si pana la urma s-a facut 11:47 si m-am dus la interviu.

Sediul este la etajul 3 dintr-o casuta veche, cu o scara serpuita, pe care daca esti american gras, nu incapi... dar era totul alb, curat, cu flori la ferestrele de pe casa scarii... f pitoresc. Sus ma astepta o fata tanara, 25-26 de ani, f f inalta, imi aducea aminte de colega mea, Mihaela Gandac. Ma uitam la pantofii ei pt ca ii avea aproape la fel ca ai mei, tot negri, tot din lac, doar ca ai ei aveau botul mai rotunjit...Si ea se uita la pantofii mei...

Ea si cu inca una(care ori era gravida in 6-7 luni ori era doar grasa... nu am putut sa-mi dau bine seama) aveau birourile fata in fata, intr-o incapere micuta, dar f f misto decorata, cu fotografii de la nuntile organizate de ei, toate inramate cu rame groase, super misto, iar unele poze erau chiar alb-negru, ca sa accentueze mesajul... Din biroul alaturat se auzea o voce de barbat, tipa mi-a zis ca e chiar Mark, care o sa ma primeasca imediat ce termina de vorbit la telefon. A terminat dupa vreo 15 minute, timp in care am facut conversatie cu astea doua, le-am zis si de mama, si de tata, si de job, si de casa, si de copil.... le-am acrit, ce mai, dar decat o tacere penibila si jenanta, mai bine sa zica despre mine: aoleu, dar nu mai tacea aia o data...

Intr-un final a terminat si Mark de vorbit la telefon si m-a primit la el in birou. Primul lucru pe care l-am observat la el a fost costumul... un costum Armani superb, bleumarin, se vedea ca e de calitate... statea ca o domnisoara, picior peste picior si ma tot intreba diverse chestii. Am sesizat si cateva gesturi feminie, asa ca sotul meu poate sa stea linistit in privinta lui... Primul lucru pe care l-a intrebat a fost: De cand sunt in Londra? I-am zis ca de 2 luni... si mi-a spus ca vorbesc f bine engleza... (hmm... deja ma simteam flatata)...asistenta lui a stat langa el, dar ea nu m-a intrebat nimic, ca deja stia totul despre mine...

Dupa ceva timp, mi-a admirat cerceii si inelul, care erau primite de la colegii mei din UPA de ziua mea... le-a observat imediat si mi-a zis ca le-a mai vazut intr-un catalog de bijuterii si ca i-au atras atentia... deci, inca un lucru care i-a placut la mine... asta e bine...

Discutia a fost f degajata, iar cand m-au intrebat daca imi place la Londra le-am zis ca da, dar ca sunt un pic dezamagita de faptul ca unele lucruri nu sunt cum ma asteptam... ei poate se asteptau sa le zic cine stie ce chestie serioasa, dar eu le-am zis-o p-aia cu cabinele telefonice, alea ale lor, vechi de 100 de ani... ca imi povestise mama ca a intrat intr-una si a ramas socata de faptul ca era plina cu poze cu femei despuiata si anunturi de hotline-uri... asa ca le-am spus ca am verificat si eu si am gasit o cabina goala, fara nici un anunt... s-au cacat pe ei de ras...am mai vorbit apoi de job, de cum m-am hotarat eu sa vin aici, bla bla ... vrajeli d-astea. La sfarsit a ramas ca o sa vorbeasca cu Patricia (directoarea de la noi, de la ESE), ca asta i-a zis ca trebuie sa intervieveze cel putin 2-3 candidati, iar apoi o sa ma sune sa-mi spuna decizia lui.

Ma rog, pana la urma nu conteaza raspunsul, pt ca la el sau in alta parte, tot aia este... m-am bucurat ca a mers bine, fara pauzele alea tampite, in care nimeni nu zice nimic, fara intrebari d-alea idioate, cum mi-a pus aia de la HP cand am avut interviu: Unde va vedeti peste 5 ani??? Si i-am spus: In locul sefului tau! de s-a schimbat proasta la fatza, s-a facut negru-verde-mov... Nuuu... aici lumea parca nu e asa de incrancenata, asa de work-holic ca la noi, asa de carieristi... sau poate sunt si nu am avut eu ocazia sa-i cunosc, ca multa lume cunosc eu aici...

M-a intrebat daca am vazut site-ul si i-am zis ca mi-a placut la nebunie si ca m-a facut sa plang si mi-a spus ca i-a crescut traficul pe site si nu stia de unde: asa ca trebuie sa va multumesc voua in numele lui, pt ca era tare fericit... asa ca, vi-l mai dau o data, ca sa-i creasca traficul si mai mult: http://www.niemierko.com/. Deci, daca vreti nunti de lux, organizate la Londra, Paris sau New York, rochie de mireasa de la Vera Wang

(http://www.verawangonweddings.com/) sau pantofi de la Jimmy Choo

(http://www.verawangonweddings.com/)

- el e omul care va poate ajuta...bani sa aveti, ca in rest, el se ocupa de tot...

Intr-un final s-a terminat totul, m-a intrebat daca am facut vreo referire la website-ul lui, pt ca i-a crescut traficul in ultimul timp, asa ca i-am zis ca da... si a fost f f incantat... asa ca nu o sa zic nimic rau despre saracul om... de fapt, nici nu prea am ce sa zic: a fost amabil, a vorbit frumos, a ras la glumele mele... un adevarat gentleman...

Ne-am luat la revedere de parca ne cunosteam de 10 ani si mancasem din aceeasi farfurie si a ramas sa ma sune dupa ce ii intervieveaza si pe ceilalti 2 aspiranti. Cobor eu linistita cele 3 etaje, ies din cladire si... ploaie torentiala afara... ce naiba? unde e soarele? unde e caldura? zici ca ma teleportasem in Siberia... ce naiba sa fac? n-aveam nici umbrela, nici sapca, nici nimic... am luat-o la trap, zgribulita, spre statia de autobuz...La un moment dat, iar am calcat pe o dala d-aia de ciment care nu era bine proptita in trotuar si toata apa aia nenorocita, amestecata cu nisipul de sub dala, a sarit pe ciorapii mei si pe pantofiorii mei frumosi... si totusi, desi era normal sa ma supar, am realizat ca nici in cur nu ma durea... mi-am scuturat ca o doamna picioarele si mi-am continuat drumul zambind... aha... deci asta inseamna sa te duci la servici fericit... cand ai puterea sa zambesti chiar daca viata ti-o trage (in cazul de fata a fost finutza)...si daca tot eram eu asa fericita prin ploaie, vant si frig, ma gandeam la Bacovia, la poeziile lui gretoase si potrivite numai culturii Emo... si apoi ma tot chinuiam sa gasesc un poet care sa fi scris poezii frumoase, haioase, despre soare, bucurie, fericire... nu-mi vedea nici unul in minte, pt ca majoritatea s-au axat pe dragoste neimplinita(nu-i cazul meu), pe anotimpuri cacacioase/pisacioase(eu nu sunt meteo-dependenta), sau pe mizerii umane (am fost inconjurata la un moment dat de asa ceva, dar cu timpul au disparut incet-incet din jurul meu)... Singurul poet/scriitor (sau cum naiba s-o numi) care mi-a venit in minte ca fiind potrivit cu starea mea euforica a fost Corin Bianu. Sunt absolut sigura ca nu stiti cine este pt ca nu stiu cati ati citit si ati invatat pe din-afara cartea Primavara, bun venit! - asta i-am citit-o Evei timp de un an de zile, in fiecare seara, doar cu cateva intreruperi, cand si-a gasit pasiunea pt Capra cu trei iezi (evident partea cu capetele iezilor puse in geam si toata casa manjita de sangele lor am sarit-o intentionat, ca parca imi venea mie sa vomit...). Cartea e frumoasa si mi-am dat seama la un moment dat ca nu numai eu o stiu pe din-afara, ci si Eva o stie pe din-afara...

Gandul la serile linistite petrecute acasa, in fotoliu, cu cartea de povesti si poezii in fata si completarile Evei, ori de cate ori incercam sa sar cate un vers, mi-au umplut sufletul de dor... chiar mi-e dor de ea... d-aia mi-a placut atat de mult la firma asta... pt ca mi-a adus aminte de niste clipe f f fericite, de nunta mea, de fiecare telefon pe care l-am dat, de familie, de colegi, de toti prietenii mei... (prietenii de atunci, ca acum, nici macar pe jumatate din cei prezenti acum un an la nunta mea nu-i mai pot numi prieteni, nici macar amici... nu o sa fiu chiar asa de-a dracului, cum ma cred ei, pt ca nu o sa reusesc sa sterg niciodata cu buretele anumite amintiri frumoase care ma leaga de multe persoane, dar o sa-i trec in registrul prietenilor de conjunctura, pe care viata mi i-a scos in cale, dar de care apoi m-a separat, iar "ochii care nu se vad, se uita"...)

Si cum mergeam eu grabita, recitand in gand poezii din carti pt copii (Pe neasteptate, incepand de-o vreme/ Dimineata vine, parca, mai devreme.../Atmosfera, s-a mai incalzit si ea/Soarele-i mai darnic/Cu ceva - ceva/etc..) deodata vad un Boots in fatza si, ca trasa de o sfoara, intru... abia intrata acolo mi-am dat seama ce tare inghetasem, asa ca am luat fiecare raft in parte si am admirat toate produsele, incepand cu balsam de par, sampoane, paste de dinti, perii, agrafe de prins parul, elastice de par, spume de ras, aparate de ras, deodorante, vopsele de par, cosmetice, rujuri (Doamne, iar era sa-mi iau un alt ruj... dar am reusit cu succes sa ma abtin, gandindu-ma la cele 19 pe care deja le am)... pana la urma am scapat ieftin: 2 cutii cu vopsea de par Loreal, nuanta negru-albastru, o pasta de dinti cu ingredienti de albire a dintilor si doua periute noi de dinti... gata... 16 lire au zburat de pe card...Dar cine o sa fie peste cateva zile proaspat vopsita? Hmm? EU! Abia astept... mi-era dor de par negru... nu-mi plac suvitele, m-am plictisit de ele, mi-a crescut parul, acum arata naspa... asa ca vechea mea culoare o sa-mi prinda f bine la moral...

Am ajuns apoi in statia de 73 - normal ca tocmai plecase - ii admiram fundul... dar a venit in 2 minute altul, super gol... deja ma cam dureau degetele de la pantofi... se pare ca cele 2 ore de purtat cu o seara inainte nu au fost de ajuns... si simteam cum degetul mare de la piciorul stang atingea interiorul pantofului... deci... mi se rupsese si ciorapul meu frumos si fin... asta e! bine ca mi-am luat 4 perechi... Ha!

Ajunsa acasa, in sfarsit am simtit si eu foamea. Am mancat rapid si am fugit si mai rapid la scoala, ca azi trebuia sa predau si referatul cu IMC si Pink Ladies Taxi... sper sa fie bine si sa nu-si dea proful seama cat de mult m-am inspirat de pe internet...

Normal ca nu am avut norocul sa ajung rapid la facultate, pt ca bus-ul meu s-a oprit la Holborn(destul de departe de destinatia mea)... am asteptat vreo 5 minute alt bus, dar nu a venit, asa ca m-am enervat si m-am dus pana la intersectia cu China Town, ca stiam ca acolo vor fi mai multe bus-uri... si nici nu mai inghetam ca un cacat acolo in statie, ca tare frig mai era...

Am intarziat eu vreo 10 minute, dar nu conta, ca proful inca nu facuse prezenta. Si cum stateam eu linistita, scriam eu de zor tot ce scria proful pe tabla, deodata primesc sms de la Ayesha... ca are o treaba la Lanesborough Hotel si ca daca vreau sa vin si eu... asta e exact hotelul de langa facultatea mea, in statia de metrou de la Hyde Park Corner... asa ca nu implica mare deranj...i-am zic ca vin, dar sa ma astepte sa termin cu asta, cu lucrarea lui...

Din pacate, a trebuit sa ma astepte pana la 9 seara, ca dupa ce am terminat cursul si ne-am luat la revedere de la prof, am mai stat jumatate de ora cu Mikos si Milk ca sa vorbim despre proiect... asa ca deja se acrise de atata asteptat. M-am dus acolo, ca ma astepta in restaurantul din hol, m-am uitat un pic pe meniu, am zis pas, pt ca cel mai ieftin cocktail era 12,5 lire, spaga era de 12,5% - deci mai imi luam o pereche de pantofi... asa ca am luat-o frumos de manutza, ne-am urcat in bus si ne-am dus la localul nostru din Carnaby Street si am baut un shake, am mancat un hamburger cu piept de pui la gratar si nu am dat decat 10 lire si o lira spaga... Eh, mai de studenti asa... Dar o sa postez totusi cateva poze cu hotelul, cu holul cu braduti si locul unde ma astepta Ayesha, adica Withdrawal Room (camera unde se retrage lumea dupa ce baga la matz, cu alte cuvinte) pt ca exact pe canapeaua de langa semineu a stat si fundul meu pret de 10-15 minute, cat a platit Ayesha nota ei si am privit siderata lista de preturi...

Am intrebat-o ce-a patit ieri la Brands Management de-a plecat la mijlocul orei, deodata, suparata foc... o durea ceva sau ce s-a intamplat? Si mi-a zis ca s-a enervat ca proful nu i-a raspuns la nu stiu ce intrebare... super tare! Iti dai seama! Sa te superi pe prof !

Eu nu-mi aduc aminte de intrebare, pt ca eram nervoasa la randul meu pt ca venise vita de Paloma, normal, la 30 de minute dupa inceperea cursului, imi mutase haina si geanta de pe scaunul pe care le pusesem sa stea frumos, isi trantise un rucsac imens cu mizeriile ei de echipament sportiv peste alea ale mele si se asezase tacticos pe scaunul de langa mine, pe care imi pusesem special prostiile mele, tocmai ca sa nu se aseze nimeni... in spatele meu erau doar 8 scaune libere, dar brazilianca nu se putea aseza pe nici unul dintre ele... ea trebuia sa stea in primul rand... nu? Of... si daca nu s-a falfait frate... cred ca are ceva la vezica, la fiecare curs iese de vreo 4-5 ori la baie... saraca... e prea frig pt ea aici, ca altfel nu-mi pot explica...

Eh, gata cu Paloma... abia astept sa nu o mai vad, cu adidasii aia naspa si jegosi in picioare, cu pantalonii de trening Umbro, lasati sub buric, cu suncile de pe burta balanganindu-se voioase si bucile ei zglobii, sarind in dreapta si in stanga prin treningul ala sintetic, cu vesnica bluza de trening, murdara la mansete si parul lung, blond si naclait... ah, Doamne! o placere sa o admiri...cum sta ea tampa si se uita la prof cand toata lumea scrie sau cand citeste o carte cand toata lumea il asculta pe Tim... este o zana, o craiasa ... o printesa de varza dulce... si cel mai tare este cand incepe sa vorbeasca cu Luciana in portughezu... superba priveliste si minunata zgariere a timpanelor...

Bun... cam atat de azi... maine e o noua zi... am ajuns acasa rupta de oboseala, am incercat sa vorbesc cu Edy pe mess, dar amandoi eram obositi, asa ca la 11:50 am stins lumina si m-am culcat... si culmea, chiar am adormit imediat...